UPDATE/VIDEO. Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile

 

Cezar Avrămuță, cunoscut ca Stegarul Dac, se întoarce după gratii, după ce anul trecut a petrecut șapte luni în penitenciar. Judecătoria Sector 1 București a admis cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Avrămuță, sentința nefiind definitivă. Stegarul Dac este acuzat de ultraj, după ce ar fi împins un jandarm, în dimineața zilei de sâmbătă.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. În baza art. 223 alin. (2) C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului Dinu Avrămuţă Cezar Cătălin (date), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.10.2026, până la data de 01.11.2026, inclusiv. În baza art. 230 C.proc.pen., dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Dinu Avrămuţă Cezar Cătălin. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat și procuror”, se arată în minuta instanței.

Avocata Elena Radu a publicat imaginile din momentul în care Cezar Avrămuță l-ar fi împins pe un jandarm. Aceasta subliniază faptul că Stegarul Dac era unul dintre cei care transmitea în direct imagini de la protestele din fața Arestului Central, unde, zilnic, se strâng mii de oameni, care cer eliberarea lui Călin Gerogescu. Acele imagini sunt cenzurate de presa de masă, a precizat avocata.

„Știți că în ultimele zile a tot transmis live de la Arestul Central unde s-au strâns oameni să își exprime nemulțumirea referitor la arestarea preventivă a lui Călin Georgescu.
Nicio televiziune nu zicea nimic.
Și eu am share-uit din live-urile lui Cezar.
El a tot transmis.
Eh, a fost reținut și s-a făcut propunere de arest preventiv pentru ultraj, că a împins jandarmiii.
Vă pun un filmuleț, ca să vedeți în ce condiții a împins jandarmii.
Vedeți singuri cum jandarmul se împingea în el (video e de pe Facebook).
Apărarea susține că a fost provocare.
Că a fost sau nu, puteți să vă lămuriți singuri.
Deci, cum facem băieți?
Puneți jandarmii ca să se împingă în cetățeni, ca să îi facă să reacționeze și după aia ziceți că e ultraj?”, a scris avocata pe pagina sa de Facebook.

Știrea inițială: Cezar Avrămuță, cunoscut ca Stegarul Dac, a fost reținut de polițiști, sâmbătă dimineața, în timp ce pleca de la protestul din fața Arestului Central din Capitală. Informația a fost comunicată pe pagina sa de Facebook. Deocamdată, nu sunt cunoscute motivele pentru care Stegarul a fost din nou reținut.

„Cezar este la Secția 14 de poliție, luat de pe stradă, în drum spre metrou, de către jandarmerie. Cei care promiseseră o amendă pentru obstrucționare, dar acum forțează un nou dosar penal”, este mesajul publicat sâmbătă dimineață, pe pagina de Facebook a lui Cezar Cătălin Avrămuță.

Citește continuarea aici: VIDEO. Stegarul Dac, din nou arestat. Voia să ajungă în celulă cu Georgescu

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Diversiunea președintelui Nicușor Dan

Marți după-amiază, România a fost bombardată cu o diversiune...

Ultima Oră

Share

bigfm

Similare
Articole

PSD: Toate solicitările noastre au fost incluse în Programul de guvernare propus de Luca Niculescu

Partidul Social Democrat precizează vineri că toate solicitările adresate...

Copii de 5, 8 și 11 ani, uciși în SUA

Un adolescent de 16 ani a împușcat mortal trei...

Șmecherie cu indexarea pensiilor

Senatorul AUR Niculina Stelea semnalează faptul că, în Programul...

Nicușor Dan în presa străină: ”Vom continua să sprijinim Ucraina până la sfârșitul războiului și după aceea”

Președintele Nicușor Dan a declarat într-un interviu publicat de...