Vremea procurorilor supuși

 

Desemnarea procurorilor și a șefilor de Servicii este la fel de importantă ca alegerea președintelui. Fără procurori și fără șefi de Servicii, președintele este un figurant. Nici măcar un simbol al statului român nu mai este. În România, puterea înseamnă instrumente de exercitare. Fără ele, nimeni nu-ți dă nici bună ziua. Importanța exagerată a procurorilor și a serviciilor secrete vorbește explicit despre calitatea democrației și a statului de drept în țara noastră. Pe din afară este vopsit gardul, pe dinlăuntru președintele controlează partidele, politicienii, adversarii politici, inclusiv segmente importante din economie (mai ales prin intermediul serviciilor secrete și al procurorilor). Toate dosarele mari zac la Parchet în funcție de condiția investigatului. Sunt Vlad Voiculescu și Ludovic Orban cercetați?
– Păi au servit la președinte! Sănătate. Le ținem dosarele la păstrare pînă se apropie termenul.
Vlad Voiculescu este consilier prezidențial, Orban este trompet de serviciu. Cum să-i trimită în judecată tocmai pe ei? Și cei care au sponsorizat în campania electorală rămîn la secret. Știu procurorii cine a dat bani pentru campania președintelui și dacă nu cumva ar fi o legătură între contracte, diferite afaceri și sponsorizare?

În care cauze penale? Primesc recomandări sau încearcă să facă o legătură între fapte și sponsorizare?
Toată puzderia de dosare penale prescrise din cauza termenului are la bază o manevră a procurorilor. Cineva a decis întîrzierea. Tehnicile sunt nenumărate. Adrese, evaluări, expertize, declarații, trimiteri greșite, retrimiteri, rătăciri, contestări etc. Un dosar poate fi direcționat pe nenumărate căi pînă se schimbă puterea sau pînă moare făptuitorul sau reclamantul. De obicei, de la Parchet dosarele cu cîntec (dacă „fapta există”) sunt înaintate în instanță doar cu puțin timp înainte ca să se prescrie. Și gata! Ne pare rău! S-a prescris!

Cu toate strădaniile lui Alex Florența și ale lui Marius Voineag de a arăta că au performat și că pot să continue, amîndoi s-au retras. Credeți că au fost cuprinși de îndoieli? Nici vorbă! Au înțeles mesajul că n-au nici o șansă. Selecția nu este pe bază de valoare, pe criterii de profesionalism și pe seama performanțelor. Este pe grupări, zise popular „găști”. Pe veresie. Au fost ajutați să înțeleagă că bătălia totală pentru controlul asupra Justiției presupune și procuror general, și procuror șef DNA care să răspundă la comenzile lui Nicușor Dan. Ministerul Public în butaforica noastră democrație ține de președinte, nu de guvern. Fără ei, președintele nu poate visa mai mult decît o vacanță continuă. Ca Iohannis!

Ce se conturează? Un val userist, secondat de un slugarnic liberal. Lista celor înscrisi spune cîte ceva. Nu mă refer la procurorul Bogdan Pîrlog, personaj cu tinichele juridice (sancțiuni) care s-a înscris la selecția și pentru procuror general, și pentru procuror șef DIICOT. Mă refer la lista celor înscriși în procedura de selecție pentru DNA, cel mai vînat post pentru care apare un tandem care a mai funcționat și în alte dăți prin parchete. Este vorba de Ioan-Viorel Cerbu pentru postul de procuror șef și de Mihai Prună pentru cel de adjunct al acestuia. Asta înseamnă o echipă formată dintr-un procuror supus la ordin și secondat ca executiv de un Mihai Prună – una dintre emblemele userismului în Parchete.

Viorel Cerbu a dispus perchezițiile în rușinosul caz al profesorului Corneliu Bârsan pe vremea cînd era judecător CEDO. El vrea acum să țină umbrela isteriilor useriste tipice lui Mihai Prună și întregii grupări din preajma președintelui Nicușor Dan.

Ca să nu fiu bănuit de oarece spirit subiectiv, citez din ce s-a scris prin media despre acest procuror în cazul profesorului Bârsan. Minuta completului de judecată alcătuit din 5 judecători, care a decis în data de 3 mai 2018:

„Cu majoritate: Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie si de inculpatii Birsan Gabriela Victoria, Ionescu Florian si Corbu Corina Alina impotriva sentintei penale nr.1055 din data de 29 noiembrie 2016 pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, in dosarul nr.2820/1/2014”.
Dosarul a fost început de Viorel Cerbu și finalizat de Lucian Papici.
„ Acum 8 ani, procurorii DNA năvăleau în casa judecătoareai Înaltei Curți de Casație și Justiție și a soțului acesteia, judecător CEDO. Justiția s-a pronunțat: NEVINOVAT! Ancheta în “dosarul Bârsan” a fost începută de procurorul DNA Viorel Cerbu și finalizată de procurorul Lucian Papici, care a semnat rechizitoriul!” (Antena 3 TV).

În România onestă a lui Nicușor Dan, cu Vlad Voiculescu consilier la Cotroceni și cu dosar de pagubă de un miliard de euro, un DNA condus de un procuror care a mai făcut-o lată în cariera sa este de groază și de „bun augur”.

Nu mai rămîne decît să așteptăm deciziile și următoarele probe, diversiuni, manevre și înscenări în baza cărora să încerce o nouă tentativă de debarcare a Liei Savonea din fruntea ICCJ.

Share

5 COMENTARII

  1. Atenție, cică e una din județul aiuritului de la Cotroceni care și-a depus candidatura, cea care l-a fript pe Buzatu și pe popa Onila homosexualul de i-a dat exemplar 8 ani bulău, acum cică se chinuie să ajungă la cedo că nu e dreptate în România.

  2. pot sa va contrazic? nu are niciun fel de relevanta actiunea pentru ca nu exista justitie si nicio componenta a acesteia. este o iluzie sau o dorinta personala nematerializata, care nu se suprapune cu interesele puterii politice care reglementeaza. si ati argumentat asta foarte bine in interiorul articolului cu exemple ca sustin ceea e afirm. se pun sefi peste un gol de continut.

  3. Îmi iau popcorn și aștept să mă delectez. Aștept să vină și „slujirea”, să îi ia pe toți. Luați cu lămâie, fără banane și blugi.🙏✌👍

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Orchestrație anti-Călin Georgescu

De multă vreme n-am mai asistat la o așa...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

A vorbit Nicușor Dan cu cei de la OMV despre prețurile la combustibili. Rezultatul!

Președintele Nicușor Dan a discutat luni cu Alfred Stern,...

Nicușor, farseur și impostor academic

Putem să tot ignorăm subiectul. Poate Nicușor Dan să nege  cît vrea!

De ce respinge AUR Parteneriatul strategic România-Ucraina semnat de Nicușor Dan

AUR transmite vineri că respinge angajamentele luate de președintele...