VIDEO. Tânăr din Geoagiu reținut, după ce și-a agresat concubina și mama

 

Un adolescent de doar 18 ani, din orașul Geoagiu, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce și-a agresat concubina. Victimă a agresiunii a fost și mama băiatului, după ce a intervenit să aplaneze conflictul dintre cei doi. Mai mult de atât, băiatul le-a amenințat pe cele două victme cu un cuțit, apoi a părăsit locuința și s-a ascuns într-un lan de porumb.

„La data de 10 iulie 2026, în jurul orei 19:45, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au fost sesizați cu privire la un caz de violență în familie produs într-o locuință din orașul Geoagiu.

Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit în familie, un tânăr de 18 ani, din Geoagiu, și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani, din Aiud. În încercarea de a aplana conflictul, mama acestuia, o femeie de 34 de ani, din Geoagiu, ar fi fost, la rândul ei, agresată.

De asemenea, tânărul ar fi luat un cuțit de bucătărie și le-ar fi amenințat pe cele două femei. După producerea incidentului, acesta a părăsit locuința și s-a refugiat într-o zonă cu vegetație din apropierea râului Mureș”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii au intervenit de îndată, desfășurând activități specifice pentru identificarea agresorului, care a fost depistat la aproximativ un kilometru de locul comiterii faptelor și imobilizat în condiții de siguranță.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru violență în familie și amenințare, iar față de tânărul de 18 ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Polițiștii reamintesc că orice formă de violență, indiferent de mediul în care se produce, este tratată cu maximă seriozitate, iar intervenția promptă și sesizarea imediată a autorităților pot preveni producerea unor consecințe grave.

Share

1 COMENTARIU

  1. Văd că tema „Bărbații sînt porci” e la pachet: mamă cu iubită. PS Dacă în această poveste vorbiți de concubină (ibovnică e cv românesc sau mai degrabă trăiesc în păcat) de ce cînd e vorba de dom preș Nicușor scrieți prima doamnă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miruță Vodă la război

Trecătorul și inexplicabilul nostru ministru al Apărării a mai...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Reținut după ce și-a atacat familia cu un briceag

Polițiștii din Hațeg au reținut pentru 24 de ore...

Un nou caz de violență în familie, la Deva

O femeie de 34 de ani din Deva l-a...

Brădean arestat preventiv, după ce a agresat-o pe fosta concubină și pe fiica ei

Polițiștii din municipiul Brad au reținut pentru 24 de...

Dosar penal pentru un bărbat din Uricani, după ce și-a agresat concubina

Un bărbat de 37 de ani din uricani s-a...