Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat ”veşti bune pentru facturi mai mici” şi un sistem energetic mai sigur, după ce vineri a fost operaţionalizată cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România. Investiţia NOVA POWER & GAS a fost realizată în doar 6 luni, un termen foarte scurt pentru un proiect de asemenea amploare, spune ministrul.
”Veşti bune pentru facturi mai mici şi un sistem energetic mai sigur! Astăzi a fost operaţionalizată cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România: 200 MW putere şi 400 MWh capacitate de stocare. Pe scurt: energie curată şi ieftină, care este păstrată pentru a fi folosită atunci când e cea mai mare nevoie”, a scris ministrul Bogdan Ivan pe Facebook.
Conform ministrului, investiţia NOVA POWER & GAS a fost realizată în doar 6 luni, un termen foarte scurt pentru un proiect de asemenea amploare. ”Investitorii locali au investit în stocare pentru că aici este cheia echilibrului şi a preţurilor avantajoase. De altfel, dacă verificaţi acum POSF, comparatorul ANRE, veţi găsi acolo o ofertă de sub 1 leu/KWh, prima de acest fel din ultimul an!”, spune el.
Bogdan Ivan mai afirmă că stocarea este, în acest moment, una dintre soluţiile cele mai eficiente prin care putem reduce dezechilibrele din sistem, integra mai bine energia produsă de prosumatori şi, cel mai important, ţine sub control costurile pentru români.
Ministrul anunţă că tot vineri, la Câmpia Turzii, au fost demarate lucrările la centrala pe gaz în ciclu combinat de 160 MW, o investiţie care va asigura energie sigură şi constantă, esenţială pentru echilibrarea sistemului.
”Ne dorim ca firmele româneşti din energie să devină campioni regionali, iar România să fie un pilon de stabilitate în regiune şi un partener-cheie al ???????? Statelor Unite. Mulţumesc antreprenorului Teofil Muresan şi grupului E-INFRA pentru viziune, implicare şi consecvenţă. Şi, mai ales, mulţumesc oamenilor care au construit efectiv acest proiect: ingineri, tehnicieni, echipe din şantier şi tuturor celor care au pus mâna şi au făcut posibil ca această investiţie să devină realitate”, precizează ministrul Bogdan Ivan.

Precizare:
Ziarul CotidianulHD.ro își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.