Nu cumva programul SAFE, promovat de Uniunea Europeană și materializat prin contracte gigantice cu marii producători de armament, între care Rheinmetall ocupă un loc central, ridică întrebări legitime privind riscul unei concentrări excesive a deciziei și al unei opacități incompatibile cu exigențele unui stat de drept.
Când sunt puse în joc sute de miliarde de euro, transparența nu mai este o opțiune, ci o obligație. Istoria industriei de apărare arată că acest sector a fost, în numeroase state, unul dintre cele mai expuse traficului de influență, conflictelor de interese și contractelor atribuite netransparent. Tocmai de aceea, controlul public trebuie să fie direct proporțional cu valoarea fondurilor angajate.
România intră, la rândul ei, în această ecuație. Participarea la programul SAFE și perspectiva unor investiții și contracte de amploare în domeniul apărării impun o exigență suplimentară de transparență. Cine negociază? Care sunt criteriile de selecție? Ce beneficii revin efectiv economiei românești? Cine răspunde pentru fiecare euro cheltuit?
Și apare inevitabil o întrebare politică. Nu cumva miza programului SAFE este atât de mare încât contribuie la menținerea lui Ilie Bolojan în centrul deciziei executive, la Palatul Victoria, iar pe președintele Nicușor Dan îl obligă la o prudență excesivă, într-o zonă de ambiguitate și tăcere instituțională? Dacă răspunsul este negativ, atunci el trebuie demonstrat prin transparență deplină și asumare publică a deciziilor. Dacă răspunsul este afirmativ, consecințele asupra funcționării democratice a statului sunt serioase și trebuie discutate deschis.
Nu este suficient să se invoce securitatea națională pentru a limita dezbaterea publică. Secretul militar nu poate justifica lipsa controlului asupra utilizării banului public. Există o diferență fundamentală între protejarea informațiilor clasificate și secretizarea deciziilor economice și financiare.
Întrebările incomode nu subminează securitatea. Dimpotrivă, ele consolidează încrederea publică. Într-o democrație autentică, marile programe strategice nu trebuie să producă doar armament, ci și certitudinea că puterea politică rămâne sub controlul legii și al cetățenilor.
Ne f.t tichiutele „cu p.la indoita” !…. Stiu ca astia de acum nu fac nimic pentru ca vor sa-si pastreze posturile : ministere, 45 consilii judetene ( ar putea fi doar 22), 2000 primarii comunale(ar putea fi doar o mie), 700 parlamentari( ar putea fi doar 330), agentii peste agentii ocupate de ei etc etc…..Acest SAFE numai safe nu este. Duce la cresterea dramatica a datoriei .