Președintele Nicușor Dan cere Parlamentului aprobarea participării a până la 20 de militari români la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei, dislocat prin rotație în Franța și Marea Britanie..
Această participare nu este o obligație NATO. Este o decizie distinctă privind implicarea militarilor români într-o structură destinată sprijinirii Ucrainei. Tocmai de aceea, autoritatea statului trebuie să explice limpede temeiul, obiectul, limitele și durata acestei participări.
Problema este că decizia pare vulnerabilă nu doar sub aspectul duratei mandatului, ci, probabil, sub toate aspectele care țin de întinderea, determinarea și controlul participării României.
Un Parlament democratic nu poate aproba un angajament militar cu limite insuficient determinate, pentru ca ulterior durata și întinderea participării să fie stabilite de ministrul Apărării. Ministrul nu poate primi de la Parlament un cec în alb pentru utilizarea personalului militar român.
Parlamentul trebuie să știe exact ce aprobă, pentru cât timp aprobă și în ce condiții poate continua participarea militarilor români. Controlul parlamentar nu poate fi înlocuit printr-o delegare generală către executiv.
Armata României nu este la dispoziția discreționară a Guvernului, a ministrului Apărării sau a președintelui. Participarea militarilor români în afara teritoriului național trebuie să se realizeze în cadrul constituțional și legal aplicabil.
De aceea, Parlamentul ar trebui să întrebe înainte de vot un lucru elementar: care este durata exactă a mandatului, cine poate dispune prelungirea lui și în ce condiții?
Dacă durata poate fi stabilită sau prelungită discreționar de ministrul Apărării, Parlamentul riscă să renunțe chiar la competența sa de control asupra unui angajament militar al României.
Într-un stat de drept, mandatul militar trebuie să fie determinat, controlabil și revocabil, nu perpetuu prin simpla voință a executivului.
Parlamentul nu trebuie să aprobe formule generale. Trebuie să aprobe o misiune precisă, un efectiv precis și un interval de timp precis.
În aceste condiții, trimiterea militarilor români este lipsită de fundament suficient determinat. Iar dacă mandatul nu are limite clare și nu permite un control parlamentar efectiv, decizia este probabil vulnerabilă sub toate aspectele esențiale ale legalității sale.
Altfel, nu mai avem o autorizare parlamentară. Avem o delegare în alb.
A răspuns clar, citez „Această participare nu este o obligație NATO”! Așa că, stop obligativității trimiterii de militari în ukraina via Franța și marea Britanie prin aviz parlamentar! Romanii cer R E F E R E N D U M… C E T A T E N E S C… I N … R O M A N I A, pentru absolut orice in legătură cu republica moldova și ukraina!
Noi traim iluzia democratiei care a apus odata cu tratatul de la lisabona si consolidarea puterii comisiei europene. Nu vom iesi din mlastina decat dupa o reasezare (sper, pasnica, desi indiciile ma contrazic) a tuturor ideilor care s-au dovedit atat de daunatoare in ultimii 25 de ani
Cetățenii ukrainieni ca niște tauri, apți de luptă și foarte bine hrăniți, chiar asistați social cu sume astronomice de către statele europene, se plimbă liberi prin Europa în loc să fie pe front ca să-și apere țara. De ce trebuie să trimitem noi militari cu responsabilități în ce privește securitatea Ukrainei pe Lună, în Marea Britanie sau în Ukraina? Ce coaliție de voință? Voința cui? A lui nicussor dan? A mirabilei grădinaru? A bastarzilor prezidențiali? A lui Zselensky când e drogat? A cui voință???