Sărbătoarea Sfântului Ilie, cel care aduce ploile, este ținută în fiecare an în data de 20 iulie. Aceasta este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri ale căror origini s-au pierdut în negura vremii. Motivul îl constituie suprapunerea unei sărbători creștine, a Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, peste o sărbătoare precreștină mult mai veche în care era venerată o divinitate a ploii și a focului. În credința populară Sfântul Ilie alungă seceta și răcorește pământul.
Conform tradiției, Sfântul Ilie călătorește printre nori cu o căruță ale cărei roți sparg cerul aducând ploaie. Tunetele sunt urmarea huruitului roților trăsurii și a tropotului cailor. De asemenea trimite fulgere pe pământ cu biciul să de foc. Astfel îi pedepsește pe diavolii care se ascund prin copaci sau prin turlele bisericilor. De aceea, conform credinței populare, în această zi atunci când fulgeră oamenii își fac cruce pentru ca în preajma lor să nu se afle vreun drac care să fie ochit de Sfântul Ilie.
În calendarul popular această sărbătoare marchează miezul verii pastorale. În această perioadă, pe munte se organizează frumoasele sărbători pastorale, denumite Nedei sau Sântilii. De asemenea, conform tradiției, în această zi apicultorii încep să reteze stupii, să ia mierea.
În panteonul românesc, Sfântul Ilie Tesviteanu este o divinitate a Soarelui și a Focului. Corespondentul său în mitologia greacă este Helios (Zeul Soare).
Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri este interdicția de a lucra agoarele pentru a nu fi atins de vreun fulger trimis de Sfântul Ilie pe pământ, dar și pentru ca recoltele să nu fie stricate de grindină.
Legendele spun că la nașterea lui Ilie, tatăl său, Sovac, a visat că niște bărbați îmbrăcați în alb vorbeau cu nou-născutul, înfășurându-l în flăcări și hrănindu-l cu foc. Îngrijorat de această viziune, Sovac s-a dus la Ierusalim să ceară sfatul unui preot, care la asigurat că băiatul său va fi un „vas al luminii darului divin, iar cuvintele sale vor fi copleșitoare și puternice, asemenea focului”.
În Noul Testament, Ilie apare alături de Moise pe muntele Tabor, la transfigurarea lui Iisus, moment la care au fost martori Apostolii Petru, Ioan și Iacov. În plus, tradiția susține că Ilie va reveni pe pământ înaintea celei de-a doua venire a lui Hristos și va fi ucis de servitorii Antichristului.
În folclorul românesc, Sfântul Ilie controlează ploile și norii. O legendă povestește cum, înșelat de diavol, Sfântul Ilie și-a ucis părinții și soția. Ca pedeapsă, Dumnezeu ia oferit libertatea în schimbul vânării diavolilor cu trăsnetul și tunetul. Cu toate că Dumnezeu ia luat o mână și un picior pentru ai limita puterile, Ilie călătorește în carul său de foc, iar tunetul este zgomotul roților carului său, iar fulgerele vin din scânteile potcoavelor cailor săi. Când vremea e furtunoasă, oamenii oameni baricadează casele pentru a împiedica diavoli să intre și a nu atrage mânia fulgerelor lui Ilie. În această zi, munca este evitată din teama grindinei și trăsnetelor.
Se spune că, dacă tună insistent, nucile și alunele rămân fără miez. În Moldova, tradiția interzice consumul merelor înainte de această sărbătoare, deoarece sunt considerate fructele Sfântului Ilie. Merele sunt date ofrandă pentru sufletele celor trecuți și pentru o recoltă bogată. Se vede, de asemenea, că la sfârșitul lumii, Dumnezeu îi va trimite pe Sfinții Ilie și Petru să lupte împotriva Antichristului.
Un proverb zice că „banul este ochiul diavolului”, derivând dintr-o legendă în care Sfântul Ilie a trăsnit Tartorul dracilor atât de tare, i-a căzut un ochi pe pământ și s-a transformat într-o monedă de aur. În Sfântului Ilie, fructele ziua sezonului sunt duse la biserică și împărțite pentru cei răposați; se crede că pomii nu vor rodi anul următor dacă nu se face acest lucru. Femeile aduc busuioc la biserică, pe care îl ard acasă, iar cenușa rezultată este folosită ca remediu pentru copii. Dacă tună în această zi, se crede că fructele vor fi infestate cu viermi, totodată, se vede că această zi marchează debutul toamnei, moment care nu mai este necesar să se poarte pălărie.
O altă legendă vorbește despre un diavol care l-a păcălit pe Ilie spunându-i că soția lui îl trădează, determinând-l să-și ucide părinții. Drept urmare, Ilie hăituiește toți diavolii în cer, fulgerându-i cu biciul său de foc. În Muntenia, femeile nu lucrează o săptămână întreagă după această sărbătoare pentru a evita incendiile, trăsnetele sau bolile febrile.
În hagiografia populară, multe legende se concentrează pe înșelăciunea suferită de Ilie din partea diavolului, care l-a împins să-și ucidă părinții. Ca răzbunare, el traversează cerul într-o căruță trasă de cai de foc, fulgerând demonii ascunși printre nori sau îngropați în trupurile unor animale pământene. Sărbătorile închinate lui Ilie sunt respectate nu doar cu ocazia zilei de vânzare, ci și în evenimentele dinainte și după aceasta. În mediul pastoral, Sântilie este considerat miezul verii, fiind punctul de demarcație între începutul și sfârșitul sezonului pastoral. Obiceiurile impun ca păstorii să rămână pe munte până la această sărbătoare, menținând o viață curată și departe de femei, pentru a asigura prosperitatea turmelor.
Sfântul Ilie este considerat, începând cu anul 1913, ocrotitorul și patronul aviatorilor. 20 iulie marchează Ziua Aviației în România.
Sursa: Romulus Antonescu. „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale Românești”, http://cimec.ro
Sărbătorile păgâne (paganus=locuitor al satului, adică tot ce nu e orășean, militar, funcționar), azi cele mai multe cu nume creștine, nu prea mai au rost de cînd au schimbat calendarul, Iulian cu Greogorian. Cel Iulian o fi ținut seama de calendarul poporului, păgân, (nu-mi place cv țăran, oamenii nu și-au spus niciodată țărani, iar popular/populație e nefericit; în latină înseamnă pradă de răzoi, jaf, stricăciuni) ce era legat de mersul naturii.
Nu e nevoie să fie oprit mâncatul merelor pînă pe 20 iulie, de Sântilie, nu-s coapte. Dar peste două săptămâni, din 4 august, adică 20 iulie pe stil vechi, unele-s coapte.