Un bărbat de 35 de ani, din comuna Lăpugiu de Sus, județul Hunedoara, a fost salvat de săteni, după ce a fost prins sub un utilaj agricol. La fața locului ai intervenit echipaje de prim-ajutor, fiind solicitat și un elicopter SMURD pentru transportul victimei la spital.
„Elicopterul SMURD Caransebeș a intervenit astăzi, în sprijinul pompierilor de la Ilia și Dobra, pentru a transporta de urgență, un bărbat, în vârstă de 35 ani, de la Lăpugiu de Sus, la spitalul din Deva.
Bărbatul a fost grav accidentat după ce a fost surprins sub un utilaj agricol, pe un câmp de la marginea satului.
Până la sosirea echipajelor operative, sătenii au reușit să-l extragă de sub tractor și ulterior, victima a primit primul ajutor medical de la paramedicii sosiți la caz”, informează plutonierul Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Întrucât bărbatul prezenta o fractură și sângerări la unul dintre membrele inferioare, a fost transportat la UPU Deva, în cel mai scurt timp, cu ajutorul elicopterului alocat la această misiune.