Șofer mort, într-un accident rutier lângă Brad

 

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, pe drumul național Brad – Oradea. Un autoturism a intrat pe contrasens, lovind o autoutilitară care circula regulamentar. În urma impactului, doi bărbați au fost răniți grav, iar șoferul mașinii a decedat pe loc.

„Un bărbat de 56 de ani, din orașul Hațeg, în timp ce conducea un autoturism pe DN76 (la km 35+450m), din direcția Oradea către Brad, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara condusă de un bărbat de 32 de ani, din comuna Baia de Criș, care se deplasa din direcția Brad către Oradea. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei în vârstă de 32 de ani și a unui pasager de 34 de ani, din comuna Ribița, aflat în autoturismul condus de acesta, precum și decesul conducătorului auto de 56 de ani”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Cadavrul bărbatului a fost preluat de către reprezentanții S.J.M.L. Hunedoara-Deva, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor exacte ale decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, în cadrul căruia vor fi stabilite cauzele exacte ale producerii evenimentului rutier.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Duba neagră face minuni și ravagii

Înfometate de „bombe și nucleare”, de știri negre și...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Resturile dronei prăbușite, găsite în Munţii Măcinului

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anuntat că resturile dronei...

Bolojan ”varsă” 1,4 miliarde de lei la primării PNL și USR pentru stadioane

Cei 1,4 miliarde de lei sunt destinați pentru construirea de arene sportive în municipiile Brașov (PNL), Timișoara (USR), Slatina (PNL),

Grila pentru demnitari, primită „în plic”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a relatat, vineri,...

Misteriosul obiect căzut din cer. Familia copilului a depus plângere penală

Familia copilului care a fost lovit în cap în...