Teorie-bombă. Cum a ajuns Guvernul Bolojan să cadă

Silviu Predoiu, fost director interimar al SIE și fost candidat la prezidentiale, este de părere că Guvernul Bolojan nu a căzut din cauza unei crize apărute peste noapte. Criza reală a început imediat după alegerile parlamentare, în momentul în care votul românilor — bun sau rău, inspirat sau neinspirat — a fost tratat ca o eroare ce trebuia corectată, spune el. Potrivit acestuia, în loc să înțeleagă mesajul electoratului, partidele “responsabile” au decis să reconstruiască realitatea în laboratoare de coaliții și studiouri TV. “Ni s-a spus că totul se face pentru stabilitate. Pentru “responsabilitate”. Pentru “salvarea traseului pro-occidental”. Și aici începe partea cea mai interesantă. De luni întregi auzim că România a fost salvată de pericolul anti-occidental“, arată Predoiu,

”Ni s-a spus luni întregi că PSD și AUR nu pot sta nici măcar în aceeași fotografie. Ieri au stat “în aceeași moțiune” și au numărat împreună până la … 281. Politica românească a mai produs un miracol: incompatibilitatea compatibilă! Când e vorba de putere, ideologia devine detaliu tehnic. Unii s-au grăbit să anunțe că cele două partide au aruncat România în criză politică. Adevărul este că Guvernul Bolojan nu a căzut din cauza unei crize apărute peste noapte. Criza reală a început imediat după alegerile parlamentare, în momentul în care votul românilor — bun sau rău, inspirat sau neinspirat — a fost tratat ca o eroare ce trebuia corectată. În loc să înțeleagă mesajul electoratului, partidele “responsabile” au decis să reconstruiască realitatea în laboratoare de coaliții și studiouri TV. Ni s-a spus că totul se face pentru stabilitate. Pentru “responsabilitate”. Pentru “salvarea traseului pro-occidental”.
Și aici începe partea cea mai interesantă. De luni întregi auzim că România a fost salvată de pericolul anti-occidental, de parcă în Parlament ar exista partide care cer ieșirea din NATO sau ruperea de Uniunea Europeană. Nu există. Dar există etichete. Multe etichete. Dacă deranjezi sistemul, devii “omul Moscovei”. Dacă critici puterea, “servești interese străine”. Dacă nu aplauzi consensul oficial, ești trecut rapid la categoria “risc pentru democrație”.
S-a ajuns în situația aproape comică în care un partid aflat în același grup europarlamentar cu partidul Giorgiei Meloni, premierul Italiei si cel al lui Karol Nawrocki, președintele Poloniei, este prezentat zilnic drept avanpost geopolitic al Kremlinului. Curios standard european: când conservatorii sunt la Roma sau Varșovia, sunt parteneri respectabili; când sunt la București, devin urgență de securitate națională. În realitate, această panică permanentă despre “salvarea Occidentului” a fost folosită mai ales pentru a justifica alianțe nenaturale, compromisuri jenante și ignorarea voinței populare.
Inventăm sperietori pentru a ascunde abuzuri. Construim monștri politici imaginari pentru a evita întrebările reale: de ce oamenii votează cum votează, de ce au dispărut încrederea și răbdarea, de ce România reală nu mai seamănă deloc cu România din comunicatele oficiale. S-a discutat ieri în parlament despre cum își vede Bolojan și susținătorii săi activitatea de premier — desigur, drept una bună. Despre cum o văd PSD și AUR — la fel de previzibil, ca una proastă. S-a vorbit despre PNRR, despre SAFE, despre orientarea prooccidentală versus cea promoscovită, despre strategii, alianțe și calcule politice. Despre orice. Mai puțin despre ceea ce vede omul obișnuit în fiecare zi: prețuri care cresc fără oprire și justificare, un sistem de sănătate tot mai neputincios, lipsa de medicamente din farmacii, o educație tot mai slabă, cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și un mediu economic fragilizat din cauza creșterii taxelor și lipsei de predictibilitate care aruncă în aer orice plan de afaceri. Așa că ceea ce vedem acum nu este un accident. Este finalul logic al unei stabilități de decor. Pentru că nu poți construi echilibru politic împotriva realității și apoi să fii surprins când decorul cade la primul șoc serios.
Acum începe și teatrul explicațiilor: că nu e alianță, doar “conjunctură parlamentară”, că nu e blat, doar “responsabilitate”, că nu e foame de putere, ci “interes național”. România oficială va continua să spună că totul este sub control. România reală vede altceva: partide care se insultă ziua și negociază noaptea, incompatibilități care dispar la vot și sperietori geopolitice folosite ca argument universal.
Morala? Nu poți apăra democrația ignorând votul democratic. Și nu poți construi stabilitate durabilă din frică, etichete și improvizație. Poți doar să amâni momentul în care realitatea intră peste decor”.