(VIDEO) Părerea cunoscutului vlogger de la ‘Cristi si Ralu’ despre Petroșani, orașul lui natal: ‘De câte ori vin, mă enervez…’

 

Recent, vlogerul care are unul dintre cele mai populare conturi de călătorii de pe YouTube, `Cristi si Ralu`, a revenit în orașul său natal, Petroșani. Tânărul și iubita sa Raluca, originară din Sebeș, au ajuns în municipiul Văii Jiului la aniversarea bunicii, care împlinise 80 de ani. Ocazie cu care, vloggerul le-a oferit o călătorie virtuală în Petroșani sutelor de mii de urmăritori de pe canalul său de YouTube, dar și de pe rețelele de socializare.

În drum spre cartierul în care a copilărit, Cristi a relatat despre o dispută pe care a avut-o cu angajata unei parcări cu plată, care l-a certat că a lăsat autoturismul, peste timpul pe care l-a plătit. În concluzie, tânărul a spus următoarele: „eu de aceea nu prea vin pe aici, deoarece mi se pare că e altă Românie aici”. 

De la volanul mașinii, Cristi a făcut o prezentare a bulevardului 1 Decembrie 1918, aceasta fiind artera centrală a orașului.

„Aici suntem pe strada principală. Aici arată mai decent. Petroșaniul arată mai frumos, oricum, vara, când e verde și lumina arată altfel, arată drăguț. Iarna se întristează foarte tare ca multe orașe din România. (…) Mai e Parcul Copiilor, mai încolo, singurul hotel  – HP-ul. Oare mai e în piciore? Cinema «Șerban Ionescu»! Uite cum arată cinema-ul, ca pe Time Square, cu logo d’ăla vechi. Dar, într-adevăr, pe cât potențial are orașul acesta și cu zonele învecinate, și că e Parcul Retezat aici lângă noi, primul parc natural al României, și Straja și așa mai departe… Pe cât potențial are, pe atât de puțin s-au ocupat autoritățile de el”, concluzionează tânărul. 

Cristi este de părere că Petroșaniul nu s-a schimbat deloc, în ultimii ani și că a rămas același oraș cu oameni triști, care o duc greu. Vloggerul susține că, de fiecare dată când ajunge în Capitala Văii Jiului se enervează, deoarece lucrurile nu merg cum trebuie. Tânărul a plecat, de mai mulți ani, în Spania, iar acum își amenajează o casă, la țară, în zona Brașovului.

„Într-adevăr, se vede pe fețele oamenilor că sunt supărați, că oamenii trăiesc greu aici. Și e păcat, că ar putea să trăiască mai bine. Adică, zona are potențial, dar de când nu mai sunt minele (n.r. minele de cărbune) s-a dus dracu’ tot. Pe mine nu că mă întristează, mă enervează. De câte ori vin, mă enervez. E singurul loc din România, în care vin și văd lucruri care nu merg și mă enervează. Vom vedea, peste câțiva ani. (…) Mie mi se pare că în proporție de 65 – 70 la sută, înafară că oamenii și-au schimbat mașinile și și-au îmbunătățit casele, mi se pare că arată exact la fel. Eu nu văd vreo diferență între Petroșaniul din care am plecat eu și cel de acum”, conchide tânărul. 

Cristi și Ralu sunt foarte cunoscuți în România, iar din 2019 și până în prezent au bătut lumea în lung și în lat, iar experiențele de călătorie le-au expus pe canalul de YouTube.  În prezent, cei doi vloggeri au numai pe YouTube peste 300.000 de urmăritori, iar pe pagina de Facebook cristisiralu se apropie de 180.000 de fani.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miruță Vodă la război

Trecătorul și inexplicabilul nostru ministru al Apărării a mai...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Caz halucinant în Hunedoara. A ameninţat că îşi ucide copilul

Un bărbat aflat în Uricani, judeţul Hunedoara, a pus...

LA ORA ÎNCHIDERILOR. Sarmizegetusa, refuzată turiştilor

Trăim momente halucinante în care ușa prăvăliei ni se...

Violator trimis după gratii

Un bărbat de 43 de ani din municipiul Vulcan,...

Clown românesc, pe scena celui mai mare festival de teatru

Actrița și creatoarea Edith Alibec va prezenta, în luna...