VIDEO. Ce spune Florin Maxim despre meciul de sâmbătă cu Sepsi?

 

Florin Maxim prefațează întâlnirea de mâine de pe terenul celor de la Sepsi OSK, din etapa a șaptea a play-off-ului din Liga 2. În meciul anterior cu aceeași echipă, Corvinul a suferit o înfrângere. Acum, Maxim spune că are lecțiile învățate, iar o victorie ar putea statua promovarea ”corbilor” în Liga I.

„Este un meci important pentru ambele echipe, atât pentru ei cât și pentru noi. Va fi un meci disputat, cred, cum a fost și cel de la Hunedoara, din acel meci am avut de învățat unele lucruri pe care le-am discutat cu băieții. Din punctul meu de vedere a fost un meci bun al nostru. Cu puțină atenție, poate… Nu știu dacă puteam să câștigăm deși am avut niște situații bune, și cu Cărăruș, și cu Pârvulescu, încă două șuturi ale lui Neacșa. Puteam să și câștigăm, dar puteam să terminăm meciul și la eglitate. Am făcut o greșeală, ne-au prins pe o tranziție bună a lor, nu am făcut faultul când a trebuit și așa s-a terminat meciul. Eu cred că băieții sunt pregătiți pentru acest joc. În momentul în care am face un rezultat pozitiv ne-ar aduce și matematic promovarea, în acest an special. Pentru noi hunedorenii este un an special, se împlinesc 570 de ani de la trecerea în neființă a lui Iancu de Hunedoara. Este anul «Iancu de Hunedoara», deci are însemnătate pentru noi și ar fi cireașa de pe tort și o promovare a noastră cât mai rapidă”, a declarat Florin Maxim.

Puteți viziona declarația completă aici: 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Întîlnirea dintre puteri

O mare parte din populația care se întreabă încotro...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Republica Maiei Sandu. Absolventă de liceu angajată la Guvern și contracte cu mai multe ministere

Selinia Cojocaru a reușit în decurs de doar trei ani să lucreze la două ministere, la compania de stat „Apele Moldovei”, iar ulterior să devină consilieră în cabinetul ministrului Mediului

Siria. Materiale nucleare descoperite la situl de la Deir ez-Zor

Ministrul sirian de externe confirmă descoperirea de către AIEA...

Petrolier grec atacat în Marea Neagră, după ce a încărcat țiței rusesc

Un petrolier grec a fost atacat în Marea Neagră, după ce a încărcat țiței de origine rusească la terminalul Consorțiului Conductei Caspice

George Simion vrea formarea unui „grup de criză”. Pentru ce?

Liderul AUR George Simion vrea constituirea unui "grup de...