UPDATE. Discursul lui Nicușor Dan, de la a doua ceremonie dedicată domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, la Cotroceni (video)

UPDATE. Discursul lui Nicușor Dan, de la a doua ceremonie dedicată domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, la Cotroceni (video)

Nicușor Dan împreună cu partenera sa Mirabela Grădinaru au venit la Palatul Cotroceni, în jurul orei 12:00, în Sala Unirii, unde a fost depus sicriul cu osemintele lui Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domnitor al Moldovei de dinainte de Unirea Principatelor de la 1859. Președintele statului a ținut un discurs în care a vorbit despre rolul domnitorului Moldovei în formarea statului modern român, dar și despre importanța de a ne cunoaște rădăcinile istorice pentru a înțelege modul în care acționăm în prezent.

Nicușor Dan a ajuns la ceremonia dedicată repatrierii osemintelor domnitorului moldav, la ora 12:00, după ce a lipsit de la momentul depunerii sicriului în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.

Citește aici: (VIDEO) Nicușor Dan, absent de la ceremonia oficială pe care a transmis-o pe Facebook

„Astăzi, odată cu repatrierea rămășițelor pământești ale ultimului domnitor al Moldovei înainte de Unirea din 1859, Grigore Alexandru Ghyka, ne reamintim că România modernă a început să prindă contur încă dinaintea acelui moment istoric. 

Cred că trebuie să folosim orice prilej, mai ales momentele comemorative ca cel de astăzi, pentru a ne aminti că istoria nu începe cu noi. De prea multe ori vorbim doar despre rupturi și schimbări – 1821, 1848, 1859, 1866, 1918 – fără să vedem firul de continuitate care ne leagă. O societate, asemenea limbii, se clădește în timp, prin gândirea și efortul celor care au venit înaintea noastră.

Domnitorul Ghyka a fost un reformator curajos: a abolit cenzura, a sprijinit înființarea școlii de ingineri de drumuri și construcții, a pus bazele unor instituții medicale moderne, a abolit robia, a întemeiat Jandarmeria și a promovat reforme sociale îndrăznețe. A redus impozitele și taxele, sprijinind oamenii simpli și comerțul liber.
Trebuie să ne amintim că Unirea din 1859 nu a fost un dar, ci rezultatul unei viziuni și al curajului unor oameni politici precum domnitorul Ghyka.
Istoria Moldovei este parte din istoria României. Încă din Evul Mediu, Moldova purta și numele de „Valahia Mică” – dovadă a identității comune de limbă, cultură și neam.
E timpul să privim cu luciditate și împăcare trecutul, să recunoaștem meritele celor care au pus temelia României moderne. Așa cum spunea Ana Blandiana, memoria poate fi o formă de justiție, o cale spre vindecare și unitate.
Astăzi, prin onorurile aduse lui Grigore Alexandru Ghyka, recunoaștem demnitatea istoriei de dinaintea statului național și rolul esențial al clasei politice din acea epocă în împlinirea idealului național.
Să privim mai senin spre trecut, ca să putem învăța din el pentru viitor.
Bine ai venit acasă, Măria Ta!”, a transmis Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook. 

Citește și: (VIDEO) Sicriul cu rămășițele pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, depus la Cotroceni

Recomanda
Recomanda

3 Comentarii

  1. mucifer a facut istoria cu profesorul de prelucrare prin aschiere… cind va spun ca aasta e pus pe filiera ruseasca…siu ca usr-ul este condus de fireele externe ale fsb/gru. useristii sint atit de prosti incit, atunci cind intilnesc pe cineva chiar cred toate povestile care li se spun… astia n-au auzit de substitutiri de persoane, de legendare, de retele… pica ca mustele… uitati-va la mosteanu, sarcul de el, e teleghidat.

  2. Este ciudat ce s-a vrut cu acest Ghyka ! F. ciudat….asa deodata i-a apucat „respectul” fata de acest personaj care a fost cel care a implementat Regulamentele Organice rusesti in Moldova. Pe de alta parte familia Ghica, albanezi la origine, aserviti Portii Otomane, a dat nu mai putin de 12 domnitori in cele doua Principate pe parcursul a cca.130 ani si doi prim ministrii lui Carol I ! Te doare capul! Dar de ce atata fast, despre ce este vorba? Cred ca este o noua escrocherie progresista menita sa arate tineretului ca suntem niste neica nimeni, nu avem istorie adevarat romaneasca , sa subrezeasca istoria consacrata care chipurile ar fi suveranista. Ce mizerie!

  3. Este ciudat ce s-a vrut cu acest Ghyka ! F. ciudat….asa deodata i-a apucat „respectul” fata de acest personaj care a fost cel care a implementat Regulamentele Organice rusesti in Moldova. Pe de alta parte familia Ghica, albanezi la origine, aserviti Portii Otomane, a dat nu mai putin de 12 domnitori in cele doua Principate pe parcursul a cca.130 ani(domnii asa zise fanariote) si doi prim ministrii lui Carol I ! Te doare capul! Dar de ce atata fast, despre ce este vorba? Cred ca este o noua escrocherie progresista menita sa arate tineretului ca suntem niste neica nimeni, nu avem istorie adevarat romaneasca , sa subrezeasca istoria consacrata care chipurile ar fi suveranista. Ce mizerie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.