O echipă națională nu se construiește din discursuri, ci se sudează pe teren, în meciuri care dor. După un egal echilibrat cu Georgia, victoria cu Țara Galilor, 2-1, ne confirmă un lucru essential, sub comanda lui Hagi, România capătă, în sfârșit, o identitate.
Pe gazonul de pe Stadionul Steaua, în acea atmosferă inconfundabilă din Ghencea, am văzut o echipă cu două fețe, aflată în plin proces de maturizare. În prima repriză, deși nu am stat foarte sus pentru a forța adversarul în propria jumătate, naționala a compensat printr-o geometrie superbă a jocului. Am legat pase frumoase, cursive, cu o claritate care a tăiat respirația unei apărări britanice renumite pentru asprimea sa.
Această simfonie de pase a culminat cu un moment de magie pură oferit de Louis Munteanu, o execuție superbă, direct în vinclu. A fost o capodoperă anulată absurd de fanionul asistentului. Reluările au demonstrat clar că nu a fost ofsaid, însă, fiind un meci amical, lipsa sistemului VAR ne-a refuzat bucuria unui gol remarcabil.
Efortul colosal al lui Munteanu a fost completat perfect de sclipirea lui Florinel Coman. Reușita sa din minutul 52 a fost o execuție frumoasă, o preluare scurtă urmată de un șut printr-un culoar strâns,care a transformat construcția echipei într-un avantaj concret pe tabelă. A fost genul de gol care reconfirmă maturitatea și forma excelentă pe care le-a atins în ultima vreme.
Când atacul a rămas fără suflu, soluția a venit dintr-un spirit de sacrificiu colectiv. Reușita târzie a lui Adrián Rus din minutul 80 nu a reprezentat doar golul victoriei, ci validarea unui grup în care linia de apărare urcă decisiv pentru a da lovitura de grație. Nu a fost o partidă perfectă de la primul până la ultimul fluier, dar poate că tocmai în această imperfecțiune asumată stă cel mai mare câștig de până acum.
Hagi are pe mână o echipă care nu doar că învață să deseneze fotbal frumos, dar, mult mai important, învață să lupte cu dinții pentru a smulge victoria chiar și atunci când jocul suferă. Pentru noi, cei din tribune sau din fața ecranelor, această atitudine spune totul. Ne arată că pactul de încredere a fost reînnoit, iar echipa națională a ajuns, în sfârșit, pe mâinile potrivite.
