Zece inculpați într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare riscu au fost reținuți de procurorii DIICOT din Arad. Aceștia sunt acuzați că au comercializat canabis și substanțe cristaline consumatorilor, încasând sume între 100 și 1.400 de lei pe tranzacție. Un fapt grav care reiese din rechizitoriul procurorilor este că traficanții foloseau în activitățile infracționale un minor de 10 ani.
„La data de 25 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea a 10 inculpați (nouă bărbați și o femeie), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept. În sarcina a doi dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2026, inculpații au procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct canabis și substanțe cristaline (3CMC, 4 CMC și α-Etilaminopentiofenona), cu sume cuprinse între 100 și 1.400 lei la o tranzacție.
De asemenea, cercetările au arătat faptul că, doi dintre inculpați, un bărbat (recidivist) și o femeie, membri ai aceleași familii, au comercializat canabis, inclusiv prin intermediul unui minor în vârstă de 10 ani”, informează DIICOT.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate droguri de risc, de mare risc și produse psihoactive tranzacționate de către inculpați, iar în contextul celor 14 percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost găsite și ridicate diferite cantități de substanțe vegetale și cristaline (canabis și α-Etilaminopentiofenona), grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a 7 dintre inculpați și măsura arestului la domiciliu față de inculpată, pentru o perioadă de 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș Severin, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad și jandarmilor Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arad.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
E zona imbaxita de traficanți de orice, acolo sunt toți căpoșii pe aceeași mână cu traficanții, cu infractorii, cu sceleratii care fac bani din absolut orice fara menajamente.