Sibiu: 5 zile de jazz din toate colțurile lumii

 

Sibiu Jazz Festival 2025 s-a încheiat în forță.

Între 5 și 9 noiembrie, jazzul din toate colțurile lumii s-a reunit la Sibiu Jazz Festival 2025, aflat la ediția cu numărul 53. Pe scenă, artiști precum Rolando Luna, Carlos Sarduy, Christine Salem, Sefoudi Kouyaté și mulți alții au oferit publicului o incursiune captivantă în prezentul și viitorul jazzului – un spectacol născut din libertate, energie și magia improvizației.

Trebuie să ajungem prin muzica noastră la un public tânăr. Preocuparea și moștenirea mea au legătură cu noile generații. Îmi doresc ca acestea să vadă că muzica îți poate schimba viața”, consideră Rolando Luna, considerat unul dintre cei mai inspirați pianiști cubanezi ai generației sale, cunoscut publicului internațional prin colaborările sale cu Omara Portuondo și legendarul Buena Vista Social Club, dar și prin numeroase proiecte solo care i-au adus recunoaștere internațională.

”De când am venit în România prima dată, din momentul în care am pus piciorul pe uscat, când am coborât din avion, mi-a plăcut. Pentru că cred că avem o legătură cu Cuba – voi românii aveți o latură umană destul de asemănătoare cu a noastră din Cuba, știți? Fie că este din cauza istoriei, fie a lucrurilor pe care le-am trăit cu toții, există ceva acolo cu care rezonăm similar”, povestește Carlos Sarduy, trompetist, compozitor și producător cubanez stabilit în Europa, cunoscut pentru versatilitatea și forța expresivă a sunetului său.

”Cred că e bine să fii curios în viață, uneori. Foarte curios chiar. Să descoperi alte lucruri, să asculți alte și alte tipuri de muzică, să fii mereu interesat de ceva nou de undeva nou, de oriunde în lume. Pentru că în viață sunt multe lucruri de descoperit”, subliniază Christine Salem, vocea inconfundabilă din Réunion, supranumită „regina Maloya” – un stil muzical profund, născut din rădăcini africane și spiritul insulelor.

Nu au lipsit nici evenimentele specifice precum Jazz For Kids, un eveniment ce face parte din modului de PR educativ de jazz pentru comunitate, respectiv un atelier și spectacol ludic în cadrul festivalului, care aduce în prim-plan universul muzicii de jazz pentru cei mici și spectacole de teatru jazz precum Nimeni nu aplaudă .

”Am finalizat încă o ediție Sibiu Jazz Festival cu emoția veșnicei curiozități. Sâmbătă a fost sold out la ambele concerte. Bucuria s-a resimțit dincolo de așteptări.

Ca de obicei improvizația a dat tonul și a fost dublata de curiozitate, forța prin care căutăm cunoașterea, noul. În jazz fiecare își caută vocea unică, se caută pe el acolo în sunet, ceea ce face ca jazzul să fie actual ieri, actual azi și mâine. Evident, vorbim și de muzicieni și de public.

Muzica e viață și viața are muzica ei proprie. Când prima o urmărește pe ce de-a doua fenomenul artei pătrunde în sufletul omului. Astfel, povestea noastră muzicală continuă și cucerește noi inimi!”, explică Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival & Competition.

Sibiu Jazz este o expresie vie a spiritului jazzului – o întâlnire între oameni, culturi și emoții. Festivalul promovează libertatea, creativitatea și bucuria descoperirii printr-o experiență muzicală care inspiră și conectează.

Fondat în anii ’70 de un grup de oameni creativi, longevivul festival a devenit un ambasador al jazzului românesc în toată lumea, aducând oameni din diferite culturi și țări împreună. Sibiu Jazz a câștigat o recunoaștere internațională, fiind membru de 18 ani în cea mai celebră rețea europeană de jazz: European Jazz Network.

Festivalul este o carte de vizită pentru România în sfera muzicală mondială prin care s-a consacrat un anume fel de a gândi muzica în termeni de jazz și, totodată, un simbol pentru cei care caută elevația prin muzică în locurile comune ale sufletului ce așteaptă să vibreze pe note.

Parteneri: Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu, Rock FM, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Club Francophone dAffaires de Sibiu, Hermania, Schwarz Gruppe Int, Sobis – Smart Collaboration, Arhiva de Cafea și Ceai, iabilet.ro și Cărturești, Hermanstädter Zeitung.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Turul penibil al premierului desemnat

Toată operațiunea cu desemnarea lui Eugen Tomac și toată...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Ucis de urs

Un bărbat de 34 de ani a murit, sâmbătă...

Sibiul devine „Sufletul” lumii – Tot ce trebuie să știi despre a 33-a ediție a FIT

Dacă nu ați fost niciodată la Festivalul Internațional de...

Droguri ”cristal” livrate cu trotineta în Alba Iulia și Sibiu

Pentru a livra substanțele psihoactive, bărbatul folosea autoturisme de tipul ridesharing sau trotinete.

Campanie antifumat la Sibiu. Ce este spirometria

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează în perioada 25 mai...