Vernisajul expoziției „Culori pe mâini de vindecător” de la Orăștie

Nu este de mirare că medicii se îndreaptă către artă, mai ales către pictură. Formarea lor riguroasă și mediul rafinat în care activează le dezvoltă simțul estetic, iar misiunea de a vindeca depășește adesea granițele corpului uman, ajungând să hrănească și sufletul. În multe cazuri, medicii devin ei înșiși creatori de frumos, doctorița Jesy Filip este cel mai elocvent exemplu din zona noastră.

Anul care tocmai se încheie a adus pentru Jesy Filip un final remarcabil, nu prin numărul pacienților tratați, ci printr-o expoziție personală generoasă, organizată în orașul său natal. Astfel, se încheie un an în care lucrările ei au călătorit în locuri semnificative atât pentru cariera sa artistică. De la Grădiștea de Munte, unde, în iulie 2025, a găzduit, organizat și expus alături de alți artiști renumiți în cadrul Taberei de Artă Plastică, până la Timișoara, oraș care a adăpostit nu una, ci două expoziții personale ale sale. Printre acestea se numără și cea de la Rotonda Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” , intitulată „ Medicina sufletului ”, un eveniment în care medicina și arta s-au unitate într-o îmbrățișare simbolică. La începutul lunii decembrie 2025, a fost invitată să ia parte la 55-a ediție a Salonului de Iarnă al Medicilor , o manifestare tradițională ce scoate în evidență talentele artistice ale celor care, în mod obișnuit, poartă halatul alb.

În 12 decembrie, a avut loc vernisajul expoziției „Culori pe mâini de vindecător” la Orăștie, în Sala de evenimente a Restaurantului „Curtea Leilor”. Aici, artiștii și pasionații de artă au fost invitați să exploreze universul dintre scalpel și pensulă, unde fiecare tablou dezvăluie o poveste de empatie și vindecare a sufletului.

Pictorul Valentin Lădar spunea: „Nu este nevoie să o întreb pe Jesy ce alternativă ar fi ales în locul medicinei și este în situația de a practica? Deoarece practică exercițiul plastic ca o preocupare constantă, nu de ieri de azi, ci peste ani, amintindu-mi de un vernisaj cu timp în urmă, în holul Muzeului Etnografic când a vrut să-și prezinte tablourile ca pe niște ferestre deschise sufletului, lăsându-ne să aruncăm o privire fără a bănui că aceste ferestre vor deveni tot mai numeroase, mai mari, mai colorate si mai îndrăznețe.

Ne unește o preocupare comună, chiar dacă evoluțiile noastre au fost diferite, dar tot în comun am asimilat meșteșug de la aceeași sursă, fiind vorba de bine-cunoscutul și apreciatul pictor, maestrul Aurel Nedel din Vaidei. Cu răbdare și tact pedagogic a știut să cultive încredere și pe această încredere să clădească evoluții care au permis fiecăruia dintre elevii săi să-si găsească propriul limbaj, propria cale si propriile modalități de exprimare.

Jesy Filip este în evoluție și de o vreme se conturează o viziune în care prioritar devine jocul cromatic liber, în care formele se subordonează unei pensulații viguroase, frământată în tuse care se contopesc ori se urmăresc ca unduirile unui fluid, desenul lipsește adesea din tablou fiind compensat de pasta care se mulează pe dealuri, pomi, cer. Privindu-i tablourile, am senzația participării la un fel de impresionism care nu reia tehnicile artiștilor francezi ci caută propria cale de explorare, pare că transmite un tumult petrecut Tn fata șevaletului, în izolarea atelierului si apoi explodează din ramă în spațiul expozițional. Ghicesc aici un soi de extrovertire prin care un orator își fascinează auditoriul, un cântăreț te cucerește prin interpretarea uimitoare iar doctorița noastră ne propune un remediu în fața traumelor invadatoare gen tik-tok, facebook, instagram, telegram si alte nebuneli la kilogram.

Sunt si numeroase lucrări în care nu renunță la figurativ, unde construiește o natură statică, unde precizează elementele unui peisaj sau unde aduce chipul uman ca prezență pentru tensiuni ori pentru interiorizări reflexive. De fiecare dată însă, cu o cromatică tot mai îndrăzneață semn că a renunțat la timiditate și a câștigat în siguranță prin stăruința pasiunii. Eu îi doresc să-și continue explorările, să le prezinte expunându-le și să urmeze terapia prin frumos atât pentru sine, cât si spre bucuria concitadinilor.”

Jessy Filip nu este doar o artistă sau doar un medic. Este o povestitoare care folosește culorile în locul cuvintelor și pânzele ca pe post de pagini. Fiecare tablou este o mână întinsă către cei care au nevoie de vindecare – nu doar a trupului, ci și a sufletului. O îmbrățișare între știință și sensibilitate, între stetoscop și pânză. „Nu rămâneți curioși”, spun lucrările ei, și ne invită să descoperim împreună frumusețea ascunsă în spatele fiecărei tușe de pensulă.

Într-o lume bulevardieră Gabriel Petric a fost adesea descris ca un intelectual al muzicii rock, o etichetă care i se potrivește pe deplin:

„Voi începe printr-o amintire frumoasă, cred că era acum vreo 10 ani când am coborât în subsolul lui Jesy și avea pe șevalet acolo o pictură, care mi-a plăcut foarte mult. Imediat mi-a spus, nu e terminată, să nu mă uit prea mult. Nici acum nu știu, dar n-aș putea să o recunosc. Problema este că mi-a transmis o anumită emoție prin cromatică, dar tare mi-ar fi plăcut ca acest mister să se rezolve vreodată și să știu cum arată acea pictură finalizată.

Pictura este considerată o artă spațială, ca și sculptura, spre deosebire de film sau de muzică, care sunt considerate arte temporare. Ori nu mi se pare în regulă această despărțire. Pentru mine și pictura este o artă temporală, mai ales din punctul de vedere al receptorului. Nu poți să vezi dintr-o dată o pictură. Trebuie să stai câteva minute, poate o viață și să tot revii în expoziții.

Ceea ce vedem noi acum, și dumneavoastră puteți să îmi dați dreptate sau nu, culorile și tot ce este în jurul nostru rămână undeva în noi și mai încolo, peste o zi, o săptămână, un an, 10 ani, în cazul pe care l-am evocat mai înainte, îți revine acea emoție. De fapt, ăsta este scopul artei, să transmite o emoție. Mă uit la o pictură de Jesy mai veche. Întotdeauna mi-au plăcut acele case străzi.

Văd ceva noutăți acolo, nudurile, care sunt mai recente. Problema este că drumurile sunt diferite. Importantă este emoția pe care o transmite publicului.

Și ca să închei, mă amintesc de o vorba artistului Aurel Nedel, care a fost evocat acum și știm ce importanță are pentru noi, pentru zonă, pentru Jesy. El spunea așa, important în pictură este linia, pata și culoarea. Vă rog să urmăriți cu grijă linia pe care ne-o trasează în pictura lui Jesy, pata, în sensul cel mai bun al cuvântului, și cromatica minunată pe care ne-o oferă prin pictura asta. Felicitări, Jesy, și mulțumim pentru emoția ta!”

Prin lucrările sale artista ne invită să descoperim frumusețea unei lumi în care culoarea și compasiunea se completează reciproc, iar fiecare tablou devine o formă de vindecare a trupului, dar mai ales a sufletului. Însă nici arta logosului nu-i este străină. Iată ce spunea:

„Bine ați venit!

Dragilor, mulțumesc că ați venit! Nu știu, din vara asta am pictat și am pictat mult și am avut un chef de pictură de neoprit. Acum, ce să zic, nu cred că am un stil al meu pentru cel vede un tablou și să știe că ăsta e Jesy Philip. Mi-a prins bine tabăra de astă vară cu pictorii celebri și a fost foarte bine. Acum, pentru mine, mă bucur poate că n-am un stil. Poate este o evoluție, zic eu, poate.

De ce? Dacă făceam o facultate de artă sau așa, sigur aveam un stil sau îmi găseam un mentor pe care să-l urmez și poate aveam stilul lui sau poate un stil personal. Dar așa vă spun sincer, pentru mine pictura și pictatul este o bucurie. Fiecare tablou este o trăire, fiecare este o expresie a eului meu personal, fiecare este un copil al meu.

Acum, pentru mine, melancolia, fragilitatea vieții, gingășia unei flori, un apus de toamnă, o culoare de toamnă, fiecare îmi exprimă ceva. Și pictez. Cum zicea pictorul Nedel, de care s-a tot vorbit, avea o vorbă și spunea: „o zi fără pictură este o zi pierdută”.

Mă bucur că pot să pictez și cred că fiecare om are ceva de spus, fiecare om are ceva de exprimat. Și mie, mulțumesc lui Dumnezeu, mi-a dat un har să pot refula.

Încă profesez, sunt medic și îmi iubesc profesia. Dar vă spun sincer că oricând a schimbat halatul alb pentru un melanj al culorilor.

Cu speranța că va atinge ceva din pictura mea pe dumneavoastră, pe toți, mă bucur de participare. Și vreau să-i mulțumesc neapărat prietenului meu, Dan, care este sufletul orașului Orăștie și aici este de necontestat. Domnului arhitect domnului Dan Enyedi, prietenul meu de o viață, Valentin Lădar, omului de, și cu o vastă, cultură Gabriel Petric, domnului doctor Eugen Turdeanu, care mi-a făcut surpriza de a vorbii. Așa vrea să mulțumesc familiei mele, că mă rabdă și mă îngăduie la un moment dat copiii spun, „mama pictează”.

Mă bucur că sunteți aici, să mă bucurați de bucuria mea și un ceva de gustat, un pic de pictură, să ne simțim bine în seara asta Închei prin trei cuvinte „bucurați-vă de artă!”.

A fost o seară ce a permis să ne bucurăm unii de alții, de poveștile pe care le poartă și de emoțiile pe care ni le trezesc tablourile Fesycăi Filip. O seară plină emoție!