VIDEO. Pompierii hunedoreni au salvat doi cățeluși din adâncurile unei conducte de canalizare

 

Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă uriașă. Doi cățeluși au căzut într-o conductă de canalizare îngustă (doar 30 cm diametru) și lungă de peste 10 metri.

Pentru a le afla poziția exactă din conducta subterană, salvatorii au apelat la tehnologia modernă pe care o au în dotare, folosită în intervenții de căutare-salvare persoane și animale din medii ostile vieții, în special de sub dărâmături.
Intervenția a fost una complicată, mai ales pentru vârsta fragedă a cățelușilor, ceea ce i-a făcut extrem de vulnerabili.
Pentru unul dintre micuți, fiecare secundă a contat: a avut nevoie de resuscitare pentru a fi readus la viață.
Efortul a meritat! Ambii puiuți sunt acum în siguranță, iar salvatorii noștri au fost vizibil emoționați că au reușit să schimbe, în bine, destinul a 2 suflete nevinovate.
Echipa de intervenție de la ISU Hunedoara – Detașamentul Deva, dar și un reprezentant al asociației devene „Peregrinus”, din care fac parte numeroși iubitori de animale, care a sprijinit acțiunea de salvare, au primit mulțumiri din partea proprietarilor, care au asistat la intervenția salvatoare.

Share

2 COMENTARII

  1. A doua tura cu avioane militare cisterna au aterizat azi in constanta pentru kerosen, de unde kerosen in Romania daca totul se importa pe bani multi? Are resursa de kerosen in subsol Romania? De unde kerosen in Romania daca cisternele inscripționate cu sigla kerosen cară pe drumurile publice spre republica moldova și ukraina kerosen cel puțin 2-3 drumuri dus întors? Cretinii ăștia de la guvernare, vor să închidă totul, sa nu mai ies din casa, sa nu mai plecam in alte zone din țară sau în străinătate, de asta tot fac manevre pe spinarea și buzunarul cetățenilor din Romania, sa asigure tot ce vor pentru continuarea războaielor in ukraina și iran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Tupeul și tropăitul grosolan al netoților

În numai cîteva zile, trendul vulgar al limbajului a...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Semne că UDMR şi PNL ar putea vota Guvernul propus de Luca Niculescu

Premierul desemnat Luca Niculescu a fost informat că PNL...

SUA și UE, în luptă pentru influență și metri cubi în Balcani

Disputa dintre UE și SUA a devenit evidentă în...

Caz incredibil. Fost director de bancă i-ar fi sustras banii unui client

Un fost director de bancă din Capitală ar fi...

VIDEO. Românii din Italia pregătesc noi proteste în susținerea lui Georgescu

Duminică, 11 septembrie, în mai multe orașe din Italia vor avea loc proteste ale românilor,