Sindicaliștii din Ministerul Agriculturii, pregătiți să declanșeze proteste

 

Sindicatul Național APIA solicită corectarea urgentă a inechităților din proiectul Legii salarizării și avertizează asupra declanșării protestelor naționale. 

Federația Sindicatelor din Agricultură, Administrație, Alimentație, Cercetare, Turism și Dezvoltare Rurală „AGRO-STAR 2022”, împreună cu Sindicatul Național APIA, au transmis astăzi o solicitare oficială către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor și Guvernul României, prin care cere intervenția urgentă pentru eliminarea inechităților salariale prevăzute în proiectul noii Legi a salarizării unitare.

Reprezentanții sindicali atrag atenția că, deși au fost înaintate în mod repetat propuneri și analize către factorii decidenți, problemele semnalate de angajații APIA au fost ignorate, iar rolul strategic al instituției în gestionarea fondurilor europene pentru agricultură este subestimat.

„APIA reprezintă una dintre instituțiile-cheie ale statului român în gestionarea fondurilor europene destinate agriculturii și susținerii fermierilor români. Activitatea colegilor noștri presupune responsabilități majore, termene stricte și un volum uriaș de muncă. Nu putem accepta perpetuarea unor inechități salariale care afectează stabilitatea instituției și demnitatea profesională a salariaților”, a declarat Elena Constantinescu, președintele Sindicatului Național APIA.

Organizațiile sindicale avertizează că lipsa unor măsuri concrete poate genera:

– demotivarea personalului;
– plecarea specialiștilor din sistem;
– blocaje în gestionarea fondurilor europene;
– afectarea activității fermierilor și beneficiarilor schemelor de sprijin;
– amplificarea tensiunilor sociale la nivel național.

Sindicatul Național APIA solicită:

– corectarea urgentă a prevederilor discriminatorii din proiectul Legii salarizării;
– organizarea unui dialog real cu reprezentanții sindicali;
– asigurarea unui tratament echitabil pentru personalul APIA.

În lipsa unei reacții și a unor soluții concrete din partea autorităților, Sindicatul Național APIA este pregătit să declanșeze acțiuni de protest la nivel național, în condițiile prevăzute de lege.

Share

1 COMENTARIU

  1. Nu le convine, chiar se pot angaja în mediul privat. Niște profesioniști ca ei sigur își vor găsi de lucru. Și nu oriunde, ci chiar în domeniu, în agricultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Cîteva ipoteze după noua desemnare

Desemnarea lui Adrian Veștea arată ca o încrîncenare.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Vetuța Stănescu și Călin Marian, lipiți de Bolojan

Președinta PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu, rămâne de partea lui Ilie Bolojan,

Poezie turcească, matematică australiană

Știți vorba aia veche de pe stadion, „am jucat minunat, dar am luat bătaie”?

AUR: Desemnarea lui Veștea adâncește criza politică

AUR reacționează la decizia lui Nicușor Dan de a-l însărcina pe Adrian Veștea cu formarea unui nou Guvern,

Brazilia a scăpat ieftin

Noi, cei care am crescut cu posterele marilor echipe ale Braziliei pe pereți, am fost obișnuiți cu o regulă clară,