Sfântul Nicolae – Făcătorul de minuni

 

Sfântul Ierarh Nicolae (15 martie 270 – 6 decembrie 343), prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 6 decembrie, s-a născut și a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian, în cetatea Patara din Asia Mică. Părinții săi au părăsit această viață destul de devreme, iar Sfântul Nicolae a rămas în grija unui unchi episcop, care purta același nume ca al său. A primit din copilărie o creștere aleasă, urmând cursurile celor mai vestite școli ale epocii. Și a urmat din tinerețe reguli de viață deosebită, cu multă rugăciune, post și priveghere.

Iubind viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane.

Sfântul Nicolaie a pătruns în chilia sufletului meu, încă din copilărie, fiind patronul spiritual care ocrotește Biserica din satul Văvăluci, comuna Bozioru, județul Buzău, (locul meu natal), al cărei hram este în ziua de 6 decembrie. În acest locaș de cult creștin-ortodox și cu binecuvântarea preotului Victor Palcău am primit Taina Sfântului Botez, spre încreștinare și iluminare pe calea credinței. Mi-a fost călăuză pe cărările vieții și îndrumător în cele mai importante decizii, pentru care îi mulțumesc în rugăciunile mele. Citind despre viața Sfântului am aflat cât de binecuvântată am fost de Dumnezeu „să-l întâlnesc” la toate sărbătorile creștine în biserica satului.
Cunoscut și sub numele de Sfântul Nicolae din Bari, fost episcop creștin al orașului antic Mira (Asia Mică), este sfântul recunoscut pentru darurile secrete, fiindu-i atribuite cele mai multe și minunate legende. Născut din părinți creștini, Sfântul a intrat în conștiința publică pentru darurile pe care le făcea spre păstrarea dreptei credințe. După moartea părinților, Nicolae și-a împărțit întreaga moștenire săracilor, devenind ocrotitorul bătrânilor, celor nedreptățiți și al nevoiașilor, supranumit „Nicolae Minunatul” și „Făcătorul de minuni”.

Martiriul Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximian, dar prin „Edictul de la Milan” (din 313), dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creștinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei. Alături de alți Părinți ai Bisericii a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea (din 325) dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine împotriva ereziei ariene.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice după mulți ani, timp în care a strălucit în mijlocul cetății Mirelor, fiind îngropat în biserica episcopală în ziua a șasea a lunii decembrie. Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni în Mira Lichiei. În prezent, sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, în Catedrala „Sfântul Nicolae”, care este un important centru de pelerinaj, atât pentru italieni, cât și pentru creștinii ortodocși din estul Europei. În România se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Prețiosul și sfântul dar a fost adus aici de către Mihai Viteazul, domn al Țării Românești și, pentru o scurtă perioadă, conducător al celor trei mari țări medievale, care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

Legende sau minuni ale Sfântului Nicolae

Cele mai multe relatări ale vieții Sfântului Nicolae, unele fiind considerate legende, au fost scrise după moartea sa.

O legendă spune că trei surori, fetele unui văduv sărac nu se puteau mărita, pentru că tatăl lor nu avea să le dea zestre. Când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea măritișului pentru cea de a doua fată, iar când i-a venit vremea și celei de a treia fete, tatăl ei a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcop lăsând săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat pe părintele fetelor să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur, făcuți cadou fetelor au devenit simbolurile Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Altă legendă povestește despre Sfântul Nicolae că a calmat o furtună pe mare și a salvat trei soldați nevinovați de la decapitare, devenind ocrotitorul marinarilor
Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanți ai Conciliului de la Niceea (astăzi İznik, Turcia).

Cea mai răspândită legendă perpetuată prin vremurilor, devenită celebră în toată lumea, este „nuielușa lui lui Moș Nicolae”, având un substrat real, plecat tot de la o faptă a Sfântului Nicolae, săvârșită în timpul vieții. Sfântul, pe atunci episcop de Myra, i-a dat o palmă ereticului Arie, care îndrăznise a huli cele bisericești. Conform legendei, în anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului. De aici a rămas în tradiție ca acelor neascultători, Moș Nicolae să nu le aducă daruri în ghetuțe, ci o nuielușă.

De atunci, în noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii obișnuiesc să își lase ghetele lustruite în fața ușii, sperând că vor primi cadouri, în special dulciuri. În multe regiuni ale României, în Moldova și Muntenia, copiii găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie, bomboane, fruct și o jucărie sau câteva monezi – dacă au fost cuminți, iar cei care au fost obraznici găsesc o nuielușă.

Pentru a primi daruri materiale sau spirituale de Moș Nicolae, credincioșii se închină la icoana Sfântului și spun o rugăciune.

Sursa: Sfantul Nicolae – Facatorul de minuni

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Ajutați-l pe Nicușor Dan!

Editorial Cornel Nistorescu

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Hierofantul și măștile poeziei

Aura Nicoleta Lupșescu debutează cu un volum de poezie...

Corvinul și-a întărit apărarea cu un fundaș sârb

Clubul a anunțat că a ajuns la un acord...

Un milion de euro pentru nouă afaceri pornite de tineri

Nouă afaceri aflate la început de drum au atras...

Spitalul Deva își modernizează Cardiologia

Secția în care sunt tratați pacienții cu afecțiuni cardiace...