Stimați cetățeni, domnul Președinte Nicușor Dan, olimpic la matematică și obișnuit deja cu demonstrații cu argumente neconcludente, s-a trezit după căderea guvernului în fața celei mai complicate probleme de optimizare din viața sa: să găsească o soluție acceptabilă pentru un sistem în care variabilele se urăsc de moarte, iar funcția obiectiv, o majoritate guvernamentală de minimum 50%, deși pare simplă, este aparent imposibil de realizat.
Dar să formalizăm situația așa cum ar face orice matematician serios. Avem mulțimea partidelor P = {A, B, C, D, E și o mulțime de pitici cu pretenții mari}. Fie s(p) ponderea de mandate a fiecărui partid, cu suma totală de 100%. Până aici, matematica e clară. Problema apare la constrângeri. Axiomele dureroase ale sistemului românesc actual spun așa: B este variabila „toxică”, deci nimeni nu vrea să intre în nicio coaliție cu el. Fără A (și cu B exclus) nu se poate atinge majoritatea, adică toți ceilalți la un loc sunt o adunare simpatică de pitici care nu ajung la prag. C, sub nicio formă, nu vrea să intre în alianță cu A. D, micul partid care se crede „buricul pământului”, plin de el si nevricos, vrea alianță doar cu C și acceptă să se apropie de A doar printr-un „compromis extrem”, adică o căsătorie forțată plină de umilințe si năbădăi. Singurul adult din încăpere pare a fi E, cu modestul său 6%, care, de 35 de ani, este dispus să se alieze și cu A, și cu C+D, atâta timp cât își satisface pragmatic interesele și suma iese peste 50%
Președintele, cu creta în mână, analizează variantele.
Prima soluție elegantă ar fi A împreună cu E și cu piticii cuminți, excluzându-i pe B, C și, dacă se poate, pe D. Dacă s(A) + 6% + suma piticilor disperați ajunge la 50%, atunci avem un guvern. A devine tatăl vitreg al tuturor orfanilor politici, D face crize de nervi în colț, iar C țipă la televizor că s-a furat democrația. Frumos pe hârtie, stabilitate fragilă in realitate. Dacă piticii nu sunt suficient de mulți sau de cooperanți, apare Varianta 2: A trebuie să înghită cu noduri un compromis extrem cu D. Aici matematica devine urâtă, iar premierul desemnat de la A va trebui să aplice metoda „plăților compensatorii”, adică să împartă ministere, bugete și funcții până când D se satură și acceptă să stea la masă. Costul politic este mare, dar ecuația iese. Mai există și Varianta 3, visul de aur al unora: C + D + E + piticii supărați pe A. Teoretic este ideologie pură. Practic, conform primei axiome, suma iese sub 50%. O coaliție perfectă care guvernează elegant din opoziție. Iar Varianta 4, A + B, ar necesita o rescriere completă a primei axiome. Adică un miracol politic în care B, „extremistul toxic” devine acceptabil pentru A-ul „proeuropean”. Asta se întâmplă doar dacă țara intră într-o criză atât de gravă încât până și firewall-urile ideologice se topesc. O criză în care un guvern de reconciliere națională devine soluția.
În concluzie, probabilitatea unui blocaj total, adică nicio majoritate posibilă, este estimată undeva între 15% și 25%. Suficient de mică încât să nu intrăm în panică, dar suficient de mare încât să ne distrăm copios cu știrile zilnice. Jocul devine „esențial”, ca in teoria jocurilor cooperative, unde dacă partidele nu cooperează pierd cu toții. A este jucătorul veto fără de care nu merge nimic, E este ca întotdeauna „pivotal” pentru că poate bascula, iar nucleul de soluții stabile este mic și miroase puternic a compromis.
Nicușor, ca bun matematician, va încerca să convingă toate variabilele recalcitrante că suma este mai importantă decât orgoliile individuale. Pentru că, la urma urmei, în România post-electorală, cea mai elegantă demonstrație este aceea care se termină cu un guvern format, chiar dacă demonstrația respectivă miroase a compromisuri uriașe și strâmbături dureroase. Din păcate, președintele se crede mediator, dar acționează ca un selecționer al unei echipe naționale unde nu contează rezultatul, ci doar interesele de grup…
Grok, pe baza ipotezelor lui Viorel Ioniță
Omule, singur îți construiești fenta și te pacalesti!
O sa faca si-o sa refaca calcule de Paraolimpiada pana ajungem la anticipate! Si duoa aceea la suspendarea si demiterea lui! QED
E foarte limpede cine sunt ABCDE in ecuatie dar lui grok trebuia sa i se mai dea o informatie : „cui bono”? Nu cred ca a existat democratie nici in perioada lui Cuza ori a lui Carol I, desigur nu in cea a lui Carol II si ce a urmat, nu a existat nici pe vremea Marii Adunari Nationale si nici dupa CFSN (desi a fost botezata „originala”). In tot acest timp Romania a fost dirijata din exterior (mai putin in ultimii ai Marii Adunari Nationale dar daca scriu asa se cheama ca sunt „comunist nostalgic”) si din exterior va fi dirijata si acum. Mucea nu conteaza in ecuatie, sorry grok.