Ultima miză a lui Bolojan: miliardul de la OMV Petrom

 

Documente confidențiale consultate de Mediafax indică faptul că negocierile dintre Guvernul condus de Ilie Bolojan și OMV Petrom privind prelungirea acordurilor petroliere sunt încă în desfășurare, deși acestea au fost prezentate drept un succes încă de la finalul anului trecut. În paralel, Executivul a fost demis marți prin moțiune de cenzură, votată de 281 de parlamentari.

Discuțiile dintre statul român și compania controlată de grupul austriac OMV vizează extinderea cu 15 ani, până în 2043, a concesiunilor pentru exploatările petroliere onshore care expiră în 2028. Potrivit documentelor analizate de Mediafax, proiectele negociate includ modificări importante privind redevențele și regimul fiscal aplicabil companiei.

Un proiect de act adițional la acordurile petroliere prevede că redevențele vor fi calculate pe baza prețurilor de referință, inclusiv în situațiile în care statul impune plafoane sau prețuri reglementate pentru petrol. Totodată, documentul stabilește menținerea cadrului fiscal actual pe întreaga perioadă de valabilitate a acordurilor, cu excepția unor situații speciale precum starea de urgență sau obligațiile asumate de România în raport cu legislația europeană.

Într-un proiect de ordonanță de urgență consultat de Mediafax sunt prevăzute majorări consistente ale redevențelor pentru producția de petrol și gaze naturale. Pentru zăcămintele de țiței, cotele ar urma să urce de la 3,5%-13,5% la intervale cuprinse între 4,9% și 18,9%, în funcție de nivelul producției. În cazul gazelor naturale, redevențele ar putea ajunge până la 18,2% pentru exploatările mari.

Înțelegerea dintre Guvern și OMV Petrom include și renunțarea companiei la litigiile aflate pe rol în instanțe din România și la arbitrajul de la Paris. În schimb, compania și-ar asuma integral costurile istorice de mediu și de abandonare a exploatărilor, estimate la aproximativ 600 de milioane de euro.

La momentul anunțării acordului de principiu, Ilie Bolojan declara că statul român a reușit să „reechilibreze” relația cu OMV Petrom după două decenii de la semnarea contractului inițial de privatizare. Reprezentanții companiei au confirmat atunci că se discută atât majorarea redevențelor, cât și modificarea sistemului de taxare suplimentară pentru gaze, cu scopul de a susține investițiile viitoare.

Directorul financiar al OMV Petrom, Alina Popa, a precizat recent că implementarea noilor condiții nu a fost finalizată în primul trimestru al anului 2026, așa cum se estimase inițial. Potrivit acesteia, negocierile și modificările legislative sunt încă în curs, iar aplicarea noilor redevențe va avea efect doar după adoptarea oficială a schimbărilor.

Miza financiară este semnificativă. Surse citate de Mediafax estimează că noile redevențe ar putea aduce statului venituri suplimentare de aproximativ un miliard de lei. În 2024, România a încasat peste 2 miliarde de lei din redevențe petroliere, iar OMV Petrom a contribuit cu aproximativ 780 de milioane de lei, dintre care aproape 691 de milioane au provenit din activitățile onshore.

La finalul lunii aprilie, acționarii OMV Petrom au aprobat distribuirea unor dividende totale de 3,6 miliarde de lei pentru profitul aferent anului 2025 și un buget de investiții de circa 9 miliarde de lei pentru 2026. Compania a raportat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 1,028 miliarde lei, în scădere cu 4% față de aceeași perioadă din 2025.

Share

4 COMENTARII

  1. Ar putea aduce statului, și cum statul e PNL, usr, udmr+, aduce statului înșelătorie, totul e pentru buzunarele acestor infractori din politica românească.

    • C Nistorescu: Vorba unui șef de cabinet la vîrf. La beție, omul ar fi spus că în zilele care au făcut numai zece milioane de euro (nu în sac, ci într-un cont, undeva departe!) pot fi considerate ca fiind zile proaste.

  2. Praf în ochii, morcovul de dinainta măgarilor. Toate bogățiile țării sînt ale tuturor românilor. Tot după Constitușie nu se pot înstrăina și atunci au venit cu păcăleala concesiune. Concesiunea trebuie degrabă oprită. Țara mai are infrastructura și știința de a scoate țiței și a-l rafina. Dacă nu se face ar trebui să fie altă dovadă cît casa că cei ce conduc țara nu fac spre binele nostru, că sînt în slujba celor ce conduc lumea. Și nu, nu e vorba de Bolo, Ciucă, Nicușpr, Drulă și alți actori politici ce joacă cu bună știință sau joacă că sînt proști de-mpung. Este vorba de cei din umbră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Nicușor Dan schimbă placa

Dacă n-ar fi fost discursul său explicit de Ziua...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

De acum, Regina Maria veghează Deva de pe coama unui deal

Deva are a doua statuie a Reginei Maria operă de artă a sculptorului Ioan Bolborea.

Teorema Prezidențială a Coalițiilor 

Stimați cetățeni, domnul Președinte Nicușor Dan, olimpic la matematică și obișnuit deja cu demonstrații cu argumente neconcludente, s-a trezit după (...)

România se scufundă în recesiune

Economia României a înregistrat un declin de 1,7% în...

Metamorfoza lui Nicușor

Funcționează! Diversiunea lui Nicușor Dan funcționează. Ca un adevărat...