S-a lăsat tăcerea peste o lume de cuvinte: a murit Dumitru Hurubă (update)

UPDATE Dumitru Hurubă s-a reîntors acasă la Simeria, fiind depus la capela bisericii de lângă parc, slujbele de pomenire fiind făcute joi seara și vineri seara de la ora 20.00.

Inmormântarea va avea loc sâmbătă, în Oltenia. Familia vă roagă să nu aduceți coroane.

Miercuri am aflat, la ora 9:30, a mai plecat spre alte zări un prieten. Scriitorul hunedorean Dumitru Hurubă a plecat la Domnul. S-a făcut dintr-o dată un frig nefiresc peste literatura hunedoreană. S-a stins Dumitru Hurubă, iar noi, cei care i-am fost aproape, rămânem să căutăm prin rafturile bibliotecilor fărâme din spiritul lui, încercând să înțeleagă cum de un om care a scris câte pentru a putea fi atât de discret.

Dumitru Hurubă nu a fost doar un scriitor cu peste 80 de volum la activ; a fost arhitectul unei lumi paralele, „rezervația de zăpăciți” în care ne-a învățat să nu recunoaștem defectele și să râdem de ele cu îngăduință. A fost omul care a stăpânit satira ca pe un bisturiu, dar care, în spatele ironiei tăioase, ascunde o bunătate imensă și o atenție rară pentru tot ce mișcă în jurul lui.

Dincolo de opera sa – de la proză scurtă sau poezie la romane și cronici literare, Dumitru a avut un dar pe care puțini scriitori de talia lui îl mai au: generozitatea a privirii celorlalți. Mă uit acum peste rândurile pe care le-a așternut despre mine, numindu-mă „jurnalistul de Orăștie”, și nu văd în ele lauda la adresa mea, ci portretul lui de mentor discret. Așa era el: observa totul, de la „teribilismele” noastre simpatice, până la efortul de a salva memoria acestui loc prin „Călindaru’ Foii Interesante”. Avea puterea de a valida munca unui prieten cu un singur rând scris cu „patent Hurubă”, oferindu-ți încrederea de care aveai nevoie pentru a merge mai departe.

Dar a fost și acel spirit critic până la maxim ce-l ce considera că un text trebuie tratat cu maxim respect, că-i musai să onorezi cititorul cu texte atent cizelate. Spunea că nu există „literatură de sertar” atâta timp cât o publici, o dai lecturii, Nu pot uita zicerea lui: „Ai avut-o în sertar, era a ta, dar ai scos-o de acolo și ai publicat-o, a făcut-o a tuturor. Ei în acel moment cu o scriere mai puțin reușită nu ți-ai onorat cititorul ci dimpotrivă!”, și multe altele.

A plecat un spirit enciclopedic, un om care a știut că fie în timp critic literar fin, poet sensibil în „Carte de colorat mintea” și martor lucid al istoriei noastre. A plecat un prieten care știa să asculte, chiar dacă nu era pe „aceiași lungime de undă” cu interlocutorul, și care explica că: prin tot ce ai încerca să faci să fi un pic mai atent la valorile pe care se sprijină cultura și educația noastră.

Acum, când masa lui de scris rămâne pustie, îmi dau seama cât de mult însemnă prezența lui pentru județul Hunedoara și pentru literatura română. Ne va lipsi umorul lui hâtru, nu va lipsi spiritul său „încăpățânat” de a vedea adevărul dincolo de aparențe și ne va lipsi, mai ales, siguranța pe care ne-o dădea fapt asupra el e acolo, citind, scriind și veghind literelor noastre.

Pentru mine, Dumitru Hurubă nu a plecat definitiv. Îl voi găsi de fiecare dată când voi deschide oricare din zecile sale de cărți. Îl voi simți prezent în briza serii din Deva și în liniștea bibliotecilor noastre. Rămân cu amintirea unui om care a înțeles că umorul este, de fapt, cea mai înaltă formă de supraviețuire.

În astă zi îmi vine în minte un citat: „Aici nu-i nimic veșnic; tot ce-i în lume e trecător. În lumea asta se naște și moare; toate se prefac, că nimic nu-i nemuritor. În cealaltă lume lucrurile stau cum sunt; ele nu se trec că nu sunt din lumea asta făcute. Acolo-i fără timp și fără vreme; e așa, într-un fel mereu.”, din Ernest Bernea „Cadre ale gândirii populare românești” ed. Cartea Românească, 1985.

Îți mulțumesc, Mitică, pentru tot ce ai dăruit acest pământ. Îți mulțumesc pentru generozitatea cu care ne-ai privit și pentru lecția de demnitate scrisă pe care ne-ai lăsat-o. Drum bun spre lumină. „Rezervația” e mult mai tristă fără tine, dar cărțile tale vor continua să-mi coloreze mintea, așa cum ai promis.