Visul unei nopți de iarnă

Ca într-un teatru al aparențelor, unde spectatorii sunt dispuși să viseze, iar personajele să mintă și să își ascundă adevărata identitate, piesa în care societatea românească actuală este reconstruită din umbre se joacă de câteva decenii cu casa închisă. Este „Visul unei nopți de iarnă”, o oglindă critică a unei lumi în care oamenii sunt prinși între coșmar și realitate, între minciună și adevăr. Un tablou grotesc, pictat cu bidineaua de un scenograf  oniric, care ne învăluie cu realități alternative unde totul este redus la destin.

În vâltoarea tranziției spre nicăieri, soarta a scos la suprafață gunoaie, marionete, ticăloși fără scrupule, dar nimeni nu și-a asumat un destin providențial pentru popor. Cei care au încercat au eșuat, fie „învinși de sistem”, fie de un pahar de whisky și un trecut pe care nu l-au putut șterge cu guma. Cei care doar au mimat au fost reduși la rolul de recuzită istorică, ca primarul ajuns președinte, care și-a clonat, la final de mandat, propriul personaj. Printr-o manevră nedeslușită încă, a rescris piesa alegerilor și a creat un nou președinte de țară. De asemenea fost primar, împiedicat și suprarealist în exprimare, circulă pe lângă covorul roșu ceremonial cu modestia și viteza unei trotinete electrice.  Huiduit cu ocazia ceremoniilor de la Focșani de Ziua Unirii Principatelor Române, președintele Nicușor Dan, ați ghicit, relativizează cu ironia-i caracteristică sacrificiul eroilor care au murit în istorie pentru libertate și democrație. „La mulți ani dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice. Este un drept pe care l-ați câștigat, este un drept pentru care niște oameni au murit pentru ca orice cetățean din țara asta să aibă dreptul să huiduie o autoritate publică”.

Pe de o parte, el pe piedestal, ca „autoritate publică”, pe de altă parte, „niște oameni” care au murit, degeaba spunem noi, auzind asemenea discurs. Și cum gura păcătosului adevăr grăiește, tot el ne atenționează că acest drept vine însă și cu o responsabilitate. „…să vă uitați cine sunt oamenii în care vă puneți speranțele. Nu gândiți numai pasul unu, gândiți și pasul doi. Aveți o responsabilitate pentru voi, pentru copiii voștri, aveți o responsabilitate pentru România întreagă”. Sunt oamenii din Focșani, care și-au exercitat un drept câștigat, acela de a huidui, iresponsabili? Președintele, ieșit din noaptea alegerilor, nu înțelege că cei care huiduie sunt cei care nu mai au în cine să-și pună speranțele. „Nişte oameni” au murit, contabilizează istoric matematicianul. La fel ca statul de drept, cu legi care sunt anulate după bunul plac al „autorității publice”. Legea pensiilor, legea educației, sunt călcate în picioare cu cinism de aceiași în care ar fi trebuit  să ne punem speranțele, după cum ne îndeamnă președintele, dar care au pus țara pe tobogan. Când deciziile care determină în mod fundamental soarta țării și a oamenilor ei, ca ajutoarele de miliarde pentru Ucraina și Moldova, achizițiile militare cu plata înainte și livrarea la „Paștele cailor”, acordul Mercosur pentru faultarea agriculturii și, mai ales, a zootehniei românești, nu sunt luate de „autoritățile publice”, ci de „sponsorii” lor, statul de drept devine un simplu stat de drepți.

Educația, subfinanțată, cu profesori care tremură în față elevilor și mai ales a părinților, produce multe rebuturi. Reșaparea cu diplome obținute pe la universități obscure sau de-a dreptul false nu ridică nivelul, ci doar adâncește ceața. Dăm vina pe justiție pentru că un copil de 13 ani, criminal cu sânge rece, nu poate fi închis. Nu are discernământ. Dar numai el? Dar cei care vor să ia bani de la educație și de la sănătate ca să cumpere arme sunt în toate mințile? Cei care împânzesc canalele de televiziune, TikTok-ul, netul în general, cu violență gratuită, jocuri stupide și programe de îndobitocire în masă au discernământ? CNA-ul are? O „Miorița” juvenilă, încheiată tragic, ne amintește că suntem un popor literar care reține faptele, nu morala.

Am ajuns în faza în care hoțul ajuns „autoritate publică” este invidiat. Pentru curaj, tupeu și solidaritate. Fostul premier Ciolacu, iese însă din front și îl atacă pe Bolojan, actualul măcelar șef din fruntea guvernului. Cu subiect și predicat, fără a face economie de epitete. Dar ce nu spune cel alintat pe net „Ciordis”, ca și ceilalți pesediști care atacă în haită,este că absolut tot jaful s-a făcut cu deplina lor complicitate! Când a dat hotărârea de mărire a impozitelor, Ilie Sărăcie a știut exact că întreaga mafie a primarilor, indiferent de partidul de proveniență, va pune „botul”. Altfel de unde zilele comunei, asfaltările de campanie, salariile nesimțite pentru ei și neamu’ lor?

În toată această piesă de teatru absurd, un personaj, fost deputat, condamnat penal, fugitiv și în cele din urmă pușcăriaș, în prezent eliberat condiționat, umple netul cu acuzații groaznice de corupție, mafie homosexuală, trădare. Cei incriminați, cu nume, funcții și, spune el, documente, sunt „autorități publice”, politicieni, oameni ai serviciilor. Cristian Rizea, căci despre el este vorba, de pe Coasta de Azur, produce valuri cu mulți stropi și nimeni nu face aparent nimic. Unii își deschid umbrelele, alții merg pe burtă. Calomnia a fost dezincriminată în codul penal, dar chiar așa, este acuzatorul nostru de bună credință pentru a fi protejat de dreptul constituțional la liberă exprimare? Dacă el spune adevărul, este grav și piesa noastră se umple de personaje grotești, scabroase, care își ascund identitatea reală în negura nopții. Dacă minte, este la fel de grav, înseamnă că cineva care îl și protejează, provoacă.

„Visul unei nopți de iarnă” nu seamănă cu piesa lui Tudor Mușatescu. Noaptea în care România s-a afundat tinde să devină polară și, poate, permanentă.