Vrăjeala carburanților

Nu există nici un dubiu, guvernul Bolojan profită din plin de criza carburanților. Cum premierul încruntat nu vede în fața ochilor decât deficit bugetar, nu putea rata ocazia de a spolia și mai mult poporul îngenuncheat de explozia prețului motorinei și benzinei la pompă. Mai mult TVA, mai multă redevență, poate mai mult impozit pe profit de la marile companii petroliere. Creșterea prețului petrolului i-a oferit o oportunitate la care nu mai spera. Deși România își produce aproape un sfert din necesarul de petrol, iar restul vine prin Marea Neagră din Kazahstan și Azerbaidjan, noi ne-am aliniat la prețurile dublate ale țițeiului și plătim ca toată lumea de ne cocoșăm. Avem o țară ca afară, plătim la fel benzina, curentul și în curând și gazul, doar că veniturile au rămas „românești”. Și, deși nu prea avem treabă cu strâmtoarea Ormuz, omul care veghează la „odihna” avioanelor americane, ministrul de operetă, Miruță, vrea să trimită scafandri să caute minele pe la fund în zona de conflict. Redevențele noastre, vreo 3,5% pentru exploatări mici și 13,5% pentru cele mari, se calculează pe baza cantităților extrase și a valorii de piață a țițeiului, aliniată la Brend crude oil. Nu plângeți dacă vă reamintesc că Norvegia aplică redevențe de 78%, ce este drept, din profit, Marea Britanie de 65-75%, țările arabe 60-80%, Kazahstan 50-70% ? Noi, cu samba, ca brazilienii care se mulțumesc cu 10-15%. Este bine, ați putea spune, pentru că premierul care a vrut să mărească redevențele a fost arestat. Obedientul Bolojan, mai precaut,  s-a dus la „înalta poartă” de la Viena ca să semneze prelungiri de contracte și creșterea redevențelor cu OMV. Cu 40% în plus, s-ar înfoia orice liberal-userist, dar matematica nu minte, adică de la 13,5% la maxim …19% din valoarea producției. Aferim, Herr Ilie!

Dar ce este cu adevărat trist este că sfertul pe care îl producem în țară bagă cei mai mulți bani în buzunarul OMV. Costurile de producție care afectează profitul austriac nu prea cresc, dar valoarea la care compania ne vinde petrolul înapoi sub formă de derivate se dublează pentru că, nu-i așa, a crescut prețul mondial. Guvernul înghite în sec și acceptă pentru că stă și el la masă pentru firimituri, ceva redevențe mai mari și speranța unui impozit mai gras de la stăpânii austrieci, deși „optimizarea fiscala” nu lasă loc de prea  mult optimism. Stă liniștit pentru că și pentru celălalt petrol importat statul încasează mai mult TVA. Aproape dublu. Cum, pe termen scurt, consumul este inerțial, Bolojan nu își face probleme, iar pentru mai târziu, inventează penurii, raționalizări și alte cataclisme studiate în pandemie. „Guvernul nu poate să reducă prețurile, ci doar să le mențină”, ne anunță unul din specialiștii lui Bolojan și asta doar pentru motorină, că benzina este combustibil pentru fraieri. Fiți mulțumiți cu ce aveți, că, cine știe, în viitor nu veți mai avea deloc. O strategie mârșavă la care, se știe, românul este sensibil și „pune botul”. Va fi penurie, se raționalizează ? El nu mai discută despre preț și ce face guvernul, ci inventează, se dă peste cap ca să-i fie lui bine. Cumpără mai mult, stochează, face speculă, redescoperă vreun vechi amic pe la vreo benzinărie. Prețul rămâne același, cantitățile vândute rămân aceleași, ba chiar cresc ușor, românul este mulțumit de cât este el de deștept.

Ilie Bolojan acoperă însă o gaură făcută în mijlocul casei, gaura deficitului bugetar, luând „material” de la temelie. Sapă inconștient, ca să aibă ce pune în gaura pe care tot ai lui au făcut-o. Statul încasează conjunctural venituri considerabile din redevențe, TVA și accize. Pe de altă parte, creșterea costurilor la pompă afectează consumul, inflația și economia în ansamblu. Din punct de vedere strict bugetar, menținerea accizelor și TVA la niveluri fixe pe litru, în condițiile unui preț internațional mai mare, maximizează pe moment veniturile statului. Redevențele pentru petrolul produs intern cresc proporțional cu valoarea producției, iar TVA colectat de la carburanții importați crește automat odată cu prețul final. Aceasta oferă guvernului o „victorie fiscală” aparentă, în care fiecare scumpire globală se traduce printr-un plus în buget. Însă această abordare cinică ignoră efectele economice indirecte. Creșterea prețurilor la pompă reduce consumul de carburanți, afectând atât firmele din transport și industrie, cât și IMM-urile și consumatorii casnici. Volumul mai mic al tranzacțiilor și presiunea inflaționistă pot reduce veniturile fiscale din alte surse și încetinesc creșterea economică. Mai grav, dacă această presiune fiscală și de preț se menține pe termen mediu, economia poate atinge un punct de inflexiune, după care scăderea consumului și a activității economice devine bruscă și accelerată. În acest scenariu, încercarea statului de a maximiza veniturile imediate se întoarce împotriva lui, provocând efecte negative mult mai puternice decât câștigurile inițiale. Ar putea fi o dilemă strategică maximizarea veniturilor bugetare versus sănătatea economică și socială a țării, dar cum să acoperi o gaură săpând la temelia economiei ?

Acum zece zile am făcut plinul de frică și am plătit 9,35 lei pe litru de benzină. Guvernul a decis să nu facă nimic pentru benzinari, și deși prețul mondial a crescut, azi, la aceeași benzinărie, am plătit 9,20 lei pe litru. O victorie a legilor obiective ale economiei, a elasticității prețului atunci când cererea scade ușor.

P.S. OMV câștigă nemeritat exploatând rezervele de petrol ale poporului și vânzându-i-le apoi, fără nici o remușcare la preț dublu. Cea mai mare parte din profit o găsiți la Viena…