Președintele PNL Vaslui, plasat sub control judiciar

 

Președintele organizației județene PNL Vaslui, Mihai Barbu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit unor surse judiciare. Măsura a fost dispusă la finalul audierilor în dosarul în care omul de afaceri vasluian Fănel Bogos este acuzat de procurorii DNA de șantaj și cumpărare de influență.

Interdicție de a conduce filiala PNL Vaslui

Potrivit acelorași surse, Barbu a primit și interdicția de a ocupa funcția de președinte al filialei județene de partid — funcție pe care o deținea în momentul în care a purtat discuții cu Fănel Bogos. Până la această oră, Partidul Național Liberal nu a transmis nicio reacție oficială cu privire la situația liderului său din Vaslui.

Contextul dosarului

Procurorii DNA investighează modul în care Fănel Bogos ar fi încercat să influențeze conducerea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui. Omul de afaceri ar fi căutat sprijin politic pentru a-l îndepărta din funcție pe actualul director al instituției, care descoperise nereguli grave la fermele administrate de firmele sale.

Potrivit anchetatorilor, Mihai Barbu ar fi fost intermediarul prin care Bogos a ajuns să se întâlnească cu premierul Ilie Bolojan. Guvernul a confirmat ulterior că premierul a avut o întâlnire cu afaceristul vasluian, dar a subliniat că „discuția nu a avut niciun fel de urmări”.

Mihai Barbu a recunoscut că i-a facilitat lui Fănel Bogos o întrevedere cu premierul

Într-o declarație acordată postului Antena 3 CNN, Mihai Barbu a recunoscut că i-a facilitat lui Fănel Bogos o întrevedere cu premierul, însă a negat că scopul discuției ar fi fost influențarea unei decizii administrative.

„Este un om de afaceri din județul Vaslui pe care îl cunosc. Am zis că este o persoană pe care o pot evalua pentru o activitate politică pentru viitor”, a declarat Barbu, adăugând că întâlnirea a avut un caracter „strict politic”.

Întrebat despre informațiile din stenograme, care indică faptul că afaceristul ar fi solicitat sprijin pentru schimbarea conducerii DSVSA Vaslui, liderul liberal a negat orice legătură cu astfel de demersuri.

„Nu a fost o discuție despre salmonella. Eu l-am prezentat pe el ca om de afaceri și am prezentat niște cifre pe care le știam, bineînțeles făcând un search despre datele lui financiare, și el și-a prezentat compania. Premierul a luat act”, a precizat Mihai Barbu.

Funcție nouă în partid

Surse din Partidul Național Liberal au confirmat pentru HotNews că Mihai Barbu fusese numit trezorier al formațiunii în urmă cu aproximativ două luni, precizând că atribuțiile sale urmau să fie discutate în această săptămână.

„Așteptăm să vedem ce măsură primește, dacă primește sau este martor. În funcție de asta vom lua decizia în consecință”, au declarat sursele liberale înainte de decizia procurorilor DNA.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Rîde lumea de se plînge

România veselă continuă ca o emisiune nesfîrșită. Nu-i ziulică...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

”PNL nu mai există! A fost făcut cadou USR-ului”. A reînceput cearta dintre liberali

Liberalul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, critică acordul...

PNL şi USR au semnat un acord de colaborare. Ce vor?

PNL şi USR au semnat un acord de colaborare...

Denunţ la DNA în cazul programului SAFE: E ”plin de acuzaţii de corupţie”

Liderul AUR, George Simion, spune că programul SAFE este...

Bogos la ieșirea de la DNA: Sunt tratat mai prietenește

Afaceristul vasluian Fănel Bogos a fost chemat, miercuri, la...