VIDEO. Avionul ”Mircea Lucescu” a intrat în flota TAROM

 

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Aeronava se numeşte Mircea Lucescu. Are 189 de locuri şi va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

”Sunt la Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» Otopeni, unde are loc prezentarea şi inaugurarea primei aeronave Boeing 738 Max 8 din flota Tarom, care a fost botezată cu numele legendarului «Mircea Lucescu”. Aeronava a fost preluată direct de la Boeing, din Seattle, Statele Unite ale Americii, de echipajele şi specialiştii tehnici TAROM şi adusă de aceştia acasă, în România, pe 8 septembrie”, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu.

Avionul de generaţie nouă are 189 de locuri, motoare CFM LEAP-1B, mai eficiente, consum redus de combustibil şi poate zbura cu o viteză maximă de 850km/h. Noul avion este cu 50% mai silenţios, are cu 20% mai puţine emisii de dioxid de carbon şi o autonomie de până la aproximativ 6.400 km.

Alegerea numelui nu este întâmplătoare: ”performanţa, disciplina, perseverenţa şi încrederea sunt valori care definesc cariera unuia dintre cei mai importanţi antrenori români şi care, deloc întâmplător, se potrivesc cu direcţia pe care TAROM şi-o asumă odată cu această nouă etapă”.

Avionul a fost preluat direct de la Seattle şi adus la Bucureşti, într-un traseu în două etape. Noua aeronavă Boeing 737 MAX va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

TAROM îşi va înnoi flota cu 4 aeronave Boeing 737, iar pentru a le face loc, au vândut 4 aeronave vechi.

Luna acesta este aşteptat şi următorul Boeing 737 MAX 8 al TAROM, care va purta numele unei alte legende a sportului românesc, Ivan Patzaichin.

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miniștrii infernului din guvernul fantomă

Ne pregătim să avem un guvern ca să putem...

Ultima Oră

Share

bigfm

Similare
Articole

Aseară la TV: Din greșeală, din nou doamna cu ceas scump

Nu părea deloc încurcată, Diana Stoica, deputat USR, că...

”Înainte să-i judecați pe cei care stau în genunchi, întrebați-vă cine i-a adus acolo!”

Măi, oameni buni, de câteva zile urmăresc cu uimire...

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

De la jocul fecioresc la vioara cu goarnă sunt...

VIDEO. Navă cu două milioane de barili de petrol în flăcări, după ce a lovit o mină în Hormuz

Un supertanker care transporta peste 2 milioane de barili...