România, lider în UE la povara reală a prețului energiei electrice

În statisticile europene, România apare adesea cu un preț al energiei electrice sub media UE atunci când este exprimat în euro nominal. Totuși, imaginea se schimbă radical dacă prețurile sunt raportate la puterea de cumpărare (PPP). În acest caz, România ajunge în fruntea clasamentului european al costurilor reale suportate de consumatori.

Diferența ține de faptul că același tarif apasă mult mai puternic asupra economiei românești, unde veniturile sunt mai reduse. Astfel, deși energia este cu aproximativ 21% mai ieftină decât media UE în termeni nominali, ajustarea la PPP arată un nivel cu circa 15% peste media europeană, se arată într-o analiză a lui Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

În structura detaliată a prețului, România se află sub media europeană la aproape toate componentele atunci când acestea sunt exprimate nominal, fie că vorbim despre tarifele de distribuție, transport, marjele de furnizare sau nivelul taxelor. Totuși, această poziție aparent favorabilă se inversează atunci când datele sunt raportate la PPP. În acest context, chiar și componentele care par competitive în euro devin relativ ridicate în raport cu nivelul de trai.

Un exemplu relevant este componenta de „energie activă” sau prețul marfă. În termeni nominali, România este ușor sub media Uniunii Europene, însă ajustarea la puterea de cumpărare schimbă complet perspectiva: costul ajunge cu peste 30% mai mare decât media europeană. Această diferență arată că problema nu este doar prețul de pe piața angro, ci capacitatea economiei de a absorbi acel preț.

În comparațiile cu state precum Germania și Olanda, România pare la prima vedere într-o poziție mai bună din punct de vedere al costurilor nominale. Totuși, raportarea la puterea de cumpărare inversează complet această concluzie, iar în unele cazuri costul energiei active ajunge să fie chiar semnificativ mai ridicat în termeni reali. Această situație este influențată de structura pieței, de diferențele de lichiditate și de capacitatea diferită a sistemelor energetice de a gestiona volatilitatea.

Față de Polonia, însă, România are o poziție mai apropiată structural. Prețurile energiei active sunt comparabile, iar tarifele de distribuție sunt chiar mai reduse în România. Totuși, chiar și în acest caz, diferența de putere de cumpărare continuă să influențeze percepția finală asupra costului energiei.

Un element esențial în înțelegerea acestor diferențe este gradul de utilizare al infrastructurii energetice. Rețelele electrice sunt sisteme cu costuri fixe ridicate, iar eficiența lor depinde direct de volumul de energie care le traversează. În economiile cu consum ridicat și densitate mare a rețelei, aceleași costuri sunt împărțite la mai mulți megawați-oră, ceea ce reduce tariful final pe kilowatt-oră. În schimb, în economiile cu consum mai redus și distribuție mai dispersată, cum este cazul României, costurile fixe sunt împărțite la un volum mai mic, ceea ce duce inevitabil la tarife mai mari.

În ceea ce privește energia activă, prețul este influențat de mai mulți factori structurali. Piața românească este relativ mică și mai puțin lichidă decât piețele vest-europene, ceea ce o face mai sensibilă la fluctuații. În perioadele în care producția hidro sau nucleară este redusă, sistemul ajunge să depindă de tehnologii mai costisitoare, precum gazul sau cărbunele, iar aceste variații se transmit rapid în prețul final. În plus, interconectarea cu piețele regionale face ca șocurile externe să fie preluate rapid.

Un alt element important este nivelul de dezvoltare al mecanismelor de hedging și al instrumentelor financiare de stabilizare a prețului. Piețele mai mature, precum cele din Germania sau Olanda, beneficiază de volume mari și de o lichiditate ridicată, ceea ce reduce volatilitatea. În România, aceste mecanisme sunt încă în dezvoltare, ceea ce amplifică variațiile de preț.

În cazul distribuției și transportului, problema principală este legată de infrastructură. Rețelele extinse, mai ales în zonele rurale, combinată cu un consum relativ scăzut per utilizator, duc la o eficiență economică mai redusă. Costurile fixe ale infrastructurii sunt mari, iar împărțirea lor la un volum mai mic de energie transportată sau distribuită conduce la tarife unitare mai ridicate.

Transportul energiei este influențat și de geografia României, de distanțele mari între zonele de producție și centrele de consum, dar și de necesitatea menținerii stabilității sistemului într-un spațiu complex. În plus, integrarea surselor regenerabile introduce costuri suplimentare de echilibrare, care au un impact mai mare în sistemele mai mici.

Marja comercială a furnizorilor reflectă și ea particularitățile pieței locale. Crizele energetice recente au crescut riscurile operaționale, iar intervențiile de tip plafonare și compensare au generat incertitudine și costuri administrative suplimentare. În același timp, nivelul de neplată și structura veniturilor populației cresc riscul comercial, ceea ce se reflectă inevitabil în marje.

În ceea ce privește fiscalitatea, România se află într-o zonă medie la nivel european, dar chiar și așa, impactul taxelor devine semnificativ atunci când este raportat la puterea de cumpărare. Ajustările fiscale pot avea efect rapid asupra facturii finale, însă ele nu rezolvă problema structurală de fond.

Concluzia generală a analizei este că problema energiei în România nu este atât una de preț nominal, cât una de accesibilitate reală. Diferența dintre „ieftin în euro” și „scump în PPP” reflectă dezechilibrul dintre costurile sistemului energetic și nivelul de venituri al economiei. Reducerea acestei presiuni nu poate veni doar dintr-o singură măsură, ci dintr-o combinație între eficientizarea sistemului energetic și creșterea productivității economice, care să reducă în timp povara relativă a facturilor asupra populației și industriei.