La două săptămâni de la incidentul de la depozitul de zgură și cenușă Valea Căprișoarei, apar din nou semne că Jiul de Vest ar putea fi afectat de cenușă. Mai mulți cetățeni ar fi sesizat faptul că apa a devenit din nou tulbure, cu o culoare asemănătoare celei observate după poluarea produsă în urma avariei de la Termocentrala Paroșeni.
Aspectul de astăzi al apei confirmă existența unor modificări vizibile. Reprezentanții Complexului Energetic Valea Jiului resping varianta unei noi deversări din zona depozitului Valea Căprișoarei. Președintele Consiliului de Administrație al CEVJ, Marius Poșa, spune că, după discuțiile cu conducerea companiei și cu reprezentanții Apelor Române, nu există o poluare activă.
„Până dimineață, în urma discuției pe care am avut-o cu directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului și cu reprezentanții Apelor Române, nu există poluare efectivă. Probabil reclamațiile care au fost făcute, din discuția pe care am avut-o cu directorul general, sunt posibile să fie dintr-o acumulare de la poluarea anterioară. Probabil, nu știu, o acumulare prin vreun punct undeva, care nu a fost degajată și, în urma unei acumulări, să fi pornit fluxul de apă. Mi-au trimis inclusiv înregistrări. La această oră nu se deversează nimic în Căprișoara, nu este niciun fel de problemă”, a declarat Marius Poșa.
De cealaltă parte, Administrația Bazinală de Apă Jiu a precizat că noua situație nu este tratată separat de incidentul anterior, iar orice documente și constatări rezultate acum vor fi transmise în dosarul penal deja deschis.
„Dacă vă referiți la incidentul de ieri, așa cum bine știți, colegii noștri de la Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani au fost în teren. Din imaginea noastră se vede, probabil, că cei de la S.E. Paroșeni au avut un mic incident la haldă, dar trebuie să precizăm că monitorizarea în urma incidentului de data trecută revine Sistemului Hidrotehnic Independent Petroșani. Colegii noștri de acolo monitorizează dimineața și de două ori pe zi cursurile de apă ale râului Jiul de Vest și Jiul. În urma celor constatate data trecută, toate încălcările legii au fost înaintate către Administrația Bazinală de Apă Jiu. Inspectorii noștri au deschis, după cum bine știți, un dosar penal privind infracțiunea de deversare a apelor uzate în cursul Jiului. Drept urmare, până la remedierea de către S.E. Paroșeni a problemelor care au apărut la această haldă — și aici fac o mică paranteză, probabil incidentul de ieri intră în această categorie — toate documentele vor fi făcute și vor fi transmise către Administrația Bazinală de Apă Jiu, care mai departe le va înainta în dosarul penal unde se fac cercetări. Deci, de aici înainte, dosarul penal fiind deschis, organele de cercetare își fac atribuțiile”, a spus Camelia Bărbuțu, purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Jiu.
Astfel, la două săptămâni de la avaria de la Valea Căprișoarei, Jiul de Vest revine în atenție. CEVJ susține că nu există o nouă deversare, în timp ce Apele Române tratează situația ca pe o posibilă consecință a incidentului anterior și anunță că analizele și verificările următoare vor stabili dacă este vorba despre o acumulare rămasă după prima poluare sau despre o nouă problemă la depozit.
Citește și: VIDEO. Incidentul de la depozitul de zgură și cenușă de la Paroșeni are ecou și în Defileul Jiului