Sf. Apostoli Petru și Pavel, vârfurile apostolilor

 

Prăznuim astăzi două persoane sfinte, căpetenii, vârfurile apostolilor, foarte de­osebite, unul pescar, celălalt cărturar. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiti împreună pentru că au murit în aceeași zi, moartea lor martirică fiind însă diferită. Pavel, pentru că era cetățean roman, a fost omorât prin decapitare, iar Petru a fost răstignit cu capul în jos.

În iconografie, Petru este pictat bătrân și cu barbă rotundă, iar Pavel pleșuv, cu barbă cenușie.

Sfântul Apostol Petru era o fire entuziastă, vulcanică, volun­tară, gata oricând să-şi dea viaţa pentru Hristos, Sfântul Apostol Pavel însă eră o fire analitică, prelucrând şi dezvoltând în Episto­lele sale învăţătura Sfintelor Evanghelii (doxologia.ro/predica-la-sfintii-apotoli-petru-pavel).

Evanghelistul Luca ne descoperă că Petru devine ucenicul lui Hristos, după ce a avut parte de o pescuire minunată (deși se ostenise toată noaptea și nu pescuise nimic, la îndemnul Mântuitorului aruncă mrejele în apă și umple corabia cu pești). Acesta este momentul în care Petru renunță la tot ce avea și îl urmează pe Hristos, devenind „pescar de oameni”.

Pavel nu L-a întâlnit pe Mântuitorul în timpul activității Sale pământești. A fost martor ocular al martirizarii Sfântului Ștefan, păzind hainele celor care îl loveau cu pietre.

Pavel devine unul dintre cei mai aprigi apărători ai legii mozaice. S-a alăturat cu multă râvna celor care începuseră să-i persecute pe creștini. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecați, Hristos i se arată, învăluit de o lumina strălucitoare, atrăgându-i atenția că cei persecutați nu sunt doar creștinii, ci El însuși.

”I S-a arătat ziua în amiaza mare şi l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti, Doamne?” „Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. (…) Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci” (Fapte IX, 4-5).

În urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa – din persecutor devine mărturisitor al creștinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii penitenciarelor

În 1993 și 1997 s-au semnat două protocoale între Patriarhia Română și Ministerul Justiției privind desfășurarea asistenței religioase în sistemul penitenciar românesc.

Potrivit acestor protocoale, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost declarați ocrotitorii penitenciarelor din România.

Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, ziua de 29 iunie este proclamată zi a personalului din sistemul administrației penitenciare.

”Nu-i cinstim pe sfinţi ca să facem istorie, ori naraţiune… Îi cinstim pe sfinţi ca să le urmăm exemplul şi credinţa” 

”(…) ochii sunt mai credincioşi decât urechile. Lumea aşteaptă să vadă exemple vii, creştini vii, care nu doar vorbesc frumos, dar care şi trăiesc la fel de frumos. Care conving nu cu măiestritele lor cuvinte, împo­dobite şi alcătuite să sune cât mai frumos, ci care conving cu fap­tele lor, cu viata lor.

Aşa au fost Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel dincolo de predica lor, necesară pentru vremea aceea, pentru că oamenii nu auziseră încă de Hristos, sau ştiau foarte puţine lucruri despre El. Ceea ce a cucerit lumea însă a fost, mai cu seamă, exemplul lor. A fost viaţa lor, încununată în cele din urmă cu cununa muceniciei. Şi unul, şi celălalt au arătat că atât de mult îl iubesc pe Dumnezeu, aşa de mult s-au lăsat pătrunşi de învăţătura lui Hristos, încât şi-au dat viaţa pentru El. (PS. Sebastian Ilfoveanul, Glasul Bisericii)

Sursa: crestinortodox.ro 

La mulți ani celor care poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel!

Un număr de 495.190 de persoane îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor.

Cei mai mulţi dintre sărbătoriţi sunt bărbaţi şi cele mai întâlnite prenume sunt Petru – 127.370, Paul – 78.535, Petre – 51.065, Petrică/Petrica – 33.975 şi Pavel – 30.899.

În rândul femeilor, cele mai multe care îi au ca patroni spirituali pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost botezate Paula – 49.086, Petronela – 35.966, Petruţa/Petruta – 24.386, Petra – 11.851 şi Paulina – 11.833.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Zile de toamnă la Cluj

Zile de toamnă la Cluj

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Florin

În viața fiecăruia există „un Florin”, un prieten sau o simplă cunoștință, care se bucură de onomastică în duminica de dinaintea Paștelui, Duminica Floriilor.

Duminica Floriilor – obiceiuri şi tradiții

Duminică, cu o săptămână înainte de Sfintele Paști, creștinii de Rit Bizantin din lume prăznuiesc Floriile, când este retrăită Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului.

LIVE VIDEO. Pelerinajul de Florii, la Catedrala Mântuirii Neamului

Arhiepiscopia Bucureștilor organizează tradiționalul Pelerinaj de Florii, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului, dedicat Intrării Domnului în Ierusalim,

Sâmbăta lui Lazăr sau Moșii de Florii

Sâmbăta de dinaintea Floriilor anunță Săptămâna Patimilor.