Viață de weekend în Popești Leordeni

Sâmbătă, ora cinci după-amiază. Toamna răcoroasă. Printre casele adunate din Popeștiul vechi, cel fără blocuri, care ține tot de Popești Leordeni, nea Andrei vinde sifon la un leu pe litru. O face chiar în curtea casei lui, într-un fel de anexă ridicată în pandemie de la zero din panouri.

Instalația la care face sifonul e veche, mai veche de 50 de ani și e a doua pe care a cumpărat-o să facă bani. E de la Vidra.  Curge, dar face sifon bun cu apă din puțul lui adânc săpat. Îi mai dă bătaie de cap un bazin de cupru pe care îl schimbă din când în când. A făcut si Brifcor pe vremuri. Acum sucul lui nu mai are căutare.

E un bărbat înăltuț, bine legat și bun de gură. Când intri în sofonărie îți dă impresia că ești la o secție de poliție de țară. Are o figură de polițist serios și înțelegător, știe să citescă oamenii și e plăcerea lui să stea de vorbă, deși îi cam știe pe toți din zonă cu de toate. Stă așezat pe un scaun în spatele unei mese acoperite  de o mușama fără pretenții. Masa e dreptă. Totul e bine încadrat în încăpere. Pe un raft de fier stau doi elefanți din porțelan cu trompele orientate spre tavan. I-au spus niște clienți odată că aduc noroc. Mai are câțiva in pod, dar nu-i plac lucrurile aglomerate la locul de muncă. A agățat si un anunț al unui băiat care vinde ouă de prepeliță. Să îl ajute. Nu îi pasă de concurență. Mai sunt în tot Popeștiul alte două sifonării. Dar al lui nu are trebă cu ele. Fiecare în zona lui. Nu are zile cu vânzări bune sau vânzări slabe, fiecare zi cu ce se poate, iar oamenii din casele din jur sunt clienții lui.

E vânzător de sifon de 36 de ani. A  început afacerea cu banii pentru o Dacie, imediat după Revoluție. De nevoie. Îi venise prin poștă și plicul să dea examen de carnet.

Nu l-a mai luat atunci. Lucra matrițer la o fabrică care exporta stâlpi de înaltă tensiune pentru arabi. S-a închis. Muncea acolo de 17 ani. Era bun în atelier. Avea și ucenici la doar treizeci și un pic de ani.  A rămas cu o pensie puțin peste o mie de lei , cam o mie trei sute. Sifonăria îi aduce  bani să supraviețuiască. Are în casă nevastă și o fată de 45 de ani care stă cu ei. Mai încolo, la blocurile de la intrarea în oraș, stă baiatul. Se consideră un om ca toți oamenii din România care de ani de zile chibzuiește banii să nu rămână dator la impozite. 

Programul lui de lucru e zilnic, șapte zile din șapte. Deschide și duminica până dupa prânz. Nu mai are firmă la intrare, nu vrea să aibă siglă la intrare. Cei care cumpără îl știu. Când s-a privatizat i-a zis după o denumire interbelică: ,, Sifonăria răcoritoare la Paul”. Alte vremuri! Asta când a vândut sifon lângă Primărie, la șosea, peste 30 de ani. A luat cu chirie un spațiu împărțit între doi moștenitori și când ei nu s-au mai înțeles, l-au gonit. A tras spre casă. Un fel de loc bun. Liniștit. Casele din jur îi sunt toate cunoscute. Are o vorbă pentru toți care trec pe stradă, oameni care merg pe mijlocul străzii cu o sapă de la grădină sau târâie ceva cu căruțul de piață. Nu salută pe nimeni, deja trec prin ușa lui a treia sau a patra oară într-o zi, dar cu ochii îi face pe trecători să zică ceva.

Când vorbești cu el stă țeapăn ca un soldat. Zice că din perioada de armată i-a ramas ceva. A făcut armată un an și șase lui la Securitate, la Băneasa, la Anti -Tero, din ’79 în  ‘81. Nu că era cu  multă școală, că a prins doar două trei profesionale. Era nepot de securist și fiu de grănicer. În armată a învățat cum e cu ținuta. I-a prins bine apoi la muncă.  După armată direct la CELPI – Centrul de Elemente de Linii și Posturi de Transformare, singurul fabricant de stâlpi de înaltă tensiune din România în vremea aceea. A prins cu toate școlile lui categoria a patra, un spor de trei albastre la salariul de baza de 1700 de lei, erau bani. 

 Acum are 68 de ani, nu îi arată, e bine îmbrăcat și are TikTok pe telefon. Nu pentru politică, de timpi morți când un umple sifoane. Cine nu e cu vremurile, e mort. De toate găsește pe telefon. I-a plăcut politica, dar acum i-a trecut aproape de tot.  A fost consilier, poziția șase la PNȚCD în ‘ 92 la Popești, dar nu s-a dus la nici o ședință ca practic a renunțat la mandat. A prins o ocazie în Germania, la un fost ucenic, îl cumințise din derbedeu în ,,om al muncii”. Dus a fost să facă bani și a venit cu coada între picioare după nouă luni. A pierdut postul de consilier și visul îmbogațirii la nemți. Nevasta i-a ținut sifonăria. Acu e doar treaba lui.

 Îl urăște pe Băsescu, deși a fost la toate mitingurile lui și l-a votat de două ori. Și nu și-a dat seama că era turnător. A avut unii și acolo pe stradă– cum aducea unul o remorcă de nisip să lucrez la casă , cum pac venea Miliția cu mașina. Oameni din vecini. E dezamăgit nea Andrei de trecut, dar a votat Călin Georgescu că s-a săturat de toți cei care au fost. Și crede că oamenii buni nu s-ar băga în față in politică că ,,ășția” îi mănâncă! Nici el nu se mai bagă de ani de zile. 

,,Țara asta e ca steagul ăla din cauza lor!” și arată, din prag, un vârf de casă pe care flutură în vântul de septembrie un steag rupt care mai are doar niște albastru și două ațe fără culoare care flutură.

L-a călcat ANAF-ul . L-a găsit cu o sută de lei în bani mici de un leu într-un gratar vechi de linguri pe tejghea. Bani nefiscalizați.

 ,, Nici ăia de-au venit să mă amendze nu erau oameni răi, parcă au plecat așa cu inima strânsă că i-am văzut .” Amendă cinci mii. ,,Gura mamii lor de măruți. Hai sifon, cu legile voastre!’’. 

În prag întinde o mână și se uită la o sută de metri în zare. Peste toate casele, mult peste ele, stă ridicată o clădire cu multe geamuri de termopan, la gri. Va fi acolo o policlinică cu maternitate și doctori la discreție, ce nu a fost în zonă. Noroc că e sănătos. Nu bea, nu fumează și obligatoriu, de două ori pe lună, închide și merge la plimbare în București, mers pe jos ca așa îi place.

Reportaj de Corina Gîlcă