Săptămîna trecută, mai exact joi după-amiază, pe străzile sufocate cu galerii de artă din Saint-Paul-de-Vence, am primit de la Octavian Știreanu un mesaj scurt însoțit de un document, deja contestatul Raport postat pe site-ul Președinției României. Nu l-am putut citi imediat pentru că aș fi încurcat lumea. Dar seara tîrziu am izbutit să-l parcurg pe micuțul ecran de telefon și am rămas mut. Alt chichirez gîlceavă! Ce voia să fie? O analiză cerută de președinte? O lucrare supusă dezbaterii sau care să-l ajute pe matematicianul-ongist ajuns la Cotroceni să priceapă diferențele dintre patriotism și suveranism? Sau era vorba de un Raport comandat de instituția prezidențială și prezentat ca piatră de temelie pentru acțiunile de viitor ale României?
Oricum, eram anunțați că Raportul conține analiza unei cete de intelectuali strînsă în jurul președinției și pus în fereastră pentru a pricepe (inclusiv președintele, dacă nu măcar el) subiectul atît de problematic al suveranismului. Cu o preocupare nedisimulată documentul făcea și vagi trimiteri la combaterea acestuia și la viitorul României.
De unde să știm că există Grupul de Reflecție Strategică „România în UE” – care pregătește Raportul Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului?
De unde să știm cine a constituit grupul? Cine a desemnat membrii și cine a stabilit coordonatorul? Care grup s-a tot întîlnit în cîteva sesiuni de lucru și a „ouat” o asemenea capodoperă plină de interogații. Și din care, imediat după postarea pe site-ul instituției, Oana Popescu Zamfir a demisionat, făcînd trimiteri inclusiv la onestitatea intelectuală (a demersului sau a unora dintre membri). A mai dispărut de pe listă și Teodor Baconschi (la origini, cîndva în proletcultism, cînd la modă era Moscova), fost ministru de Externe și pupincurist politic la Elena Udrea.
Oricum, apar pe listă mai puțini reprezentanți ai Universității București la care Nicușor Dan n-a reușit să-și termine studiile.
Mă aflam la aniversarea unui român curajos, plecat din țară în urmă cu cinci decenii, în zisa „Epoca de Aur” și care aniversa 95 de ani de viață plină de evenimente. Pe lîngă povestea lui, orice Raport nu depășea nuanțele unei glume politice.
Ce să-mi treacă prin cap că primisem un document care conținea o ciornă cu semnele unui posibil coșmar pentru România. Căci asta este. Un coșmar prețios al unor gînditori de curte, chemați să pună la îndemîna unui personaj aerian cîteva argumente noi. Să-l ajute pe acesta în căutarea lui bezmetică după repere ideologice și după argumente pentru formularea unor păreri.
Adevărul este că Nicușor Dan a ajuns primadonă la Cotroceni fiind zero la istorie și curente politice, la cultură română, filosofie și la curente contemporane. Merge prost pe covorul roșu, dar și mai prost și mai împiedicat printre noțiunile fundamentale. Un asemenea Raport pare mai degrabă menit să-l ajute să participe la discuții și la rostit declarații publice, inclusiv pentru limpezit neclaritățile sale în materie de politică la zi, precum și pentru a încropi răspunsuri la întrebările aparent încuietoare ale jurnaliștilor.
Primul dintre gîndurile mele a fost să mă întreb cine a comandat Raportul și cine naiba l-o fi întocmit? Cică grupul ar fi condus de un anume politolog cu nume de mare intelectual, Sergiu Mișcoiu, un personaj vehiculat de televiziunile useriste mai ales împotriva AUR, diform în idei și expresie, un cadru didactic specializat în populism, de la Universitatea din Cluj, apărut în perioada de afirmare a complicatului rector-psiholog-clinician Daniel David și a colaborării dintre Universitatea Babeș-Bolyai și SRI în materie de informații și studii strategice. Recunosc că nu i-am parcurs opera numitului Mișcoiu, dar i-am reținut figura din tele-aparițiile insistente și întotdeauna pe linia enervantă a puterii politice în funcție. De fiecare dată am schimbat canalul.
Adevărul este că nici eu și nici mulți dintre colegi nu prea avem habar de ce se coace la Cotroceni. Cine clocește ideile, cine le pune în text și cine trage sforile. Toate vin de parcă s-ar pregăti în secret, undeva într-un fund de lume și aterizează pe masă cînd nu te aștepți.
O fotografie atașată unei știri ca material ilustrativ îl arată pe Mișcoiu la o masă alături de președintele Nicușor Dan flancat și de un alt cult prețios într-ale politicii, românul Valentin Naumescu, profesor și el la aceeași universitate din Cluj, probabil coleg de catedră cu Mișcoiu. Iar acest Naumescu, politolog și vînător de oportunități, fost secretar de stat pe la Educație și Externe, fost consul pe nu știu unde, inclusiv în Coreea de Nord (ce vize o fi dat și ce rapoarte o fi întocmit ăsta de pe acolo?) este mai cunoscut pentru faptul că ar fi ciripit în public numele lui Nicușor Dan, viitor candidat pentru poziția de prezident. „Scăparea” lui Naumescu s-ar fi produs înainte sau în timpul suspendării lui Călin Georgescu și înainte ca Nicușor să fi fost reperat de cineva pentru Cotroceni. Iar Valentin Naumescu, politolog, eseist, consul, funcționar de stat, orice o fi fost, a profețit numele viitorului președinte, semn că avea o conexiune sau o treabă prin subteranele politicii și că asta l-a și săltat pe postul de consilier la Cotroceni. De aceea ar fi de bănuit că de la el vine propunerea cu raportul bazat pe întrebări și răspunsuri și cu Mișcoiu șef de grup de reflexie și cu includerea altor trei clujeni cu analize în cap (Adrian Papahagi, Raluca Moldovan, Ovidiu Pecican). Pentru mine, asta mai înseamnă că Raportul a fost moșit de consilierul Naumescu cu știința președintelui și că postarea Raportului pe site-ul președinției nu este o pură întîmplare. Îi dă de gol mai ales pe șef și pe subaltern, dar, în materie de anvergură intelectuală, îi trădează și pe cei care l-au redactat.
Aș mai adăuga ceva. „Docomentul” acesta ar putea ascunde și pericole pentru țară, capcane și posibile trădări sau greșeli de neiertat.
Vineri și sîmbătă, România era bombardată numai cu analize și păreri despre ultimele știri despre drone. Mai ales de vitejia aviatorului român. Miruță, aflat în concediu, a gavarit (spiciuit) la greu.
Eu fac trimitere la calendar doar pentru că nu am găsit mai nimic despre Raportul eseistic agățat în fereastra oarbă a Cotrocenilor, deși el conține o încărcătură mai periculoasă decît explozibilul pe care l-ar fi purtat respectivele bîzdîganii zburătoare.
N-am găsit decît două-trei opinii serioase și multe cîrteli risipite pe net. Dar polticieni, oficialii și instituții, nimic. Tăcere mormîntală. Să nu supere președinția, să nu se pună rău cu grupul de la Cluj și să nu aibă belele pe la Comisia Europeană de unde se mulge la greu.
Parcă ar fi vorba de un document ratat, de băgat sub preș și de trecut la categoria „mai vedem și mai vorbim”.
Foto: Facebook
Foarte bine zugrăvită gașca de habarnisti de la Cotroceni, pescuită din apele tulburi de la Cluj. Niste lichele cu capul gol puse pe căpătuială. Cu cât mai repede suspendarea lui N D, cu atât mai bine.
Atât personalul de la palatul Victoria cât și personalul de la palatul Cotroceni se comportă de parcă ar fi depus jurământul de credință la investire către Comisia Europeană, Zselensky și diverși lideri occidentali, nu către poporul român și România. N-ar fi jurat nici pe Biblie și nici pe Constituție. Sau, ce am văzut noi în media a fost pur și simplu un act banal, o pură formalitate ce trebuia uitată imediat. Recunosc că din partea politicienilor români nu mai am de peste 10 ani nici-un fel de așteptări. Dar întotdeauna am avut o umbră de speranță gândindu-mă la serviciile secrete și armată. În ultimul timp am început să cred că și acestea ar fi jurat crediță tot Comisiei Europene, lui Zselensky și câtorva lideri occidentali. Acest raport desființează tot ce se numește român și ne așează în genunchi, la picioarele Ursulei von der Leyen.
Ratatii din guvernul demis, ratează orice! Vă mira? Pe mine, nu! Nu ratează dezmembrarea și vânzarea pe bucăți a României!
Cum se fraiereste inutilitatea cu stil si smfaza? creezi un grup de reflectie si ca de obicei, cind lucrulie se incing in interiror, aprinzi lumina sa se organizeze… presedintele sigur e cu gura plina de …admiratie!
Ăia cu pensia 1000 de lei, de câteva zile, studiază în draci documentul cu pricina. E clar = Tipul de la Cotroceni „cotroceneşte” el ceva! Şi nu prea îi plac politicienii! Nu o să mai numească vreun candidat la funcţia de prim ministru, curând. Poate, doar, din guvernul lui de consilieri gânditori îi va zâmbi vreunul în stil mai „grădinăresc”, mai promiţător, cu un aer superior, de speranţă şi: cine ştie? Documentul(care va să zică!) ne sugerează în caz că: de vor fugi toţi românii prin Europa, tot suverani rămânem, dar la nivel federal. Nu contează cine se va aşeza între timp pe plaiurile noastre să clocească.
Daca in viata de zi cu zi avem bombardieri interlopi uite ca ND a reusit sa reuneasca niste bombardieri intelectuali care au scos cu mari sfortari o sinteza/raport cacareaza sociologica… tragic este ca la un Tribunal imaginar al ideilor ar fi condamnati in bloc pentru malpraxis intelectual