Reîncepe vremea drumețiilor iar anunțuri de genul: „Turiștii aflaţi în vacanţă la munte trebuie să fie foarte atenţi la vipere în această perioadă” ne sar în ochii de peste tot.
Sunt bine venite explicațiile salvamontiștilor. Ei recomandă celor ce pleacă în drumeţii să fie echipaţi corespunzător şi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 în cazul în care sunt muşcaţi de o astfel de reptilă. Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara recomandă turiştilor „Ca în timpul excursiilor sau drumeţiilor să încerce să evite zonele cu ierburi înalte şi zonele neexplorate. Este important să respecte traseele marcate, să rămână mereu pe cărările bătute. Dacă, totuşi, întâlnesc un şarpe este important să îl lase în pace. Totodată, este foarte important să poarte încălţăminte înaltă, pantaloni lungi, parazăpezi, pentru a-şi proteja picioarele de eventuale muşcături.”
Însă nu vă panicați, viperele nu atacă.
Conf. dr. Tiberiu (Tibor) R. Hartel (foto), ecolog interesat de dimensiunile sociale și ecologice ale schimbărilor globale și ale sustenabilității. De la Universitatea Babeș-Bolyai -Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din Cluj Napoca, scria pe pagina sa de Metta:
„Viperele nu atacă. Vorbesc serios. Sunt atât de precaute, încât, chiar și atunci când sunt atacate de noi, cu intenția de a le captura, nu mușcă din prima. Șuieră, lovesc (cu botul, fără să muște), încearcă să ne îndepărteze prin intimidare. Și mușcă doar atunci când nu le mai lăsăm nicio altă opțiune.
Vipera nu atacă omul. Așa că, dacă stăm pe un butuc la marginea pădurii Făget, mâncăm ceva sau pur și simplu ne odihnim, iar vipera e prin boscheții din apropiere – NU va veni să ne muște. Nu ne va ataca.
Cu Matyi am văzut viperă în Făget. Mergem pe teren cu bocanci. Vipera simte vibrațiile pașilor și pleacă de obicei cu mult înainte de a o vedea. Dacă e mai curioasă (sau mai bleagă), poate așteaptă până ne vede – sau până o vedem noi.
Ce este de făcut?
- Vipera nu atacă. OK?
- Dacă trece prin fața noastră – să o savurăm (nu o prindem, nu o irităm cu bățul). Este o ființă extraordinară. Copiilor le place – dacă adulții cu care sunt nu-și pierd capul. Culmea: copilul, dacă e susținut calm, are stabilitatea emoțională să vadă o viperă. Și chiar să o savureze de la distanță. Depinde de adult.
- Dacă o vedem, pur și simplu o observăm în liniște. Nu ne va urmări, nu va sări pe noi, nu va face nimic care să justifice frica aceea primitivă, învățată din filme.
- Și dacă ne întâlnim cu ea din greșeală, de aproape? Ne retragem ușor. Ea va căuta imediat un loc sigur. Exact ca noi.
- Vrem să ne așezăm pe un butuc? Nicio problemă. Alegem un loc deschis, unde putem verifica ușor dacă nu e și casa vreunei reptile. Dacă e – chiar și o simplă șopârliță – cel mai bine e să-i lăsăm în pace. Naturii îi stă bine cu locuri liniștite.
- Să poposim acolo unde e clar că au mai poposit și alții. Cărarea e bătătorită, locul e frecventat – deci sigur. Și pentru noi, și pentru vipere.
- Avem copii mici cu noi? Îi ținem aproape. Natura e magică, dar nu e loc de nesupraveghere completă. Le oferim libertate acolo unde nu sunt pericole vizibile. Și chiar dacă nu e viperă – poate fi un chițcan mort, o bucată de sticlă, o plantă iritantă. De aceea, prezența noastră blândă, dar atentă, e esențială.
- Pipi, caca? Nu între tufele cele mai mari! Poate fi neplăcut pe axa zgârieturilor, nu trebuie viperă pentru a fi un loc neplăcut. Sau poate dăm de alt animal sălbatic ascuns acolo. Facem acasă și dacă ne prinde (mai degrabă pipi), ne retragem după un copac, în siguranță și evident în discreție.
Natura este frumoasă, inclusiv prin vipere.”
Dacă vreți drumeții de neuitat și în siguranță, ascultaţi sfaturile specialiştilor, şi… trataţi-le ca atare!
