Vulcanul a deschis seria manifestărilor dedicate Zilei Minerului

 

Vulcanul a dat, și în acest an, startul manifestărilor dedicate Zilei Minerului în Valea Jiului. Cu o zi înainte de sărbătoarea oficială, orașul și-a făcut timp pentru oamenii care au coborât în adâncuri, au dus greul mineritului și pe cei care nu s-au mai întors niciodată la suprafață.

La statuia Minerului de pe Bulevardul Mihai Viteazu, foști și actuali mineri, salvatori minieri, sindicaliști, reprezentanți ai administrației locale și zeci de localnici s-au adunat miercuri, 5 august, pentru un ceremonial religios și comemorativ. Coroanele de flori depuse la final au fost un gest de respect pentru generațiile care au scris istoria mineritului în Valea Jiului, uneori cu prețul propriei vieți.

Organizarea evenimentului cu o zi înainte de 6 august nu a fost întâmplătoare. Autoritățile locale au vrut ca Ziua Minerului să aibă parte de atenția pe care o merită, fără să fie umbrită de numeroasele manifestări programate în aceeași zi în celelalte localități miniere.

„Pentru că astăzi este zi aniversară, ce pot să le spun decât «La mulți ani!» tuturor minerilor, multă sănătate lor și familiilor lor. Deși caracterul aniversar ar trebui să primeze, pentru noi, cei din Valea Jiului, știm că această zi este și una comemorativă. Avem obligația morală să ne aducem aminte și să le arătăm respectul celor care, prin sacrificiul suprem, au plătit prețul pe altarul mineritului, pentru ca noi să beneficiem astăzi de ceea ce avem. Respectul nostru merge către cei care s-au jertfit. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească”, a declarat Alin Sîn, președintele Sindicatului „Muntele”.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, consideră că, în contextul actual, mineritul din Valea Jiului merită din nou atenția factorilor de decizie.

„Marcăm astăzi, la Vulcan, Ziua Minerului. Mă bucur că, parcă mai mult ca niciodată, oamenii au venit la acest eveniment. Probabil este și această perioadă în care minerii sunt readuși în atenția autorităților. Toți minerii devin acum o resursă națională de energie. Mi-aș dori ca cei care au responsabilitate să se îndrepte către mineritul din Valea Jiului și să revigorăm această industrie. Mă bucur că sunt alături de noi reprezentanți ai salvatorilor minieri, ai sindicatelor, ai administrației și foarte mulți pensionari minieri. Este un eveniment prin care ne aducem aminte de toți cei care și-au pierdut viața în adâncurile minelor din Valea Jiului”, a afirmat edilul municipiului Vulcan.

Manifestările dedicate minerilor continuă joi, 6 august, când la Vulcan se va desfășura „Cupa Minerul” la fotbal, competiție rezervată actualilor și foștilor mineri. După momentul de reculegere și omagiere, urmează o zi în care foști colegi se vor reîntâlni pe teren și în afara lui, demonstrând că spiritul minerilor rămâne la fel de puternic și dincolo de porțile exploatărilor miniere.

 

Share

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Întîlnirea dintre puteri

O mare parte din populația care se întreabă încotro...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Valea Jiului, luată cu asalt de mașini spectaculoase (foto)

Vulcanul a devenit sâmbătă punctul de întâlnire al pasionaților...