Românii sub Carol I, von Mackensen și Klaus Werner Iohannis

    VOCAȚIA  GEOPOLITICĂ A GERMANIEI

      Coincidențe  calendaristice  din destinul  nației române fac de neevitat paralelele între  personalitățile, care, cu sau fără voința neamului, au intrat în istoria românilor.

        Anul 2016 semnifică 150 de ani de când Napoleon al III-lea ni l-a dat pe Carol I, ca Domnitor al Principatelor Române  și 100 de ani de  intrarea Regatului României în Primul Război Mondial, ocuparea țării noastre de către  Grupul de Armate Germane „Mackensen” și numirea   mareșalului Anton Ludwig August von Mackensen   guvernator militar al  României . 

          Cele două aniversări au găsit România sub președinția lui Klaus Werner Iohannis, etnic german . Trei personalității, cu ale lor destine, dar  cărora nu  coincidența  sau hazardul, ci  vocația geopolitică a Germaniei  le-a înscris numele în Istoria Românilor. 

         Așezați la marile răspântii geopolitice dintre imperiile tricontinental al sultanilor otomani, bicontinental al țarilor Rusiei și multinațional al împăraților habsburgi, românii au fost  mereu lipsiți de suveranitatea deciziilor , în cele mai  faste împrejurări condiționați, dar cu libertatea și granițele  perpetuu  amenințate.

     Și astfel se întâmplă ca, mândră de francofonia ei, România să aibe parte de o dinastie germană, ulterior devenită constituțional „de România”, iar cu cel de al cincilea președinte din istoria sa republicană, Klaus Werner Iohannis, să ne procopsim odată cu preluarea de către Germania a frâielor obositei Europe. O Europă pe care dacă „Uniunea”  nu reușește să o regenereze,  cancelarul Angela Merkel a decis să o infuzeze cu „sânge proaspăt”, din valurile migrației islamice stârnite  de  exporturile S.U.A.  de democrație „manu militari”  și originala „pax  americana” , din Extremul Orient până  pe țărmurile africane ale Mediteranei  și Atlanticului.

       Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmarigen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia )   a devenit , din anul 1866, Domnitorul Principatelor Române, după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexadru Ioan Cuza, apoi, din anul1881, regele României 

          Primul Rege al României a domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră). În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran. Proclamată la 10 mai 1877, independenţa a fost obţinută în urma războiului ruso-româno-turc din 1877–1878, prin lupta armatei române conduse de Domnitorul Carol, şi a fost recunoscută de către Marile Puteri la Congresul de la Berlin. 

             Bilanțul  celor 48 de ai domniei lui Carol I înseamnă : prima Constituţie a României, una dintre cele mai avansate ale timpului.  sistemul monetar naţional și înființarea  Monetăriei Statului, Banca de Bucureşti ,  Banca Naţională a României – a 16-a bancă centrală din lume, Bursa din București, Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“ (C.E.C. -ul); primele linii de tren și gări (Filaret -Giurgiu, București Nord- Ploiești- Predeal-Brașov) , reţeaua de căi ferate a României , Atelierele Căilor Ferate din Bucureşti, Podul Carol I de la Cernavodă-  era cel mai lung pod din Europa continentală, modernizarea Portului Constanța, Direcţia Generală a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă, sub conducerea lui Anghel Saligny, Palatul Poştelor din Bucureşti,  prima linie telefonică, tramvaiul, iluminatul electric în București,  amenajarea cursului  Dâmboviţei, palatele universităților din București și Iași, Teatrul Național din Iași, Societatea Filarmonică Română, Societatea Naţională de Cruce Roşie a României și 40 de spitale rurale, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“, Societatea Academică Română devenită Academia Română,  Ateneul Român,  școlile Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi  Şcoala  fiilor de militari din Iaşi, „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“), Grădina Botanică la Cotroceni,„Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, prima „Lege a Brevetelor de Invenţie“ şi  Biroul Brevetelor, denumit astăzi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci”  ,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.),  inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti(1906), recunoașterea  autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române 

         Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. 

      În timpul lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era, în plus, aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

           Mareșalul August von Mackensen (n. 6 decembrie 1849 – d. 8 noiembrie 1945) – una dintre cele mai proeminente personalități militare ale Imperiului German – a comandat cu succes armatele germane  în timpul primului Război Mondial, până la înfrângerea sa de către generalul Eremia Grigorescu în bătălia de la Mărășești, din august 1917.

        Deja în vârstă de şaizeci şi cinci de ani, la începutul Primului război mondial, Mackensen a participat la bătălia de la Tannenberg (23-30 august 1914), aducându-şi contribuţia la victoria germană asupra Rusiei. La 2 noiembrie 1914 preia de la generalul Hindenburg comanda Armatei a IX-a germane. Calităţile sale militare l-au propulsat în 1915 la conducerea Armatei a XI-a, care acţiona în Galiţia, calitate în care a ocupat oraşele Przemysl şi Lwow. La 22 iunie1915 afost avansat la gradul de mareşal. În toamna anului 1915 preia conducerea unui nou grup de armate, format special pentru el, Grupul de Armate Mackensen, compus din Armata a XI-lea germană, Armata a III-lea austro-ungară şi Armata I bulgară, care acţiona contra Serbiei. Din anul 1916 Mackensen acţionează contra României, învingând armata română în bătălia de la Turtucaia (1-6 septembrie 1916).

Mackensen este numit guvernatorul militar al României ocupate de germani. A fost învins în august 1917 în bătălia de la Mărăşeşti de către generalul Eremia Grigorescu.

          Guvernoratul militar al feldmareșelui Makensen în România poate fi descris și caracterizat , în esența sa, prin drasticul regim al rechizițiilor : țăranilor  li se luau oăule din cuibarele găinilor, clopotele bisericilor erau topite și turnate ca țevi de tunuri, iar tunurile erau folosite să ucidă romăni. 

          Klaus Werner Iohannis 

    Este prea deveme pentru concluzii. 

    Reținem, deocamdată, că  multiplele fațete ale înaltelor sale trădări îl așază pe același piedestal cu predecesorii Iliescu, Constantinescu și Băsescu, piedestal de care se agață cu disperare și infantul politic moșit de Coloana a V-a  a celei de-a V-a Republici Franceze.

     Conflictul de interese  germano-franceze privind statutul colonial al României este de mai multă vreme evident în tot ceea ce nefericit ni se întâmplă.

     Bine nu ne va fi, nici  acești doi elefanți  se vor curta, căci dragostea lor va fi un cataclism  pentru iarba de  sub picioarele lor.