Ucraina a prezentat scuze Greciei la aproape o lună după ce o dronă navală ucraineană a fost descoperită în apele teritoriale elene şi după ce MAE grec a înaintat două proteste pe acest subiect.
Scuzele au fost oferite vineri seară, în aceeaşi zi în care o dronă maritimă ucraineană a explodat în Portul Constanţa.
”În urma incidentului în care a fost găsită o dronă maritimă în apropierea insulei grecești Lefkada, partea ucraineană își exprimă recunoștința față de Grecia și poporul grec pentru sprijinul neclintit acordat țării noastre încă din primele zile ale invaziei la scară largă a Rusiei. Ucraina apreciază foarte mult relațiile sale de prietenie cu Grecia.
Întrucât provocările actuale la adresa securității internaționale și regionale, în special securitatea maritimă și activitățile „flotei din umbră” a Rusiei, constituie o preocupare comună atât pentru Grecia, cât și pentru Ucraina, Ucraina subliniază angajamentul său față de normele dreptului internațional și principiile siguranței maritime civile, menționând interesul său de a preveni evenimente similare în viitor.
În acest sens, partea ucraineană își cere scuze pentru incident, subliniind că acesta a fost rezultatul unor circumstanțe cauzate de agresiunea rusă continuă împotriva Ucrainei.
Partea ucraineană este convinsă că acest incident, la fel ca evenimentele similare din alte regiuni, demonstrează că agresiunea continuă a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o amenințare nu numai pentru țara noastră, ci și pentru statele prietene vecine, Europa și lumea în general.
Ucraina își menține angajamentul, alături de Grecia, de a aprofunda în continuare relațiile de prietenie dintre cele două țări și de a dezvolta un dialog constructiv în toate domeniile de interes reciproc.”, a scris pe X purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Heorhii Tîhîi.
Following the incident involving a sea drone found near the Greek island of Lefkada, the Ukrainian side expresses its gratitude to Greece and the Greek people for their steadfast support of our country since the very first days of Russia’s full-scale invasion. Ukraine highly…
— Heorhii Tykhyi (@SpoxUkraineMFA) June 5, 2026
Foto – Arhivă