Sfințirea Paraclisului Spitalului de Urgență Petroșani, la început de an bisericesc

 

Bisericuța de lemn din curtea Spitalului de Urgență Petroșani va fi sfințită marți, 1 septembrie, chiar în ziua în care, în calendarul ortodox, începe un nou an bisericesc.

Evenimentul va reuni ierarhi, preoți, cadre medicale, pacienți și numeroși credincioși.
Slujba de sfințire a bisericii va începe la ora 08:30. De la ora 09:45 va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Pentru părintele Enache Marius-Laurențiu, preotul paraclisului, momentul reprezintă împlinirea unui vis cu rădăcini de peste 3 decenii.

„Este o bucurie enormă, nu numai pentru biserica noastră, ci și pentru spital, pentru că este un vis împlinit după mai bine de 30 de ani, de când Spitalul Petroșani a avut o capelă în incinta spitalului”, a declarat preotul.

Noua bisericuță, construită din lemn în stil maramureșean, a fost ridicată în curtea unității medicale pentru a le oferi un loc de rugăciune și liniște atât pacienților și aparținătorilor, cât și cadrelor medicale.

„Atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienții care sunt internați în spitalul nostru, cei care intră în această biserică încearcă să-și găsească sprijin sufletesc, cât și trupesc”, a mai spus preotul Enache Marius-Laurențiu.

După Sfânta Liturghie, credincioșii vor putea intra în Sfântul Altar și se vor putea închina în fața Sfintei Mese.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Partida Străinătății domină România

Numai proștii și nepăsătorii nu văd cum un front...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

VIDEO. Fost ministru în Guvernul Bolojan: Țara asta nu mai poate fi boicotată la infinit

România nu poate fi ţinută pe loc la infinit pentru ambiţiile unui singur politician.

E toamnă, dar urșii nu pleacă din Valea Jiului

E toamnă, însă urșii continuă să coboare spre localitățile din Valea Jiului.

Incident după o donație de haine

Incident la Crucea Roșie

Compania care a consiliat Guvernul Franței în pandemie, acuzată de fraudă fiscală

Europarlamentarul Gheorghe Piperea explică rolul extrem de important pe...