VIDEO. Ce spune Florin Maxim despre meciul cu Craiova

 

Antrenorul principal Florin Maxim prefațează partida cu Universitatea Craiova, care se va juca duminică, de la ora 20:30. Meciul pentru etapa a 9-a din SuperLiga României se va disputa pe Stadionul „Francisc Neuman” din Arad.

Corvinul o întâlnește pe campioana României, după înfrângerea în fața echipei de la Ploiești. În declarația de presă, Maxim a arătat că meciul cu Ploieștiul, deși s-a încheiat cu un rezultat negativ, a fost unul bun, iar băieții au înțeles greșelile care i-au costat victoria.

Urmăriți mai jos declarația completă a antrenorului Florin Maxim: 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miniștrii infernului din guvernul fantomă

Ne pregătim să avem un guvern ca să putem...

Ultima Oră

Share

bigfm

Similare
Articole

Aseară la TV: Din greșeală, din nou doamna cu ceas scump

Nu părea deloc încurcată, Diana Stoica, deputat USR, că...

”Înainte să-i judecați pe cei care stau în genunchi, întrebați-vă cine i-a adus acolo!”

Măi, oameni buni, de câteva zile urmăresc cu uimire...

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

De la jocul fecioresc la vioara cu goarnă sunt...

VIDEO. Navă cu două milioane de barili de petrol în flăcări, după ce a lovit o mină în Hormuz

Un supertanker care transporta peste 2 milioane de barili...