Scandalul amenzii de la marşul Colectiv a luat o nouă turnură. Priviţi fotografia

Scandalul amenzii de la marşul Colectiv a luat o nouă turnură. Priviţi fotografia

Vestea că unul dintre organizatorii marșului de comemorare a victimelor Colectiv, Marian Rădună, a fost amendat de un jandarm cu 3.000 de lei pentru că manifestarea ar fi depășit ora prevăzută în autorizație a creat multă vâlvă și revoltă în spaţiul public.

Şeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan, a afirmat în legătură cu acest incident că este un moment regretabil şi şi-a cerut scuze.

”Având în vedere situaţia creată la evenimentul desfăşurat seara trecută în memoria victimelor de la Colectiv, în calitate de inspector general al Jandarmeriei Române, am obligaţia morală de a face următoarele precizări. În primul rând doresc să exprim în mod public scuze pentru incidentul produs. Deşi vorbim despre o situaţie singulară, este un moment regretabil cu atât mai mult cu cât evenimentul avea un profund caracter emoţional şi simbolic. Regretăm sincer acest incident care, aşa cum am precizat, este unul izolat. Din această situaţie vom trage concluziile necesare şi vom învăţa lecţiile care se impun astfel încât în viitor să gestionăm astfel de momente cu mai mult echilibru”, a declarat, vineri, Alin Mastan.

A doua zi după amenda dată la marșul Colectiv a venit și cu o schimbare la conducerea Jandarmeriei București. Un nou șef al jandarmilor din Capitală a fost numit.

Ultimele detalii despre scandal schimbă însă situatia. Activistul amendat a apărut duminică lângă Nicușor Dan după ce ”se lăuda pe la emisiuni că a vorbit el cu superiorii”. Dar, mai important de ştiut, ce s-a întâmplat în noaptea amenzii? Ce a făcut de fapt activistul amendat? Politistul Marian Godină a venit cu amănunte neştiute şi l-a pus la zid pe şeful Jandarmeriei care şi-a cerut scuze.

”Zilele trecute, cineva a făcut de râs grav Jandarmeria Română și ar trebui demis.

Pentru cine nu știe ce s-a întâmplat, un activist a fost sancționat contravențional de un jandarm, cu ocazia marșului comemorării victimelor de la Colectiv. Activistul era organizatorul marșului.
Pentru cei care nu cunosc legea, și observ că sunt mulți care nu o cunosc, dar pe facebook sunt experți, când vine vorba de comemorări, legea e ceva mai îngăduitoare, așa cum e logic să fie.
Organizatorul a organizat un marș care la ora 20 s-a încheiat. Ați înțeles, da? La ora 20, marșul s-a încheiat. De la ora 10 până la ora 23 era notificată o comemorare în același loc, cu un alt organizator, care însă, la ora 23 a zis că el și-a încheiat activitatea.
După ora 23, oamenii au rămas în continuare la un moment de reculegere, să aprindă lumânări etc.
Doar că, pe acolo au apărut niște oameni cu ceva steaguri. Așa ziși suveraniști. Au zis că vor și ei să comemoreze. Să pună o lumânare. Au voie? Păi au, nu? Că suntem același popor, iar la chestiile astea nu contează deloc opțiunile politice. De altfel, oamenii nu aveau niciun fel de însemne politice, ci doar steaguri.
Doar că, activistul Marian Rădună (cel amendat – nr) nu îi lasă, deși la o comemorare este permis accesul oricui. Filmat fiind, Marian Rădună își asumă și spune cu subiect și predicat că își asumă rolul de organizator și începe să decidă pe cine lasă acolo și pe cine nu. În momentul în care decizi cine are voie și cine nu, comemorarea se transformă într-o adunare publică.
Jandarmul interpretează legea astfel și îi aplică organizatorului o sancțiune contravențională pentru depășirea orei 23 pentru ADUNARE PUBLICĂ, nu pentru comemorare.
În orice caz, legalitatea procesului-verbal întocmit va fi stabilită de instanța competentă, în niciun caz de noi, care doar ne dăm cu părerea.
Și, mai ales, în niciun caz de către șeful Jandarmeriei Române care și-a cerut scuze public fără ca măcar să afle de la firul ierbii ce a fost acolo.
Șeful Jandarmeriei Române, prin faptul că și-a cerut scuze, s-a antepronunțat cu privire la un act întocmit de un subaltern.
Șeful Jandarmerie Române a făcut de râs Jandarmeria Română.
Cât despre jandarmul care a aplicat sancțiunea, cel mult aceasta va fi contestată și anulată, deși, dați-mi voie să cred că p-v-ul va sta în picioare în instanță.
În legătură cu cei care ați distribuit imaginea jandarmului, cu mențiunea „haideți să-l facem cunoscut”, ar trebui să vă fie rușine că faceți praf un om care, deși ocupă o funcție publică, nu e o persoană publică. I-ați căutat soția la serviciu, părintii lui sunt devastați de ce au citit pe net despre copilul lor, un tânăr de 26 de ani.
Să știți că voi, ăștia de vă ziceți progresiști, nu sunteți cu nimic mai buni decât ăilalți, așa zișii suveraniști. Doar că aveți mai multă școală, dar asta vă face cu mult mai răi.
Jandarmule, dacă citești textul ăsta, capul sus, armata-i lungă!
PS astăzi (duminică – nr.), în spatele președintelui Nicușor Dan, se afla fix activistul cu pricina, sper să fie doar o coincidență prezența lui lângă președinte și să nu aibă legătură cu scuzele șefului Jandarmeriei.
PPS Marian Rădună se lăuda pe la emisiuni că a vorbit el cu superiorii. Băiete, contestă amenda în instanță, lasă pilele”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.

Recomanda
Recomanda

5 Comentarii

  1. Despre presedinte am putea adăuga că asfaltul pus în parcuri înainte de alegerile locale, pentru a-i arăta bucureșteanului ce primar grozav e, este deja spart de rădăcinile copacilor. Acum, așteptăm să ne dea un indiciu despre preferatul său la aceste alegeri ilegale.

  2. „În legătură cu cei care ați distribuit imaginea jandarmului, cu mențiunea „haideți să-l facem cunoscut”, ar trebui să vă fie rușine…. ”

    De acord .

    Poate că adevăru’ este undeva la „mijloc” ( mă refer la cle ȋntâmplate ) .
    În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.