Într-un spital în care scandalurile au devenit rutină, iar controlul politic pare mai puternic decât regulile profesiei, un medic a decis să meargă până în „pânzele albe” pentru dreptate.
Cazul doctorului Marius Grec, medic primar nefrolog la Spitalul Județean de Urgență Deva, a ajuns în instanţă pentru hărțuire morală și tratament discriminatoriu. Dr. Grec nu cere doar dreptate simbolică, ci și despăgubiri de 100.000 de euro și, mai ales, încetarea unui mecanism pe care îl descrie ca fiind sistematic și abuziv.
Nu e doar un conflict de muncă. E, mai degrabă, imaginea unui medic care spune că a fost împins la margine după ce a avut curajul să vorbească deschis despre cumetriile politice şi păguboase de la spital.
Potrivit acțiunii depuse în instanță, totul a început în momentul în care Grec a semnalat public nereguli din spital: numiri discutabile în funcții, decizii administrative contestabile și pierderi de fonduri. De acolo a urmat un șir de sancțiuni, cercetări disciplinare și presiuni care par să aibă un singur scop — eliminarea „incomodului”.
Descrierea din dosar e apăsătoare: izolare profesională, colegi transformați în martori ostili, verificări repetate, sancțiuni și un climat în care medicul spune că a ajuns să lucreze sub stres continuu, cu sentimentul că este permanent urmărit și vânat.
Dar cazul nu apare, ca Afrodita, din spuma mării.
Spitalul Județean Deva nu este la primul scandal. În ultimii ani, instituția a fost vizată de constatări ale Curții de Conturi privind prejudicii și de anchete penale care au ajuns în zona DNA. În paralel, spațiul online a devenit o tribună a nemulțumirilor pacienților: plângeri, sesizări și povești despre un sistem care, prea des, pare să funcționeze împotriva celor pe care ar trebui să-i ajute. Aici vom reveni curând cu mărturii cutremurătoare.
Pe acest fond, numirile în funcții de conducere continuă să se facă clientelar. În timp ce concursurile reale par excepții, deciziile cu tentă politică sunt percepute ca regulă. Iar într-un astfel de climat, orice voce critică devine rapid o problemă de „rezolvat”.
Marius Grec spune, în esență, că asta i s-a întâmplat.
În acțiunea depusă la Tribunalul Arad, medicul cere instanței să constate existența hărțuirii morale, să anuleze sancțiunile disciplinare aplicate și să oblige spitalul să înceteze aceste practici.
Dincolo de litera dosarului, miza este însă mai mare.
Este vorba despre cât de mult poate rezista un medic care alege să nu se alinieze. Despre cât de ușor poate fi izolat un profesionist într-un sistem în care liniștea e preferată adevărului. Și despre cât de departe merge un mecanism care, în loc să corecteze problemele, pare să-i pedepsească pe cei care le semnalează.
Procesul va decide dacă acuzațiile se confirmă.
Până atunci, dr. Marius Grec este imaginea unui profesionist care se luptă singur cu un sistem. Iar întrebarea reală nu este doar dacă are dreptate.
Ci câți alții au tăcut înaintea lui şi continuă să accepte apucăturile unor politruci vulgari, lacomi şi hrăpăreţi.
Asteptăm și pe cineva la fel de curajos SI de la ApaPROD, care sã devoaleze mediul infracțional organizat, abuzurile și umilințele de tot felul SI numirile abuzive și ilegale.
Domnul.dr Grec Marius este un medic Profesionist și de o înaltă ținută morala.Un medic care pune suflet pentru pacient.
—Dr Grec Marius Respectă actul medical RESPECT PENTRU DOMNUL DR GREC MAROUS
Aceasta este deja prigoană , vânătoare de medici !În loc să îl pândească pe dl doctor cu condica pregătită la 08:01 ar face bine să consemneze și ocaziile în care acest doctor si-a demonstrat nu doar profesionalismul ci și calitățile sale umane , care pune mai presus viața pacienților săi , și alege să fie prezent din timpul său liber , ziua, noaptea, nu contează dacă cineva are nevoie de cateter sau alte situații de urgență ! Cred ca aceste intervenții ale sale însumate nici nu pot fi comparate cu o întârziere de 5 minute . Și ca să fie “corecți “ până la capăt de ce nu au vizat și celelalte secții ?Aceasta nu este disciplină , este discriminare, hărțuire și o tactică prin care se dorește îndepărtarea d-lui doctor .S-a ajuns în situația de a “vâna “ efectiv un medic care își face treaba , se bucură de aprecierea și recunoștința pacienților săi iar nulitățile sunt recompensate si sunt lăsate să vină și să plece după bunul plac! Ajungem să ne întrebăm de ce din ce în ce mai mulți medici (chiar dintre cei buni ) ajung membri de partid ? Poate ca tocmai pentru a evita să treacă prin ceea ce trece dl doctor .Din păcate în România pentru a-ți putea practica profesia de medic în liniște trebuie să faci parte din partidul la butoane ….