CITR, administratorul judiciar al Nordis Management SRL, a finalizat analiza amplă desfășurată în ultimele luni asupra proiectului Nordis Mamaia Wave, în contextul procedurii de insolvență deschise la 7 octombrie 2024. În comunicatul oficial, CITR arată că analiza a urmărit „determinarea situației juridice a fiecărei unități locative și identificarea eventualelor suprapuneri de convenții asupra aceleiași unități”, pentru a permite „desfășurarea în mod corect a următoarelor etape ale procedurii de insolvență”.
O analiză de amploare, întinsă pe șapte luni
În document, CITR precizează că echipa sa a evaluat „peste 2937 de foldere de documente provenite atât de la creditori, cât și de la compania debitoare”, iar informațiile au fost completate prin verificări la OCPI și la instanțele de judecată. A fost aplicată „o metodă de verificare încrucișată pentru a urmări parcursul fiecărei unități de la construcție până la înscrierea în cartea funciară și semnarea convențiilor translative de proprietate”.
Analiza s-a raportat la 1.408 unități incluse în proiect, atât dezvoltate, cât și în curs de dezvoltare.
Rezultatele analizei: transferuri, promisiuni valide, promisiuni fără obiect și unități cu situație incertă
CITR prezintă următoarea situație:
-
709 unități transferate: „Aceste unități au părăsit patrimoniul societății; transferul s-a realizat prin contracte de vânzare-cumpărare convenționale sau în contextul executării silite ori al unor hotărâri judecătorești definitive.”
-
441 unități cu promisiuni valide: „Pentru aceste unități nu s-au identificat neconcordanțe documentare. În procedura de insolvență, promitenții pot solicita executarea promisiunilor de vânzare-cumpărare (conform art. 131 din Legea insolvenței) pentru obținerea transferului dreptului de proprietate. Fiecare solicitare va fi analizată individual.”
-
212 promisiuni fără obiect: Potrivit comunicatului, „Aceste promisiuni nu mai au obiect deoarece unitățile au fost valorificate către un terț sau au fost recompartimentate.”
-
46 de unități cu interpretări divergente: Sunt unități pentru care „administratorul judiciar consideră că obligația de predare a imobilului încă subzistă, în timp ce administratorul special apreciază că obligația a încetat.”
-
303 unități locative disponibile: Unități „pentru care nu au fost identificate promisiuni de vânzare-cumpărare în derulare. Dintre acestea unele sunt ipotecate.”
-
109 spații tehnice și comerciale disponibile: Unități „pentru care nu există promisiuni de vânzare cumpărare în derulare.”
De unde provin suprapunerile de convenții
CITR detaliază în document trei cauze principale care au generat cele 212 convenții rămase fără obiect:
1. Convenții multiple pentru aceeași unitate
„Încheierea simultană mai multor convenții cu diferite persoane pentru aceeași unitate” a dus la situații precum:
-
„Unitate X promisă inițial lui A, ulterior vândută lui B.”
-
„Unitate Y promisă inițial lui C, ulterior promisă lui D, iar în final vândută lui E.”
-
„Unitate Z promisă lui F, ulterior promisă și lui G, rămasă în patrimoniul companiei (nevalorificată).”
2. Recompartimentarea unităților
CITR exemplifică astfel:
-
„Unitatea X – apartament cu 2 camere, recompartimentat ulterior în X1 și X2.”
-
„Unitatea X promisă lui A, ulterior promisă și lui B.”
-
„Unitatea X1 – rămâne în patrimoniul companiei.”
-
„Unitatea X2 – este vândută către C.”
Concluzia: „Promitenții A și B rămân fără unitate ca urmare a recompartimentării și a vânzării parțiale ulterioare.”
3. Schimbarea destinației
„Transformarea unor unități locative în spații de birouri sau funcțiuni conexe” a dus la situații în care „apartamentul X, promis lui A, nu mai există ca și configurație și funcționalitate.”
Următorii pași în procedură
CITR anunță că va continua demersurile pentru protejarea intereselor creditorilor:
-
Analiza cererilor de transfer pentru cele „441 de convenții fără neconcordanțe documentare”, fiecare fiind tratată „conform art. 131 din Legea insolvenței și în funcție de particularitățile fiecărui caz”.
-
Soluții alternative pentru promisiunile fără obiect: CITR va verifica „legalitatea și oportunitatea propunerii debitorului de a atribui o unitate echivalentă, ca soluție de executare în natură, cu condiția obținerii acordului promitentului.”
Un dosar juridic masiv
Potrivit comunicatului, procedura de insolvență este marcată de „numărul mare de creditori, valoarea ridicată a masei credale și dificultatea spețelor juridice asociate proiectului”. La acest moment, insolvența implică „1228 de creditori cu o masă credală solicitată de peste 900 milioane lei, din care 721 milioane lei reprezintă creanțe acceptate”. CITR gestionează „peste 600 de litigii aferente acestui dosar”.
În finalul comunicatului, administratorul judiciar subliniază că aceste demersuri urmăresc „oferirea de transparență tuturor părților implicate în proiectul Nordis Mamaia Wave și protejarea intereselor creditorilor”. Creditorii și părțile interesate sunt invitați să contacteze administratorul judiciar pentru orice clarificări suplimentare.