VIDEO. Lovitură grea pentru mafia drogurilor din sud vestul țării

 

Procurorii DIICOT au anihilat patru grupări de traficanți de droguri care activau în județe din sud vestul țării, precum Caraș-Severin, Timiș și Dolj. Au avut loc peste 40 de percheziții domiciliare pe raza a județelor Caraș-Severin și Dolj, iar 25 de inculpați au fost, joi, reținuți. Oamenii legii descriu activitatea infracțională a celor patru grupări ca fiind minuțios organizată și orientată spre câștiguri financiare consistente. Traficanții se aprovizionau cu substanțe psihoactive din străinătate și din țară. Își diversificau paleta de droguri în funcție de cererile venite de la consumatori și atrăgeau noi membri, inclusiv minori, pe care-i foloseau ca dealeri. Inițial, principala localitate pentru comercializarea stupefiantelor a fost Oravița, pe parcurs, rețelele de traficanți s-au extins în Bozovici, Anina, Vărădia, Reșița și chiar în municipiul Timișoara.

„În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de miercuri, au fost găsite și ridicate cantitatea 5,2 kilograme canabis, 113 folii din aluminiu conținând muguri de canabis, peste 300 grame substanțe susceptibile a fi drog de mare risc (cocaină și 4-CMC), 9 cântare electronice de precizie de mici dimensiuni, o armă letală supusă autorizării (pistol) și 180 cartușe din categoria muniție letală, 3 arme neletale supuse autorizării, sumele de aproximativ 15.500 euro și 11.000 lei, precum și alte mijloace de probă”, informează DIICOT.

Joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș Severin cu propunerea de arestare preventivă a 13 dintre inculpații reținuți. Față de alți 12 inculpați, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș Severin au luat măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Din datele anchetatorilor, pe parcursul anului 2021, respectiv de la jumătatea anului 2024, pe raza orașului Oravița s-au constituit patru grupări infracționale organizate, în scopul obținerii de beneficii materiale din comercializarea de droguri de risc și mare risc.

Pe parcursul documentării activităţii infracţionale a reieșit faptul că, pe fondul creșterii cererii de substanțe interzise, membrii grupărilor și-au extins paleta de distribuție și către alte tipuri de substanţe, respectiv cele care produc efecte psihoactive, dau accelerat dependență și aduc un profit mai consistent. De asemenea, suspecții și-au lărgit și aria de acțiune și asupra localităților Bozovici, Anina, Vărădia, Reșița, dar și a altor zone din județul Caraș-Severin.

„În baza probatoriului administrat, față de 36 de persoane s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Pe parcursul urmăririi penale au fost identificate situații în care membrii grupărilor au atras și minori în activitatea de distribuție a substanțelor interzise, pe care i-au folosit pentru remiterea efectivă a drogurilor către clienți ori pentru intermedierea tranzacțiilor. Această modalitate de acțiune a avut ca efect atât reducerea expunerii persoanelor adulte implicate, cât și extinderea rețelei de clienți”, susțin procurorii. 

Primul grup infracțional organizat s-a constituit începând cu anul 2021, membrii acestuia axându-se pe vânzarea de canabis, cocaină, amfetamină, MDMA, dar și produse psihoactive. Suspecții și-au creat o rețea extinsă de clienți, activitatea infracțională fiind favorizată atât de caracterul adictiv al substanțelor comercializate, cât și de profitul ridicat obținut din comercializarea acestora.

„Treptat, gruparea și-a extins structura, prin cooptarea unor noi membri, inclusiv minori, utilizați pentru desfășurarea unor activități conexe distribuției stradale, în scopul eficientizării mecanismului infracțional și al diminuării riscurilor de expunere.

Raza de acțiune a membrilor grupului infracțional organizat s-a întins asupra orașului Oravița, cât și în localitățile limitrofe, aceștia deplasându-se inclusiv la domiciliile clienților pentru tranzacționarea substanțelor și încasarea sumelor de bani aferente”, precizează procurorii. 

Cea de a doua grupare s-a cristalizat și dezvoltat începând cu jumătatea anului 2024, activitatea acesteia fiind caracterizată printr-un grad ridicat de organizare, membrii asigurând aprovizionarea constantă cu droguri de risc și de mare risc, precum și cu substanțe psihoactive, prin intermediul unor surse multiple de aprovizionare din țară și din străinătate.

„Din actele de urmărire penală a rezultat că liderii au gestionat atât fluxul de aprovizionare, cât și distribuția pe paliere distincte, în scopul maximizării veniturilor ilicite și al limitării riscurilor de deconspirare, activitatea fiind susținută de dealeri stradali care realizau vânzarea directă către consumatori. Totodată, membrii grupării de criminalitate organizată au acționat pe o arie extinsă, ce a cuprins orașul Oravița, cât și în alte localități din județ, aceștia deplasându-se constant în funcție de comenzile primite și alimentând inclusiv clienți din municipiul Reșița”, arată anchetatorii. 

Un al treilea grup infracțional organizat s-a constituit începând cu jumătatea anului 2025 și a vizat, în aceeași măsură, atât comercializarea de droguri, cât și de produse psihoactive. În scopul consolidării activității infracționale și al extinderii palierului de distribuție, liderul grupării a cooptat persoane apropiate și membri ai familiei, stabilind roluri distincte pe palierele de aprovizionare, transport, depozitare și comercializare.

Totodată, cercetările au reliefat apariția unei alte grupări (a patra), pe raza localității Bozovici, structurată în jurul unor relații de rudenie, membrii acesteia fiind implicați în vânzarea de droguri de risc și colaborând, în anumite situații, cu grupurile infracționale active pe raza orașului Oravița, inclusiv prin intermediul unor clienți comuni și al schimburilor de substanțe interzise.

„Din probele administrate a rezultat că membrii grupului infracțional organizat asigurau aprovizionarea constantă cu droguri de risc, din municipiul Timișoara, și au adaptat, în mod repetat, modalitatea de desfășurare a activității infracționale, inclusiv prin schimbarea locațiilor de distribuție și cooptarea unor noi membri, în scopul diminuării riscurilor de deconspirare și asigurării continuității activității”, susțin anchetatorii. 

Dosarul este coordonat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Oradea și Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Mehedinţi și Gorj, ai Inspectoratului Județean de Poliție Caraş-Severin, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraş-Severin, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara, Grupării de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova și specialiștilor Direcției Regionale Vamale Timișoara.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor activitățile au fost realizate cu suportul Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Ordinea Publică, Poliția municipiului Reșița, Poliția orașului Oravița, Secția 8 Poliție Rurală Oravița, Poliția orașului Anina, Secția 6 Poliție Rurală Bozovici, Poliția orașului Bocșa și Secția Poliție Rurală Bocșa.
Procurorii precizează că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Ajutați-l pe Nicușor Dan!

Editorial Cornel Nistorescu

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Macron, discurs fulminant: ”Cu prețul sângelui, dacă este nevoie”

Președintele Emmanuel Macron a asigurat în discursul către forțele...

De ce nu vrea PNL ”să dea guvernarea pe mâna PSD acum”

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, propunerea PNL, USR, UDMR pentru premier,...

Dan Dungaciu: Pactul Ribbentrop-Molotov lovește din nou, iar MAE al României tace

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, critică declarațiile recente ale ambasadorului...

Prima News, ora 21.00: Dezbatere cu Cornel Nistorescu

Cornel Nistorescu, directorul CotidianulHD, este invitatul de luni seară,...