Cu siguranță, Ilie Bolojan știe de ce taie din posturi și din pensii și de ce mărește taxele. N-are alte soluții și nu-l doare pentru că nu taie de la el! O contabilitate severă, pentru imagine! Și Sorin Grindeanu știe efectele asupra celor care votează PSD-ul. Dar guvernarea este mai dulce decît opoziția. Pentru el și pentru ai săi, pe tot povîrnișul puterii la vale, pînă în primării.
Cine își imaginează că miniștrii nu știu ce-i de făcut? Şi dacă sunt cap de lemn, tot află de la adjuncți și de la directori. În cîteva zile, vine realitatea peste ei și se cere singură. Ar putea să țipe. Dar nu o pot face pentru că zboară. Înghit în sec, strîng din maxilare ca Iohannis (dar din alte măsele!) și se prefac că luptă, deși se tem că întorc la roaba trudei zilnice, cea fără dulceață, fără plecăciuni și fără peșcheșuri.
Unii ar încerca să miște lucruri importante dar îi încurcă obligațiile de partid, legislația europeană, rudele care cer și pretind.
Cînd cei mai mulți habar n-aveam, Nicușor Dan ne-a făcut o mărturisire:
„Sunt foarte mândru ori de câte ori este expusă public. Nu trebuie să uităm că este președintele fondator al USR-ului, pentru că eu am fost al USB-ului și, la acel moment, a fost nevoie de două partide”.
Adică exact în 2016. Harnici amîndoi! Tot în 2016 au înființat și USB și s-a născut și fetița. Multiplă strădanie de familie. Şi care continuă.
La o adică, Mirabela Grădinaru poate pretinde conducerea partidului USR. A fost președinte fondator și nu-i exclus să joace încă un rol important chiar fără funcție. Istoria cunoaște nenumărate asemenea cazuri.
Credeți că Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru nu știu ce-i în capul Oanei Țoiu? Numai că Oana Țoiu știe și ea destule.
Toți știu ce-i cu Ionuț Moșteanu și cu studiile lui. Sau cu ale lui Vlad Voiculescu. În USR, fiecare are o cheie secretă celorlalți. Şi tace. Și Irinel Darău știe tot despre înființarea USR. Este prietenul președintelui. Au fost colegi de bancă. Știe și Darău pe la ce fel de Sorbona a trecut.
Toți știm, dar nimeni nu le mai calcă pe urme și prin arhive. Sunt deja partid și vor puterea cu orice preț. Au ocupat cota cea mai înaltă a Cotrocenilor și acum fac gol în jurul lor. Atacă violent cu cavaleria ușoară, ONG-urile fantomaticele, ong-uri amplificate de presa năvalnică.
Știe și președintele că o resemnare băltește în fața și în urma lui, că turmele de admiratori și lingușitori se măresc automat, mecanic, magnetic, alimentar și caracterial. În țara noastră, pînă ajunge la os, frica este mai mobilizatoare decît curajul.
Știu și eu pe cine am votat și cine ar fi putut fi de folos. Dar știu că întodeauna a ieșit altcineva!
De cele mai multe ori, frica și curajul merg umăr la umăr Frica naște curajul. Altfel…
Ce articol bun!
„Să nu uităm că Mirabela…”
Nu uităm, cum să uităm?
Nici nu știam, bine că ne-a zis Mucușor-Plicușor.
Cre’că ăștia de la USR au făcut aceeași „școală”. Prea gândesc la fel!
Daa, au fost colegi de banca în generații diferite.
„La bine și la rău, înființăm două partide, că unul nu-i de-ajuns ?”
Două personaje foarte…convingătoare, de vreme ce partidele lor au avut atâta succes, nu?
Don Grindeanu așteaptă cu nerabdare rotativa. Până atunci, liniște și coaliție…
Grindi evalueaza situatia si ii da cu plus. Bravo, dom’le, dacă zici mata!
😂
Sună a ghinion programat. Curat -murdar !
Miruță și Irineu: ” noi doi găndim la fel, simțim la fel…”, vorba cântecului.
Doar metaforele sunt diferite..
Nimeni nu s-a întrebat ce a vrut să zică iohanis cu ultima frază de la demisie, „Dumnezeu să binecuvânteze România”. Aproape că îi venea să plângă după mai mult de 10 ani în care s-a pișat pe români și România!?!?!?
Si totusi, Bolo incheie anul cu deosebita satisfactie pentru realizarile sale si ale guvernului sau. Nu stiu de ce.
Coalitia este de asemenea multumita ca macar nu s-a rupt. Functioneaza bine mersi. Mucusor e si el incantat si optimist, nu stiu de ce, si tot asa. Oficial ne merge bine.
Daaa, atât de bine încât până și opoziția e fericită. Tace mâlc.
Pe vremea comuniștilor ai căror urmași etnici îi avem din nou în cârca Țării erai urmărit până la al treilea grad de rudenie : trebuia să se știe nu doar al cui ești și cu ce s-au ocupat părinții, socrii , dar și celelalte rude până la gradul III , dar astăzi , mai ales de când cu useriștii ăștia, nici n0au cetățenie română, dar ocupă posturi din cele mai înalte în structura statului român !
Călin Georgescu e acuzat că a primit fonduri de la ruși, deși n-a pretins ceva restituiri după campania electorală, dar unul ca Nicușor ia milioane de euro din banii noștri fără să fie obligat să dezvăluie identitatea celor care l-au finanțat!!
Păi, dacă aflăm că a fost finanțat de mafia globalistă, sau chiar de oligarhi ruși ?!
P.S.
O melodie ce reflectă din ce în ce mai mult starea de spirit a unei bune părți dintre cei care nici nu mai ies la vot :
https://youtu.be/B5FmO2Dg1NE?si=9zRV0ak5GG-EhmL7