S-a ales noul președinte al Academiei Române

 

Academicianul Marius Andruh a fost ales marți, după cel de-al doilea tur de scrutin, noul președinte al Academiei Române.

Acesta a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi pentru din cele 157 de voturi exprimate.

Candidații la conducerea înaltului for au fost Marius Andruh și Mircea Dumitru.

Marius Andruh era vicepreședinte al Academiei Române, ales în 2022, președinte al Secției de științe chimice, din 2009, directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române din 2021.

S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).

După un stagiu de trei ani la IPRS-Băneasa (1979-1982), s-a transferat la Institutul de Chimie Fizică din București. Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. În perioada 2003-2019 a fost șef de catedră.

Din anul 2021 este directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu“ al Academiei Române.

Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014).

În prezent este președinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Chimie și coordonator al lotului olimpic.

Direcții de cercetare
– Chimie metalosupramoleculară; inginerie cristalină
– Magnetism molecular
– Combinații complexe heteropolinucleare (3d-3d’, 3d-4d, 3d-5d; 3d-4f)
– Sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți
– Materiale moleculare luminescente

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

O criză inundată de ipoteze și profeții

Celebra „coaliție pro-europeană” născută dintr-o premisă falsă se apropie de dat ortul popii.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Ce condiții pune Fritz

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat marți că formațiunea...

Brădet, în pregătiri pentru vizitatori și zile însorite

Autoritățile locale au desfășurat lucrări de curățenie și ecologizare în zona de agrement Brădet din Petroșani.

Grindeanu ar susține un premier tehnocrat

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, la RRA,...

PNL: Ciucu, atac dur la adresa taberei Thuma

Ciprian Ciucu a arătat cu degetul către colegii liberali...