Procurorii Antimafia au reținut cinci inculpați, cu vârste cuprinse între 38 și 50 de ani, aceștia fiind acuzați de trafic de droguri de mare risc. Din datele anchetatorilor, traficanții vindeau cocaină cu 500 de lei pe gram, iar unul dintre ei vindea substanțele interzise la o vulcanizare pe care o administra.
„La datele de 18 și 19 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 5 inculpați, cu vârstele cuprinse între 38 și 50 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
In sarcina a doi dintre dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în perioada august 2025 – mai 2026, inculpații au procurat, deținut și vândut cocaină, drog de mare risc, cu suma de 500 lei pentru un gram.
Inculpații au acționat independent, între ei existând însă anumite relații de colaborare, pe zona de procurare a drogurilor de mare risc destinate comercializării către clienți de pe raza municipiului Iași”, informează DIICOT.
Din actele de urmărire penală a rezultat că unul dintre inculpați, în scopul de a evita descoperirea activității sale ilicite, a utilizat ca loc de depozitare și de comercializare a drogurilor, punctul de lucru al unei societăți comerciale pe care o administra, respectiv o vulcanizare.
„Cercetările efectuate au arătat că în intervalul de timp menționat, doi dintre inculpați, au vândut diferite cantități de cocaină, cu sume cuprinse între 500 și 1.000 lei la o tranzacție.
Totodată, s-a stabilit că, în perioada 17-18.05.2026, unul dintre inculpați, în vârstă de 45 de ani, a vândut unuia dintre coinculpați circa 55 de grame cocaină și de asemenea, împreună cu un alt inculpat (50 de ani), administrator al atelierului de vulcanizare, a deținut aproximativ 1 kilogram cocaină, ascunsă într-un bidon de ulei. Aceste cantități de substanțe, au fost găsite și ridicate pe parcursul percheziților efectuate, în acest context fiind indisponibilizate și peste 730 grame canabis, drog de risc, grindere, cântare de precizie, precum și alte mijloace de probă”, precizează anchetatorii.
În data de 19 mai judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Nu cred că erau nebuni să funcționeze fara cel puțin un mare cap în funcție înalta în Iași sau la nivelul țării! Capitala universitară a Moldovei din Romania, a devenit furnizorul complet de narcotice, prostituție, trafic de minore pentru sex, escrocherii imobiliare,+!