Miniștrii Sănătății și Finanțelor, Alexandru Rogobete și Alexandru Nazare, au avut joi seară, la Washington D.C., o primă rundă de discuții cu reprezentanții companiei Pfizer, în încercarea de a identifica soluții pentru datoria de aproximativ 600 de milioane de euro pe care România o are de achitat.
Întâlnirea, descrisă de oficiali drept una „exploratorie”, s-a concentrat pe posibilitatea convertirii sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor care suferă de boli rare. Propunerea vine în baza unui mandat acordat de Guvern, care caută alternative la plata integrală a datoriei în contextul constrângerilor bugetare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că discuțiile s-au desfășurat într-un cadru „echilibrat și profesionist”, subliniind că miza depășește dimensiunea financiară. „Nu vorbim doar despre o obligație financiară, ci despre responsabilitatea de a transforma această situație într-un beneficiu real pentru pacienți”, a transmis acesta.
Oficialul a evidențiat și importanța relației de lungă durată dintre România și compania farmaceutică, precum și deschiderea pentru extinderea colaborării în domeniul cercetării și dezvoltării. Potrivit ministrului, accesul la inovație în sistemul de sănătate ar putea fi accelerat printr-un astfel de parteneriat.
Reprezentanții Pfizer urmează să analizeze propunerea părții române și să ofere un răspuns privind cadrul tehnic al eventualelor negocieri viitoare, inclusiv posibilitatea aprobării la nivelul conducerii companiei.
Discuțiile au loc în contextul în care România a pierdut în primă instanță procesul intentat de Pfizer, fiind obligată la plata sumei menționate. Decizia instanței belgiene, pronunțată la începutul lunii aprilie, a generat reacții și schimburi de acuzații între foștii miniștri ai Sănătății din perioada pandemiei.
Guvernul analizează în prezent mai multe scenarii pentru gestionarea situației, iar negocierile cu compania farmaceutică reprezintă una dintre opțiunile luate în calcul. „Este un proces care nu se încheie astăzi, dar este un început important”, a concluzionat Rogobete.
Ursula a „negociat” si semnat, ei s-au executat.
Fac ce se pricep mai bine de inceputuri de la RafiLa, 0rban si Citu la nimeni astia din prezent, slugoii pe linie ai big pharma. Ursula a semnat ei s-au executar
Citez esența acestei acțiuni profitabile ca afacere: „.. s-a concentrat pe posibilitatea convertirii sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor care suferă de boli rare”. Aceste persoane sunt resursa financiară prin cobaizare fara nicio răspundere în justiție al tuturor infecților infractori din politica românească! Totuși, daca kenia a dispărut de pe harta cobaizarii populației pe novative ca experiment cu moarte lentă și sigură, de ce sa nu schimbam numele țării, din Romania sa fie numita Kenia cobaizare cetățeni? De prin 2008-2010 Kenia a refuzat să mai încerce orice produse novative pe sănătatea cetățenilor kenieni pentru că totul se agrava de la un moment la altul și în loc să se trateze bolnavul, se chinuia oribil un timp lung și tot murea, dar afacerile cu încasări de miliarde erau pe flux și când kenia a stopat orice achiziție, au încercat șantajul și amenințările, încropeau datorii pentru bugetul sărăcit al kenieni deși nu aveau contracte semnate pe medicamente cu nicio firmă pe aceasta linie! Ei, la fel și în Romania, Ursula contractează și semnează afacerile și Romania execută, în fapt, ar trebui să conteste aceste afaceri și să anuleze orice legătură cu escrocheriile pe sănătatea bolnavilor, dar, cum lingăii din guvernul României sunt plantați la OMS fara niciun vot cetățenesc, accepta uciderea lenta și sigură pentru alimentarea contului unic global de susținere a oricăror acțiuni militare pe destabilizare și haos pe baza de razboaie.
Ăștia sunt ca Trampulică! Transformă o înfrângere în victorie, din vorbe. Sau probabil sunt eu prost și nu înțeleg ingineria trocului. Miroase totuși a suplimentare de țeapă și nu al vreunui avantaj românesc.
Rogobete a fost explicit la un post tv: chiar daca primim medicamente, nu avem unde le depozita! Asa ca ca vor fi novative si expirate, apropo de scandalul izbucnit acum, cum ca Ministerul Sanatatii furnizeaza medicamente expirate 2019/2022, carora le-a schimbat eticheta.