Institutul Național de Statistică a confirmat joi ceea ce se observa de câteva luni pe piața muncii: rata șomajului a ajuns la 6,4% în mai 2026, cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul din aprilie. Luată separat, cifra nu ar fi neapărat alarmantă.
Contextul schimbă însă semnificația datelor. În aprilie, Fondul Monetar Internațional anticipa pentru 2026 o rată medie a șomajului de 6%. România a depășit deja acest prag cu șapte luni înainte de încheierea anului statistic, nu pe fondul unei piețe a muncii supraîncălzite, ci al unei economii aflate în contracție.
Și numărul efectiv al persoanelor fără loc de muncă indică aceeași tendință. INS estimează 522.100 de șomeri în luna mai, cu aproximativ 10.000 mai mulți decât în aprilie și cu peste 15.000 peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.
La începutul lui 2024, șomajul ajustat sezonier se situa între 5,2% și 5,4%. Spre finalul acelui an a urcat la 5,6–5,7%, iar în 2025 a depășit 6%, menținându-se în jurul acestui nivel. În primele cinci luni din 2026, indicatorul a oscilat între 6,3% și 6,5%, valori nemaiîntâlnite din 2021.
Ceea ce face situația dificil de explicat printr-un singur factor este lipsa unui șoc clar – o pandemie, o criză financiară sau prăbușirea unui sector. În schimb, se observă o degradare lentă și cumulativă, suprapusă peste doi ani de consolidare fiscală, inflație ridicată și intrarea oficială în recesiune tehnică după două trimestre consecutive de scădere a PIB.
Banca Națională descrie evoluția drept o „ajustare” a pieței muncii, determinată în principal de factori ciclici.
Datele concrete sunt însă mai puțin încurajatoare. Numărul salariaților a scăzut cu 1,2% în aprilie față de anul precedent, iar industria a contribuit cu aproape un punct procentual la această reducere – tocmai sectorul care ar trebui să susțină relansarea economică prin investiții și fonduri europene. Sondajele DG ECFIN indică planuri de restructurare în majoritatea ramurilor economiei, cu excepția comerțului.
În același timp, salariile își pierd din ritm. Creșterea anuală a salariului brut mediu a încetinit la 3,5% în aprilie, cu 0,8 puncte procentuale sub nivelul din martie și mult sub inflația de aproape 11%. Rezultatul este o nouă scădere a salariilor reale.
În sectorul privat, avansul salarial a coborât la 5%, de la 6,2% în martie, iar în sectorul public salariile continuă să se reducă în termeni nominali, cu -2,4%.
Diferențele dintre categorii devin tot mai vizibile. Rata șomajului în rândul femeilor a urcat la 6,5%, ușor peste cea a bărbaților (6,3%).
Cea mai gravă situație rămâne însă cea a tinerilor. În trimestrul ianuarie–martie 2026, 28,8% dintre persoanele cu vârste între 15 și 24 de ani erau șomere, adică aproape una din trei. Prin comparație, pentru grupa 25–74 de ani rata este de doar 4,9%.
Totuși, majoritatea șomerilor sunt adulți: 72,4% din total. Acest lucru arată că fenomenul nu mai privește doar dificultatea de integrare a tinerilor, ci și concedieri și restructurări în rândul forței de muncă mature.
România are de mai mulți ani cea mai ridicată rată a tinerilor NEET din Uniunea Europeană – persoane care nu lucrează, nu studiază și nu participă la programe de formare profesională.
Potrivit unei analize CPAG, există aproximativ 846.000 de tineri NEET cu vârste între 15 și 34 de ani. Dintre aceștia, 85% au peste 20 de ani, iar două treimi sunt femei. Regiunile Sud-Est, Nord-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia concentrează aproape 63% din total.
Investițiile în educație rămân printre cele mai scăzute din UE. România alocă 2,9% din PIB pentru educație, față de o medie europeană de aproximativ 4,7%. Cheltuiala pentru un elev din învățământul primar este de numai 1.236 de euro, de câteva ori mai mică decât în unele state vecine.
Distribuția resurselor favorizează nivelurile superioare de educație: învățământul primar primește doar 52% din media națională per elev, în timp ce liceul teoretic ajunge la 128%, iar învățământul terțiar la 158%.
Un program bazat pe cinci direcții strategice ar necesita între 906 milioane și 1,2 miliarde de euro anual, adică aproximativ 0,3–0,4% din PIB, sub media europeană pentru politicile active de ocupare.
Aproximativ 65% din sumă ar putea fi acoperită din fonduri europene, ceea ce ar reduce efortul net al bugetului de stat la 200–230 milioane de euro pe an. În schimb, menținerea situației actuale este estimată să genereze pierderi economice de 2,6–3,5 miliarde de euro anual.
Experiența altor state europene arată că progresul poate fi mult mai rapid. Bulgaria, Irlanda, Spania, Portugalia și Grecia au redus rata NEET cu 7,6–12,5 puncte procentuale într-un deceniu, în timp ce România a reușit doar o scădere de 3,2 puncte procentuale.
Elementele comune ale strategiilor de succes sunt: un responsabil de caz pentru fiecare tânăr identificat, un registru unic interinstituțional și obligația legală de recontactare. România nu dispune în prezent de niciunul dintre aceste instrumente.
Inflația de aproape 11%, contracția PIB și creșterea șomajului timp de aproape trei ani conturează tabloul clasic al stagflației.
Există însă o diferență importantă față de episodul din anii ’70. Atunci, fenomenul era alimentat de șocuri energetice repetate și de spirale preț–salariu. În România, factorul fiscal joacă un rol central: ajustarea bugetară începută în 2025 pentru reducerea deficitului, combinată cu presiunile externe generate de prețurile petrolului și de conflictul din Orientul Mijlociu.
Prin urmare, situația actuală seamănă mai degrabă cu o recesiune asociată consolidării fiscale și unei inflații persistente decât cu o stagflație structurală în sensul clasic.
Efectele asupra pieței muncii sunt însă aceleași: companiile reduc personalul, salariile reale scad, iar banca centrală are un spațiu limitat pentru reducerea dobânzilor fără riscul de a alimenta din nou inflația.
E mult mai mare! Știți ce metode se folosesc, cetățenii care nu mai sunt înscriși la șomaj, nu au niciun ban pentru a trăi și cerșesc in fata magazinelor, în piețe, pe trotuare și oriunde cred că pot primi un ban, mai e o metoda șocantă: cei din afara localităților, se plimba printre blocuri sau case și cântă cântece de jale, multi au un pacient într-un căruț cu rotile, exact că în orice loc unde se plasează cerșetorii care au în spate un individ util care îi plasează, în general ii trimit la primărie că acolo e sacul cu bani pentru ei. Culmea, poliția trece pe lângă ei și nu ia măsuri.
Eu cred că sunt minciuni. Nu se poate ca sub conducerea „celui mai bun prim ministru” de până acum să crească șomajul. Sunteți cu rusii, putin, etc toți cei care afirmați așa ceva. A zis și locatarul concubin de la cotroceni că se „trăiește mai bine” și voi veniți cu dume din astea. Marș la mockba.