Agenția internațională de rating Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la „BBB-”, ultima treaptă din categoria calificativelor recomandate pentru investiții („investment grade”). Perspectiva asociată ratingului rămâne negativă, pe fondul riscurilor privind consolidarea finanțelor publice și reducerea dezechilibrelor externe.
Decizia S&P vine în linie cu evaluările recente ale celorlalte două mari agenții internaționale de rating. Fitch Ratings a menținut în luna iulie calificativul României la „BBB-”, în timp ce Moody’s a păstrat în august ratingul „Baa3”, echivalentul nivelului acordat de S&P.
Menținerea calificativului „BBB-” păstrează România în categoria investment grade și evită coborârea în zona speculativă. S&P indică drept factori care susțin ratingul apartenența României la Uniunea Europeană, accesul la finanțările europene și nivelul datoriei publice, considerat încă moderat în comparație cu alte state din regiune, chiar dacă acesta se află pe o traiectorie ascendentă.
Perspectiva negativă arată, în schimb, că agenția vede riscuri importante în ceea ce privește evoluția finanțelor publice. S&P atrage atenția asupra necesarului ridicat de finanțare al României și asupra vulnerabilității țării la modificarea încrederii investitorilor.
Agenția avertizează că prelungirea perioadei de formare a unui nou guvern, după destrămarea coaliției în mai 2026, ar putea afecta procesul de reducere a deficitului bugetar în 2027 și 2028. În opinia S&P, lipsa unei traiectorii fiscale și de politici publice credibile ar putea pune presiune asupra consolidării bugetare, asupra costurilor de finanțare și asupra balanței de plăți.
Un alt risc identificat de agenție îl reprezintă eventualele șocuri de pe piața energiei. O deteriorare a condițiilor de pe această piață ar putea alimenta inflația pe termen mediu și ar putea afecta simultan creșterea economică, balanța de plăți și situația finanțelor publice.
S&P precizează că perspectiva României ar putea reveni la „stabilă” dacă deficitul bugetar și deficitul extern s-ar reduce suficient pentru a opri deteriorarea situației financiare a statului și a poziției externe. Un asemenea scenariu ar necesita un plan economic și fiscal credibil pentru perioada următoare, susținut de un consens politic larg și însoțit de reluarea creșterii economice.
Peste 90% din fondurile PNRR, securizate
S&P consideră că, în pofida blocajului politic de după luna mai, consolidarea fiscală și absorbția fondurilor europene au continuat în 2026. Agenția estimează că peste 90% din granturile și peste 95% din împrumuturile aferente Planului Național de Redresare și Reziliență au fost absorbite sau securizate prin măsuri legislative adoptate până în luna septembrie.
S&P estimează pentru acest an intrări de fonduri europene de aproximativ 3,5% din PIB. Finanțările europene contribuie astfel la acoperirea unei părți importante din necesarul extern al României și susțin un nivel ridicat al investițiilor publice, estimat la 8,5% din PIB.
Agenția atrage atenția asupra riscurilor generate de prelungirea blocajului politic și de eventuale compromisuri legislative adoptate în ultimul moment. Aceste evoluții ar putea afecta reducerea deficitului bugetar și a deficitului extern până în 2029.
Un exemplu îl reprezintă întârzierea adoptării unei noi legislații privind salarizarea unitară în sectorul public. Potrivit S&P, acest blocaj pune în pericol aproximativ 750 de milioane de euro din fondurile nerambursabile alocate prin PNRR.
Cheltuielile cu salariile din sectorul public au reprezentat aproape 25% din totalul cheltuielilor guvernamentale în 2025. Agenția consideră că lipsa unei perspective clare asupra evoluției salariilor bugetarilor poate amplifica incertitudinile fiscale în perioada următoare.
S&P estimează o scădere economică de 0,5% în 2026
Pentru 2026, Standard & Poor’s estimează o contracție a economiei României de 0,5%. Consumul privat este afectat de consolidarea fiscală, inflația ridicată, alimentată inclusiv de prețurile energiei, precum și de reducerea salariilor reale.
Investițiile finanțate din fonduri europene reprezintă, potrivit agenției, principalul factor care limitează efectele negative asupra activității economice.
Pentru 2027, S&P estimează o revenire a economiei, cu o creștere de aproximativ 2,25%. Relansarea consumului și reducerea impactului măsurilor fiscale restrictive ar urma să contribuie la această evoluție.
În același timp, agenția estimează o reducere a investițiilor publice cu aproximativ două puncte procentuale din PIB, pe fondul diminuării intrărilor de fonduri europene. O parte din această scădere ar urma să fie compensată de revenirea investițiilor private.
Deficitul bugetar ar urma să scadă la 6,25% din PIB
S&P estimează pentru România un deficit bugetar de 6,25% din PIB în 2026, față de 7,9% în 2025 și 9,3% în 2024.
Agenția pune această evoluție pe seama măsurilor fiscale adoptate în perioada 2025-2026, printre care majorarea TVA, creșterea accizelor, înghețarea salariilor și pensiilor și modificările aduse impozitării companiilor.
Pentru 2027, S&P estimează un deficit de 5,8% din PIB, urmat de o reducere la 5% din PIB în 2028.
În pofida scăderii deficitului, datoria publică netă ar urma să ajungă la aproximativ 60% din PIB în 2027, de la 52% la sfârșitul anului 2025.
Costurile de finanțare reprezintă una dintre principalele presiuni asupra finanțelor publice. S&P estimează un randament de aproximativ 7,4% pentru titlurile de stat românești pe 10 ani, comparativ cu o dobândă efectivă de 5,6% aferentă datoriei guvernamentale la sfârșitul lui 2025.
Cheltuielile statului cu dobânzile ar urma să crească de la puțin peste 2% din PIB în 2024 la aproximativ 3,2% în 2026 și 3,5% în 2028. Potrivit estimărilor S&P, plata dobânzilor ar putea ajunge să consume aproape 10% din veniturile guvernamentale până la sfârșitul lui 2028.
Deficitul de cont curent rămâne la un nivel ridicat
România continuă să aibă un deficit extern important. S&P estimează un deficit de cont curent de 7,5% din PIB în 2026, urmat de o reducere la 7% în 2027.
Agenția estimează că deficitul de cont curent va rămâne cu aproximativ un punct procentual peste deficitul bugetar până în 2029.
Printre factorii care apasă asupra poziției externe se află creșterea dobânzilor aferente datoriei externe. Datoria externă a României a ajuns la 125,6 miliarde de euro în 2025, față de 67 de miliarde de euro în 2022, potrivit datelor citate de S&P.
Investițiile străine directe se află, de asemenea, pe o tendință descendentă, ceea ce determină agenția să considere esențială menținerea fluxurilor de fonduri europene și stabilizarea mediului politic pentru acoperirea necesarului de finanțare externă.
S&P estimează că fondurile europene și investițiile străine directe ar putea acoperi, în medie, aproximativ jumătate din deficitul de cont curent în perioada 2027-2029.
Inflația rămâne una dintre principalele probleme
Inflația continuă să fie alimentată de majorările de taxe, deprecierea leului și efectele prețurilor energiei.
S&P estimează o inflație medie de 8,3% în 2026 și consideră că nivelul ridicat al acesteia va limita posibilitatea Băncii Naționale a României de a reduce dobânzile în perioada imediat următoare.
Agenția estimează o revenire a inflației în intervalul țintit de banca centrală în 2028. Pentru perioada următoare, presiunile inflaționiste rămân ridicate, în special în sectorul serviciilor, unde companiile transferă în prețuri costurile mai mari cu forța de muncă, energia și importurile.
Neptun Deep, unul dintre factorii care pot susține economia
S&P estimează că proiectul Neptun Deep va îmbunătăți profilul macroeconomic al României, cu efecte care se vor manifesta pe parcursul mai multor ani.
Exploatarea gazelor din Marea Neagră este programată să înceapă în primul trimestru din 2027. Proiectul, evaluat la aproximativ 4 miliarde de euro și dezvoltat de OMV Petrom împreună cu Romgaz, ar putea transforma România într-unul dintre principalii producători de gaze din Uniunea Europeană.
Potrivit S&P, efectul cel mai important asupra economiei ar urma să apară la nivelul sectorului extern, prin creșterea exporturilor. Producția internă de gaze ar putea contribui, de asemenea, la reducerea dependenței de importuri și la susținerea activității industriale.
Populația activă continuă să scadă
Agenția identifică și probleme structurale care pot limita creșterea economică pe termen lung.
Populația României aflată la vârsta de muncă s-a redus în ultimul deceniu cu aproximativ 1,1% pe an. S&P estimează că ritmul de scădere se va tempera doar marginal în următorii ani.
Evoluția demografică ar putea afecta potențialul de creștere economică în lipsa unor reforme care să reducă deficitul de competențe și să îmbunătățească mediul de afaceri.
Sectorul bancar rămâne rezilient, dar există riscuri
S&P apreciază că sectorul bancar românesc, dominat de instituții cu capital străin, își păstrează reziliența. În primul trimestru din 2026, rata creditelor neperformante a crescut ușor, la 2,8%, în timp ce profitabilitatea băncilor a continuat să se normalizeze după nivelul ridicat atins în 2023.
Indicatorii de capital și lichiditate se mențin la niveluri solide și ușor peste media Europei Centrale și de Est.
Agenția identifică totuși mai multe surse de risc: expunerea la credite în valută, creșterea gradului de îndatorare al companiilor și expunerea ridicată a băncilor pe titlurile de stat.
Nivelul intermedierii financiare rămâne redus. Creditele acordate sectorului privat reprezintă aproximativ 22% din PIB, unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa.
Pentru România, evaluarea S&P păstrează astfel ratingul suveran în categoria investment grade, dar menține perspectiva negativă, în condițiile unor presiuni persistente asupra finanțelor publice, poziției externe, inflației și costurilor de finanțare.

dupa aceasta analiza foarte „elaborata ” si, evident, „aprofundata” a celor de la S&P ramane cu am stabilit si exprimat RASPICAT : Romania nu va intra NICIODATA , dar NICIODATA in junk …raspunsul la „de ce” este extrem de simplu: creditorii au mai mult de castigat cu aceasta sperietoare (junk) pentru imbecili decat de castigat din retrogradare…o piata speculativa la romani incepe sa valoreze cam cat o ceapa degerata…am mai spus si repet: cand 7 din 10 romani refuza in mod explicit sa investeasca in acest model economic (impus de altii sa ne poata spolia) acest model economic ne este profund daunator
dupa aceasta analiza foarte „elaborata ” si, evident, „aprofundata” a celor de la S&P ramane cu am stabilit si exprimat RASPICAT : Romania nu va intra NICIODATA , dar NICIODATA in junk …raspunsul la „de ce” este extrem de simplu: creditorii au mai mult de castigat cu aceasta sperietoare (junk) pentru imbecili decat de castigat din retrogradare…o piata speculativa la romani incepe sa valoreze cam cat o ceapa degerata…am mai spus si repet: cand 7 din 10 romani refuza in mod explicit sa investeasca in acest model economic (impus de altii sa ne poata spolia) acest model economic ne este profund daunator
Citez din informațiile de la AI, „Da, există angajați români în cadrul corporației S&P Global (firma mamă), atât prin intermediul subsidiarei oficiale din România, cât și la birourile internaționale ale companiei (inclusiv în SUA sau Marea Britanie).”! Cum pastele mamii lor sa bage Romania in junk daca interesul pentru bogățiile subsolului din Romania sunt fara limite, daca sponsorizarea republicii moldova și a ukrainei trebuie sa continuie indiferent de situația în care va ajunge Romania? Nu are cum sa bage cea mai bogată tara din UE în junk mai ales că nu au pus mâna nici pe 33% din bogățiile subsolului românesc? Totul și toți sunt pe aceeași mână, globaliștii români din Romania numiți în aceste entități și marii globaliști care cu bună știință distrug o țară onorabilă?! Nu intrați pe fentă, sunt și români numiți politic în aceste entități, așa că, sa nu mai mintă jagardelele politice din Romania că e din cauza altora, e strict din cauza lor, toate acestea au la baza acte semnate de prin anul 1991 când fan apoi împrăștiați în restul partidelor(PSD, PNL, UDMR, +)s-au perindat doar ei la guvernare în România. Nu e vina cetățenilor români, cetățenii nu au fost informați, totul s-a făcut pe șest, acum suntem pusi in fata faptelor împlinite încât, doar schimbarea regimului infracțional organizat politic în partide la guvernare plus șantajiștii, poate aduce Romania pe drumul existențial!