România încheie anul 2025 cu cifre care, la prima vedere, ar putea fi interpretate drept triumf pentru guvern: veniturile la buget au crescut, deficitul a scăzut, iar autoritățile se laudă cu „performanță economică”. Privind mai atent, însă, povestea este mult mai nuanțată și chiar… surprinzătoare.
Statul s-a umflat mai repede decât economia
Pe hârtie, creșterea veniturilor totale la buget a fost de aproximativ 15% față de anul precedent. În termeni reali, ajustați cu inflația, avansul scade la doar circa 5%. În același timp, economia nominal a crescut cu 8,19%. Concluzia e clară: statul a luat mai mult decât a creat economia efectiv.
Cheltuielile au explodat cu 82 de miliarde de lei, aproape la fel de mult ca în 2024, în timp ce încasările fiscale au crescut cu 88 de miliarde. Deficitul s-a micșorat, dar nu datorită unei gestiuni mai eficiente, ci pentru că statul a reușit să colecteze mai mulți bani decât a cheltuit – mai ales prin ajustarea taxelor la inflație.
„Strângerea curelei” a fost un mit. Atât guvernul Ciolacu, cât și guvernul Bolojan au mărit cheltuielile aproape egal: aproximativ 41 de miliarde fiecare. Pentru public, asta înseamnă că, indiferent cine conduce, factura rămâne aceeași.
Unde e adevărata performanță: Bruxelles, nu ANAF
Aici apare surpriza: o parte considerabilă din plusul de venituri nu vine din colectarea mai eficientă a taxelor. Veniturile fiscale, cele colectate prin TVA, impozite pe profit și salarii, au crescut abia peste rata inflației. În termeni reali, România nu a reușit să încaseze mai mult de la cei care evită sau amână plata taxelor.
În schimb, fondurile europene absorbite au crescut spectaculos – aproape dublu față de anul precedent. Aproximativ jumătate din plusul total de venituri la buget provine din acești bani. Practic, ceea ce a salvat bugetul nu a fost nici digitalizarea ANAF, nici vreo strategie miraculoasă de combatere a evaziunii, ci performanța instituțională a celor care gestionează fondurile europene.
Această realitate arată un lucru simplu, dar esențial: România încă depinde de banii străini pentru a-și menține echilibrul financiar, în timp ce aparatului intern îi lipsesc instrumentele și agilitatea necesare.
„Investițiile” care ascund realitatea
Guvernul Bolojan a redus cheltuielile de personal cu aproape 5 miliarde de lei, în special la educație. În aceeași perioadă, însă, au crescut cheltuielile cu bunuri și servicii (+7,2 miliarde) și investițiile publice (+4,4 miliarde). Rezultatul? Salariile tăiate s-au transformat în bani direcționați către firme sau proiecte, adesea cu legături politice.
Dincolo de cifre, povestea e clară: termenul „investiții” devine o umbrelă sub care se redistribuie resurse fără a reduce dimensiunea și costurile aparatului de stat. Publicul percepe doar că se face „mai mult pentru economie”, fără să vadă că banii provin din același buzunar – al contribuabililor.
Implicații pentru 2026
Dacă absorbția fondurilor europene încetinește sau reformele sunt amânate, bugetul României ar putea intra într-o zonă dificilă. Deficitul ar reveni rapid la valori mai mari sau vor apărea noi taxe, cu costuri directe pentru cetățeni și mediul de afaceri.
Concluzia este limpede: majorarea taxelor nu înseamnă modernizare. Nu reforma statul, nu eficientizează aparatului, nu dezvoltă economia. Este doar un instrument temporar, care mută resurse din sectorul privat către un sector public supra-dimensionat, în timp ce performanța reală rămâne dependentă de factori externi.
România poate sărbători creșterea nominală a veniturilor, dar trebuie să înțeleagă cine a făcut cu adevărat „miracolul”: nu ANAF, nu guvernul de la București, ci Bruxelles.
