VIDEO. Șofer în stare de ebrietate, urmărit în trafic la Geoagiu

 

Polițiștii Stațiunii Geoagiu au intervenit pentru oprirea unui conducător auto care a ignorat semnalele regulamentare ale echipajului de poliție și a încercat să își continue deplasarea pentru a evita controlul. Bărbatul a fost urmărit în trafic mai mulți kilometri, iar la un moment dat a oprit autoturismul, deoarece ajunsese pe un drum impracticabil.

„La data de 1 iunie 2026, în jurul orei 14:30, polițiștii aflați în serviciul de patrulare au observat, pe DJ 741, în localitatea Poienița, un autoturism al cărui conducător nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiști. Echipajul a pornit în urmărirea autovehiculului, utilizând semnalele acustice și luminoase ale autospecialei.
După aproximativ 6-7 kilometri, șoferul a fost nevoit să oprească pe un drum nemodernizat, unde nu și-a mai putut continua deplasarea”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara. 

În momentul în care a fost prins, bărbatul a avut manifestat un comportament agresiv față de oamenii legii, motiv pentru care a fost imobilizat și încătușat

„În timpul verificărilor, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, din comuna Balșa, a manifestat un comportament agresiv față de polițiști, fiind imobilizat și încătușat.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, însă a refuzat prelevarea acestora.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”, precizează IPJ Huneodara. 

Share

1 COMENTARIU

  1. Polițiștii trebuie să revenă la vechile obiceie omenești. Nu oprești fără ca cineva să fi făcut ceva: vătămat sau stricat avuția cuiva. Dacă cineva conduce…greu, îl oprești, vezi ce-i cu el, dacă crezi că nu-i în stare îl duci la secție sau, dacă-i aproape, acasă, îi faci nota de plată (transport și dacă-i nevoie cazare, masă). Nimeni n-ar mai fugi de polițiști, dimpotrivă. Polițiștii trebuie opriți a mai fi colectori de biruri, că ce-s amenzile, și să fie în ajutorul oamenilor ce-i și plătesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Turul penibil al premierului desemnat

Toată operațiunea cu desemnarea lui Eugen Tomac și toată...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

George Simion cere suspendarea lui Nicușor Dan

Liderul AUR, George Simion, a inițiat marți, 9 iunie,...

Audieri la DNA în dosarul Oanei Gheorghiu, fost vicepremier în Cabinetul Bolojan

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început audierile în dosarul în care se anchetează fapte de corupție posibil săvârșite de vicepremierul Oana Gheorghiu

Petrișor Peiu, despre guvernul Tomac: „Nu există tehnocrați independenți”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat propunerile avansate...

România acuzată că blochează al treilea pod peste Dunăre

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, și-a exprimat surprinderea și nemulțumirea...